Relatiile interpersonale

In contextul tipurilor de comunicare, comunicarea non-verbala (body language) prezinta interes din cel putin doua motive:

1) rolul ei este adesea minimalizat;

2) intr-o comunicare orala 55% din informatie este perceputa si retinuta prin intermediul limbajului neverbal (expresia fetei, gesturile, postura corpului, etc.).

Acest procentaj a fost stabilit pe la mijlocul anilor ¢70 de A. Mehrabian si M. Weiner "Decoding of inconsistent comunication". Ei au stabilit urmatorul raport al perceptiei informatiei de catre receptor intr-o comunicare orala. Primul motiv, care spune ca adesea minimalizam rolul non-verbalului, si este asa, pentru ca de fapt nu percepem decât vârful icebergului intr-o conversatie.Comunicarea non-verbala are, datorita ponderii ei mari in cadrul comunicarii realizata de un individ, un rol deosebit de important.

Limbajul non-verbal poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala. Mesajul neverbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului si este cel caruia i se acorda de catre interlocutor atentia cea mai mare. Astfel, de exemplu, constatam adesea ca, desi interlocutorul sustine ca spune adevarul, noi "simtim" ca el minte. Care este cel "de-al saselea simt" care receptioneaz informatia neexprimata verbal de emitent? Se considera ca femeile au acest "al saselea simt" mai bine dezvoltat decât al barbatilor. O explicatie posibila ar fi aceea ca femeile sunt mai abile in a interpreta limbajele neverbale, având in gestica lor experienta cresterii copiilor care, in primii ani de viata, comunica predominant prin limbaje neverbale. O alta explicatie posibila ar fi aceea a dezvoltarii acestei abilitati pentru compensarea lipsei lor de forta fizica.Dar pâna când stiinta va descoperi 20320m126u acest "simt" suplimentar care intervine in procesul de comunicare, vom adopta imaginea omului cu cinci simturi care comunica predominant neverbal si uneori, se exprim si prin cuvinte. El poseda deprinderile de interpretare a semnalelor venite de la aceste cinci simturi, deprinderi care se dezvolta pe tot parcursul vietii, pe baza experientei si invtarii.

3.1. Limbajul corpului

Pentru a ne da seama de importanta limbajului corpului, sa ne gândim la mimii care exprima povesti intregi doar prin limbajul trupului, sa ne amintim de filmele mute si de expresia fetei lui Charlie Chaplin care face inutile cuvintele, sau intrebati-va de ce atunci când aveti de discutat ceva important evitati comunicarea prin telefon si preferati comunicarea fata in fata. Explicatia este: comunicarea prin telefon blocheaza comunicarea prin intermediul limbajului corpului si in acest fel face comunicarea incompleta, nesigura.Limbajul corpului contribuie la comunicare prin expresia fetei, miscarea corpului (gesturi), forma si pozitia corpului, aspectul general si prin comunicarea tactila.

3.2. Expresia fetei

Comunicarea prin expresia fetei include mimica (incruntarea, ridicarea sprâncenelor, incretirea nasului, tuguierea buzelor, etc.), zâmbetul (prin caracteristici si momentul folosirii), si privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia privirii, etc.).Tindem ca, involuntar, sa zâmbim, sa ne incruntam, sa rostim, sa micsoram sau sa dilatam pupilele. Fata este cea mai exprsiva parte a corpului si expresia acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil. In mod normal, ochii si partea de jos a fetei sunt privite cel mai intens in timpul comunicarii. Se considera, de exemplu, ca intr-o conversatie cu o femeie ceea ce exprima ochii este mult mai important decât ceea ce exprima cuvintele.

Mimica este acea parte a fetei noastre care comunica: fruntea incruntata semnifica preocupare, mânie, frustare; sprâncenele ridicate cu ochii deschisi - mirare, surpriza; nas incretit - neplacere; narile marite - mânie sau, in alt context, excitare senzuala; buze strânse - nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.

Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de stiri, de la placere, bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism, jena (zâmbetul Mona Lisei este renumit ca semnificatie, dar si ca ambiguitate). Interpretarea sensului zâmbetului variaza insa de la cultura la cultura (sau chiar subcultura), fiind strâns corelata cu presupunerile specifice care se fac in legatura cu relatiile interumane in cadrul acelei culturi.

Privirea: Se spune ca ochii sunt "oglinda sufletului". Modul in care privim si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, incredere si prietenie.Chiar si a privi sau a nu privi pe cineva are un inteles. Privind pe cineva confirmam ca si recunoastem prezenta, ca exista pentru noi; interceptarea privirii cuiva inseamna dorinta de a comunica. O privire directa poate insemna onestitate si intimitate, dar in anumite situatii comunica amenintare. In general, o privire insistenta si continua deranjeaza.Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor indica lipsa de prietenie. Miscarea ochilor in sus exprima incercarea de a ne aminti ceva; in jos - tristete, modestie, timiditate sau ascunderea unor emotii. Privirea intr-o parte sau neprivirea cuiva poate denota lipsa de interes, raceala. Evitarea privirii înseamna ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie.Oamenii care nu sunt siguri pe ei vor ocoli privirea interlocutorului în situatii în care se simt amenintati, dar o vor cauta în situatii favorabile, exista chiar expresia "a te agata" cu privirea. Privirea constituie un mod "netactil" de a atinge pe cineva, de unde si expresia "a mângâia cu privirea". Pupilele dilatate indica emotii puternice. Pupilele se largesc, în general, la vederea a ceva placut, fata de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se micsoreaza ca manifestare a necesitatii, neplacerii. Clipirea frecventa denota anxietate.

3.3. Miscarea corpului

Miscarea corpului comunica prin gesturi, pozitia corpului si prin modul de miscare al corpului.

Gesturile Pentru a ne da seama cât de frecvente sunt gesturile pe care le folosim, putem sa încercam sa vorbim cu mâinile la spate. Câteva elemente ale limbajului gesturilor ar fi: strângerea pumnilor - denota ostilitate si mânie, sau depinzând de context, determinare, solidaritate, stres; brate deschise - sinceritate, acceptare; mâna la gura - surpriza si acoperirea gurii cu mâna - ascunderea a ceva, nervozitate. Capul sprijinit în palma semnifica plictiseala, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva, denota interes extrem. Mâinile tinute la spate pot sa exprime superioritate sau încercare de autocontrol. Atentie însa si la diferentierile culturale. De exemplu, prin miscarea capului de sus în jos spunem "da", în timp ce oamenii din Sri Lanka redau acelasi lucru prin miscarea capului de la dreapta la stânga. Gestul de aratare cu degetul este considerat nepoliticos la noi, insulta în Thailanda si absolut neutru, de indicare, în SUA.Utilizarea gesticulatiei excesive este considerata ca nepoliticoasa în multetari, dar gesturile mâinilor au creat faima italienilor de popor pasional. Modul în care americanii îsi încruciseaza picioarele (relaxat, miscari largi, fara nici o retinere) difera de cel al europenilor (controlat, atent la pozitia finala); cel al barbatilor difera de cel al femeilor. Un american va pune chiar picioarele pe masa daca aceasta înseamna o pozitie comoda sau daca vrea sa demonstreze control total asupra situatiei. La noi oamenii tind sa fie destul de constienti de modul în care fac acest gest si îl asociaza în moduri diferite cu formalitatea, competitia, tensiunea. Batutul picioarelor denota plictiseala, nerabdare sau stres.

Postura corpului:Postura/pozitia comunica în primul rând statutul social pe care indivizii cred ca îl au sau vor sa îl aiba. Sub acest aspect, constituie un mod în care oamenii se coreleaza unii fata de altii când sunt împreuna. Urmarile posturii corpului ne da informatii si despre atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura sufleteasca.

