Buddismul

Cu o traditie veche de peste doua milenii, cu forme diverse, potrivit tarilor in care s-a dezvoltat si deseori greu accesibil pentru occidentali, buddismul nu poate fi separat de mediul in care a aparut: India secolelor 6 si 5 î.C. Buddismul are peste 370 milioane de adepti si a fost fondat de Siddharta Gautama, cunoscut si sub numele de Sakyamuni (numele de clan) sau Buddha, care nu este un nume, ci un titlu, insemnând Cel iluminat. Buddha nu a pretins niciodata ca ar fi Dumnezeu, si nici n-a fost privit ca atare de buddisti.

   El a fost o fiinta omeneasca care a atins un nivel ridicat de cunoastere, intelegând viata cât mai adanc posibil. In pofida zelului unor naratori ulteriori, care a transformat biografia lui Buddha intr-o adevarata legenda, mai este inca posibila reconstituirea marilor etape ale vietii celui care, dupa 547 de existenta anterioare, animale si umane, in care s-a dedicat practicarii virtutilor si acumularii unor fapte meritorii, hotaraste sa se manifeste pentru ultima data, mânat de compasiune fata de fapturile aflate in suferinta pe tarâmul Indiei.     

  Nascut print, intr-un mic regat nepalez, Terai, in sânul unei familii bogate, copilul, care se pare ca manifestate calitati iesite din comun, primeste numele personal de Siddharta.

   Tineretea lui a fost cea obisnuita pentru un tânar nobil din epoca sa: viata indestulata, studii, casatorie. In jurul vârstei de 30 de ani, când, se spune, urma sa devina tata, descopera prin intermediul a patru intâlniri, mai intâi suferintele care-i apasa pe oameni: batrânetea, boala, moartea, apoi o cale spre speranta unei eliberari, prin imaginea senina a unui calugar care traieste in sihastrie.        

   Dezgustat de existenta sa de placeri desarte, el alege sihastria si dupa multi ani de cautari felurite, opteaza pentru Calea de mijloc, care il va face sa inteleaga lucrurile asa cum sunt: iluzorii, trecatoare si sa descopere o metoda ce poate elibera definitiv fiinta de patimi, de iluzii aducatoare de suferinta.

  Aceasta este Desteptarea si din acest moment merita pe deplin titulatura de Buddha (Cel iluminat), din radacina sanscrita Budh (a se destepta, a se ilumina). Rezistând ispitei de a accede imediat la o eliberare personala egoista, Buddha se hotaraste sa raspândeasca invatatura sa.

  Timp de 40 ani, va calatori prin Valea Gangelui, explicându-si doctrina, apelând din când in când la amintirile din vietile sale anterioare, adunând in jurul lui calugari si adepti laici, acceptând chiar, spre sfârsitul vietii, la insistentele discipolului sau Ananda, intrarea in comunitate si a calugaritelor.

  Ajuns la o vârsta avansata si considerându-si misiunea implinita, el dispare pentru totdeauna, inaltându-se in Parinirvana. Imediat dupa moarte, relicvele sale vor fi vehement disputate, apoi impartite intre mai multe regate. Buddismul s-a stins in India acum 1000 de ani (desi, a renascut recent). S-a extins la sud, in Sri Lanka si sud-estul Asiei, unde o forma a buddismului continua sa infloreasca, si la nord, in Tibet, China, Mongolia si Japan.

   Forme ale buddismului mai sunt practicate in aceste tari, desi in ultimul secol au suferit mari modificari, efecte ale comunismului. De asemenea, in ultimul secol, buddismul a ajuns si in Vest, unde sute de mii de oameni au devenit adepti.

  Spiritul liber de a cerceta, de a intreba este o trasatura importanta a buddismului. Buddha insusi a incurajat oamenii sa cerceteze ei insisi adevarul invataturilor sale, inainte de a le accepta. Buddha nu a vrut niciodata ca oamenii sa practice invataturile sale din credinta oarba sau din superstitie. Oamenii ar trebui sa puna in aplicare numai ceea ce cred ei ca le este benefic fizic si psihic.

  Deoarece buddismul respecta dreptul omului de a cerceta si de a alege singur, este o religie toleranta fata de celelalte religii, invatând oamenii sa traisca in armonie unii cu altii, indiferent de rasa sau religie.

  Buddismul recunoaste toate fiintele ca fiind egale, predica iubirea universala, bunatatea si compasiunea nu numai fata de semeni, ci si fata de toate creaturile, care impreuna cu oamnii impart acelasi mediu. Daca oamenii doresc sa traiasca fericiti in lumea aceasta, ei trebuie sa aiba grija si sa contribuie la bunastarea celorlalte fiinte.

