Constiinta reprezinta
capacitatea de a produce judecati asupra intentiilor si actelor noastre.
Constiinta este intuitia pe care o are spiritul despre perceptiile si actele
sale. Constiinta este „intentionalitate”, adica este indreptata spre ceva din
afara mea.
Interpretarea este competenta care le permite primatelor sa
atribuie atitudini, intentii, sentimente mintiilor[1].
„Citirea” altor mintii este de fapt empatizarea.
A fi empatic inseamna a percepe cu acuratete cadrul intern de
referinta al altuia, cu toate componentele sale emotionale si semnificatiile
care-i apartin ”ca si cum” cealalta persoana, dar fara a pierde conditia de ”ca
si cum”[2].
Te poti transpune cu ajutorul imaginatiei in gandirea celuilalt, in trairea lui
si in modul de a actiona[3].
Empatia poate fi definita din punct de vedere psihanalitic ca un
proces al unei identificari scurte prin care, cu o fantezie constienta sau
neconstienta, cineva s-ar contopi pe
sine cu o alta persoana pentru ca sa inteleaga si sa impartaseasca sentimentele si atitudinile altuia.
In mod normal oamenii empatizeaza unii cu ceilalti. Isi inteleg
trairile, gandirea, modul de actiune unii altora. Dar exista si fiinte care nu
pot empatiza, care nu dispun de un organ mental[4].
Acesti oameni se numesc autisti. Ei nu pot comunica. Prin urmare nu se pot
integra in societate. Daca nu pot lega prietenii pentru ca nu pot fi capabili
sa empatizeze sau sa interpreteze reactiile, atitudinile celorlalti atunci se
pune intrebarea daca devin anxiosi, daca traiesc sentimente de insingurare, de
alienare, de angoasa.
Comunicarea este esenta sociabilitatii. Ea reprezinta actul prin
care oamenii si alte vietiutoare isi fac cunoscute existenta, intentiile, dau
stiri, informeaza, schimba mesaje transmitand intr-un sens sau mai multe
sensuri in scopul convietuirii si uneori doar informarii.
Autistii nu sunt parte integranta a societatii. Dificultatea lor
de intelegere a celorlalte minti îi plaseaza in exteriorul grupurilor,
asociatiilor. In varianta Asperger, autistii nu pot interactiona social, dar
pot stapani limbajul si pot trece testele de inteligenta la nivel mediu si
peste medie[5].
In varianta Rett, autistii si-au pierdut deprinderile dobandite
intre unu si patru ani si deprinderea de a folosi mainile, prin dereglarea
semnificativa a unor comportamente[6].
Dezvoltarea mentala a unui individ care traieste in afara unei
ambiante lingvistice datorita stransei legaturi dintre limba si gandire este
imposibila. Cel ce beneficiaza de un astfel de mediu poate evolua normal chiar
si atunci cand el nu vorbeste[7].
Situatia autismului demonstreaza contrariul acestei prepozitii ca
individul care traieste intr-un mediu lingvistic se dezvolta mental. Autistii
nu pot adopta o atitudine intentionala[8].
Atitudinea intentionala este modul de interpretare comportamental
al unei entitati, tratand-o ca si cum ar fi un agent rational, care a
determinat „alegerea actiunii” , luand in „considerare” , „convingerile” si
„dorintele” sale.
Organismul este un sistem intentional asupra caruia se pot face
predictii[9].
Autistul nu poate face predictii. El nu poate explica ce se intampla in mintea
sa, nu poate introspecta, nu poate analiza nici trairile proprii nici pe cele
ale celorlalti.
Autistii sunt un model de virtute. Ei nu pot minti, insela,
pretinde. Ei se instraineaza, nu pot comunica, nu se pot amuza, flecari , sau
juca.
Individul dispune de mijloace de exprimare sonora nearticulata ca
rasul, oftatul, tusea semnificativa precum si foarte multe semnale acustice cu
inteles bine determinat pentru care nu exista o denumire[10].
Bataia pe umar, strangerea mainii, imbratisarea, palmuirea,
sarutul si altele constituie elemente de limbaj tactil tot asa cum putem
descoperii elemente de comunicare cromatica in exteriorizarea sentimentelor de rusine
sau manie, prin modificarea culorii obrazului[11].