O persoana dominanta tinde sa tina capul înclinat în sus, iar cea supusa în jos. În general, aplecarea corpului în fata semnifica interesul fata de interlocutor, dar uneori si neliniste si preocupare. Pozitia relaxata, înclinat pe scaun spre spate, poate indica detasare, plictiseala sau autoîncredere excesiva si aparare la cei care considera ca au statut superior interlocutorului.

Posturile pe care le iau oamenii în legatura cu relatia dintre ei când sunt împreuna se pot clasifica în trei categorii:

1. De includere/neincludere, postura prin care se defineste spatiul disponibil activitatii de comunicare si se limiteaza accesul în cadrul grupului. De exemplu, membrii grupului pot forma un cerc, pot sa se întoarca/aplece spre centru, sa-si întinda un brat sau picior peste intervalul ramas liber, indicând prin toate acestea ca accesul la grup este limitat.

2. De orientare corporala - se refera la faptul ca doi oameni pot alege sa se aseze fata-n fata (vis-a-vis) au alaturi (paralel). Prima situatie comunica predispozitia pentru conversatie, iar a doua - neutralitate.

3. De congruenta / necongruenta, postura care comunica intensitatea cu care o persoana este implicata în ceea ce spune sau face interlocutorul. Participarea intensa conduce la postura congruenta (similara cu a interlocutorului); schimbarea posturii interlocutorului declanseaza în acest caz schimbarea posturii celui puternic implicat în comunicare. În cazul în care exista între comunicatori divergente de statut, de puncte de vedere sau de opinii, apar posturile necongruente: persoana nu priveste spre interlocutor, nu interactioneaza sub nici o forma.

Modul de miscare a corpului

Desfasurarea unei persoane într-o comunicare din punct de vedere al modului de miscare a corpului poate fi:

-caracterizata de miscari laterale, se considera buni comunicatori;

-caracterizata de miscari fata-spate, se considera om de actiune;

-caracterizata de miscari verticale, se considera om cu putere de convingere;

În America au aparut asa-numitii headhunters, "vânatorii de capete" - consultanti specializati pe problema gasirii de oameni potriviti pentru o anumita functie manageriala. Acesti specialisti folosesc intensiv aceste indicii.

3.4. Comunicarea tactila

Acest tip de limbaj non-verbal se manifesta prin frecventa atingerii, prin modul de a da mâna, modul de îmbratisare, de luare de brat, batutul pe umar, etc.Cunoastem ce semnifica aceste atingeri pentru români, dar în diferite culturi ele pot comunica lucruri diferite. De exemplu, la japonezi, înclinarea capului înlocuieste datul mâinii ca salut, în timp ce la eschimosi acest salut se exprima cu o usoara lovitura pe umar.Unii oameni evita orice atingere. Forta si tipul de atingere depinde în mare masura de vârsta, salut, relatie si cultura.

3.5. Prezenta personala

Prezenta personala comunica, de exemplu, prin intermediul formei corpului, a îmbracamintei, a mirosului (parfum, miros specific), a bijuteriilor si a altor accesorii vestimentare.Avem în cultura noastra anumite atitudini privind legatura dintre forma corpului, aspectul exterior si personalitate. Distingem trei tipuri de fizicuri:

1-ectomorf (fragil, subtire si înalt);

2-endomorf (gras, rotund, scurt);

3- mezomorf (musculos, atletic, înalt).