  Buddismul vede viata ca un proces de schimbare continua, iar scopul celor ce practica aceasta religie este sa profite de acest fapt. Asta inseamna ca, in opinia lor, omul se poate schimba in bine, factorul decisiv in aceasta schimbare il detine mintea omeneasca, iar buddismul a dezvoltat multe metode de antrenare a mintii.

  Foarte importanta este meditatia, care este o cale de inducere a unor stari pozitive, caracterizate de calm, concentrare, constienta si emotii, cum ar fi prietenia. Buddismul ne invata ca prin meditatie si printr-un comportament moral, se poate atinge Nirvana, o stare de iluminare, de desteptare, desi inainte de a ajunge aici, omul este subiectul mai multor vieti, unele dintre ele bune, altele rele, depinzând de karma fiecaruia.

  Karma este definita ca actiunea intentionata, altfel spus, fiecare gest, vorba sau fapta facute constient si intentionat. Karma inseamna intentie buna sau rea. Conform pricipiului cauza-efect, karma dintr-o viata anterioara determina natura vietii prezente.
  La baza invataturii lui Buddha stau cele patru adevaruri sfinte:
1. Viata este suferinta;
2. Setea de placere este originea suferintei;
3. Durerea poate fi vindecata prin domolirea acestei sete, prin anihilarea totala a dorintei;
4. Pentru a indeparta dorinta, trebuie urmat drumul cu opt ramuri, denumit Nobila Carare Octupla, care inseamna: intelegere dreapta, gândire dreapta, cuvânt drept, fapta dreapta, mijloace de existenta drepte, efort drept, concentrare dreapta.
  Cele cinci percepte sunt:
   1. Sa nu omori.
   2. Sa nu furi.
   3. Sa nu minti.
   4. Sa nu fi imoral.
   5. Sa nu consumi droguri sau bauturi alcoolice.
  Buddha este un mântuitor, in sensul ca arata o cale, dar fiecare ramâne liber s-o urmeze sau nu. Linia de conduita este propusa, nu impusa, si drumul este lung si solitar. Cele patru adevaruri constituie mostenirea inestimabila lasata de Buddha, si niciodata, de-a lungul istoriei sale, indiferent de imbogatirile si transformarile sale, buddismul nu va lepada nici cea mai mica parte din aceasta invatatura initiala.

   Buddismul a venit ca o religie noua, ceruta de sufletul popular, care nu putea concepe religia austera si rece, fara temple si zei, de pura contemplare filozofica, care era brahmanismul. Întemeietorul acestei religii, care numara peste 150 de milioane de credinciosi, este înteleptul Buddha (nume de nastere: Siddharta), din familia princiara Sakya.            

   Ducând o viata plina de placeri în cadrul familiei, a ajuns prin meditatie un întelept (Buddha), dupa ce, parasind familia, deveni calugar muni, de aici si denumirea de Sakyamuni, sub care mai e cunoscut.

   Întelepciunea descoperita de el era ca, pentru a domina viata, trebuie sa stii sa te eliberezi de ea, tinzând catre nirvana. Deci, în fond, acelasi principiu ca si brahmanismul. Deosebirea, care a si asigurat succesul buddismului, e ca, desi nici el nu învata masele despre zei, adeptii lui Buddha l-au facut pe el semizeu si i-au instituit un cult.

   Acesta i-a asigurat succesul, fata de rigiditatea abstracta a brahmanismului, desi Buddha însusi propaga aceleasi invataminte: agnosticismul religios, eliberarea de viata, metempsihoza dupa moarte si trecerea în nirvana.

   Prin organizarea pe care si-a dat-o, dar mai ales prin admirabilele ordine calugaresti pe care le-a organizat, buddismul a izbutit sa se raspândeasca foarte rapid, mai ales în afara granitelor Indiei: China, Tibet, Japonia, înlocuind peste tot aproape complet brahmanismul anterior.

   În India, buddismul, desi a prins, s-a amestecat în curând cu alte religii populare, dând nastere unei noi religii, denumite hinduism sau neobrahmanism, în care s-a contopit si brahmanismul, si care este astazi religia cea mai raspândita în India, numarând peste 200 milioane de adepti.

  Caracteristic e faptul ca neobrahmanismul (hinduismul) a împrumutat foarte multe elemente crestinismului si o directie a lui, vishnuismul, a adoptat atât ideea de treime, cât si pe cea de întrupare si rascumparare.

  Cu toate acestea, datorita curentelor si riturilor populare, care au fost adoptate de hinduism, ca si de vishnuism, practicile si ceremoniile lor sunt asa de bizare – se merge chiar pâna la sacrificiii umane oferite zeitei Kali – încât neobrahmanismul (hinduismul) pare a reprezenta un posibil regres spiritual, chiar fata de brahmanismul clasic anterior.