Datorita conditionarilor sociale am "învatat" ce sa ne "asteptam" de la oamenii apartinând diferitelor categorii. Astfel tindem sa-i percepem pe ectomorfi ca fiind tineri, ambitiosi, suspiciosi, tensionati, nervosi si mai putin masculini; pe endomorfi îi percepem ca fiind batrâniciosi, demodati, mai putin rezistenti fizic, vorbareti, buni la suflet, agreabili, de încredere, prietenosi, dependenti de altii; pe mozomorfi îi percepem ca fiind încapatânati, puternici, aventurosi, maturi în comportare, plini de încredere în sine, vesnic învingatori.Îmbracamintea, în masura în care este rezultatul unei alegeri personale, oglindeste personalitatea individului, este un fel de extensie a eului si, în acest context, comunica nformatii despre acesta.  Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al celor din jur. Îmbracamintea se poate folosi pentru a crea un rol. Îmbracamintea si accesoriile pot marca statutul social real sau pretins.  De exemplu, femeile care acced la o functie manageriala înalta vor tinde sa se îmbrace într-un mod particular (costum sobru din doua piese), purtând accesorii similare celor barbatesti (servieta diplomat). Îmbracamintea non-conformista comunica faptul ca purtatorul este un original, razvratit social, posibil creator de probleme sau artist. Îmbracamintea neglijenta este asociata în general, si mai rar, valoarea intrinseca a individului. Pentru situatii de afaceri este apreciata îmbracamintea eleganta si de calitate dar nu sofisticata. Igiena personala constituie un factor important. Mirosul "telegrafiaza" mesaje pentru multe persoane, chiar fara a fi constiente de aceasta. Parfumul puternic, chiar de calitate, atrage atentia într-un mod neadecvat si ne sugereaza prostul gust sau anumite intentii.

3.6. Limbajul spatiului

Limbajul spatiului trebuie interceptat simultan în functie de 5 dimensiuni: marime, grad de intimitate, înaltime, apropiere - departare, înauntru - înafara. Fiecare din noi are preferinte în legatura cu distanta fata de cei cu care comunicam.  În majoritatea culturilor europene, nu se apreciaza apropierea cu mai mult de 4-50 cm decât a celor din familie sau a persoanelor iubite; aceasta defineste spatiul intim. "Invadarea" acestui spatiu produce senzatia de disconfort. Comunicam confortabil atunci când distanta fata de interlocutor este de 1-2 m, distanta ce defineste spatiul personal. Într-un spatiu mai mic este greu sa te concentrezi asupra comunicarii. Adeseori suntem pusi în situatia ca, în timp ce vorbim cu cineva, sa facem un pas înainte sau unul înapoi pentru a ne regla acest spatiu la marimea adecvata pentru spatiul nostru personal.

3.7.Paralimbajul. Tonul este inflexiunea vocii pe care o foloseste un vorbitor. El poate fi calm, agresiv, pedant, nervos, cald, rece etc. Pentru a avea succes, intr-un discurs este preferabil sa se foloseasca un ton calm si sigur, dar care sa nu fie uniform. Schimbarile acestuia sunt importante, intrucat ele rup monotonia, facand ca expunerea sa castige in atractivitate. Trecerea de la un ton calm la un ton entuziast nu poate fi scapata, rezultand o atentie sporita din partea auditoriului.
Ritmul vorbirii reprezinta felul in care alterneaza cuvintele accentuate cu cele neaccentuate si frecventa acestora. El este ales in functie de ceea ce se doreste sa se comunice.
Pentru accentuarea ideilor importante din cadrul unui discurs se folosesc ruperile de ritm. Spre exemplu, se poate folosi in expunere un ritm alert, pentru ca inainte de introducerea unei idei importante ritmul sa se reduca, si sa se reia la aceeasi intensitate in explicarea ideii.
Volumul este intensitatea vocii cu care un vorbitor se adreseaza publicului. Cel care tine un discurs trebuie sa vorbeasca suficient de tare pentru a fi auzit de toate persoanele care il asculta. In general nu este bine sa se foloseasca un volum foarte ridicat, deoarece acest lucru poate fi perceput ca o agresiune de cei din jur.

Bibliografie:

               Psihologie generala, M. Revenco, N. Cosmovici

Descopera zambetul fals: www.bbc.co.uk/science/humanbody/mind/surveys/smiles/

Detecteaza emotia exprimata: www.cio.com/article/facial-expressions-test