Desi mult mai putin constientizate, exista si la om forme de
comunicare chimica si electrica, pe unele dintre acestea bazandu-se multe afinitati si antipatii
neexplicate dintre indivizi , rase si populatii.
Importanta mijloacelor de comunicare gestuala a fost subliniata
inca din antichitate in contextul oratoriei, care a acordat o atentie deosebita
functiei persuasive a gesticii.
Autistii nu intelg semnele, limbajul non-verbal al oamenilor
normali sau a celor ce nu sufera de aceasta deficienta.
In teatru, relatia fundamentala este cea dintre personaj si
spectator. Buna functionare a mijloacelor kinezice si proxemice de exprimare
joaca un rol esential[12].
Actorul este obligat, pe de o parte, sa-si supradimensioneze gestica si mimica
spre a le face perceptibile de la distanta si pe de alta parte sa-si subordoneze jocul de scena
unui cod al expresiei faciale si corporale accesibile publicului in conditii
socio-istorice determinate.
Autistii nu pot interpreta
gesturile, mimica acestora. Ei nu pot simula faptul ca sunt altcineva. Ei nu pot empatiza cu celalalt. Nu poate simti
durerea sau suferinta celuilalt. Trebuie sa studiem viata fiintelor si nu
creierul lor[13]. Daca observam suferinta
oamenilor, studiindu-le comportamentul, stim ce se afla si-n creierul lor.
Biologic, omul are un creier mai evoluat ca al celorlalte animale,
dar regulile biologice controleaza si comportamentul omului. Spre deosebire de
celelalte animale, omul se deosebeste prin aceea ca poseda mai multe semnale
non-verbale ereditare sau educate.
Comunicarea reprezinta un mod de interactiune
psiho-sociala prin care oamenii isi transmit impresii, idei, conceptii prin
mesaje ce produc schimburi de informatii cu scopul cultivarii valorilor propri
si cunoasterii valorilor celorlalti. Ea se efectueaza in sisteme si limbaje
non-verbale complexe: limbaje verbale insotite de limbaje non-verbale, de
simboluri, de alternata, tonuri, ritmuri, taceri folosite anume pentru
impartasirea unor semnificatii cu scopul recunoasteri ideilor si intereselor
pastrarii unor legaturi si unor raporturi.
Autistul nu poate comunica, nu-si poate imagina
trairile celuilalt. Autistii nu dispun de imaginatie. Ei se orienteaza dupa
indicatori perceptivi din contextul real in care se desfasoara activitatea. Ei
nu au o directionare precisa, inainteaza fragmentar, sacadat, cu stagnari si
erori pana la obtinerea unui rezultat oarecare.
Procesul de obtinere, prin imaginatie, a noului implica
interactiuni cu toate componentele sistemului psihic uman, cum ar fi:
dorintele, aspiratiile, profunzimea intelegerii, orientarile dominante,
trairile profunde ale evenimentelor, experienta proprie, dinamica
temperamentala intreaga personalitate[14].
Astfel produsul imaginativ exprima personalitatea, originalitatea acesteia si
este el insusi original, fie in raport cu experienta, fie cu cea sociala.
Autistii sunt fiinte fara imaginatie, fara personalitate. Nu se
poate vorbi in cazul lor de constiinta, de intentionalitate sau de predictii.
Nu pot fi considerati fiinte sociale.
BIBLIOGRAFIE:
1.
SOLCAN, RADU MIHAIL – „INTRODUCERE IN FILOSOFIA MINTII DIN
PERSPECTIVA STIINTEI COGNITIEI” , EDITURA UNIVERSITATII DIN BUCURESTI, 2000.
2.
MARCUS, STROE – „EMPATIE SI PERSONALITATE”
3.
DINU, MIHAI – „TEORIA COMUNICARII”
4.
DENNET, DANIEL – „TIPURI MENTALE. O INCERCARE DE INTELEGERE A CONSTIINTEI.” ,
EDITURA HUMANITAS, BUCURESTI, 1998, trad. PARLOG, HORTENSIA.
5.
POPESCU NEVEANU, PAUL – „PSIHOLOGIE” , EDITURA DIDACTICA SI
PEDAGOGICA, BUCURESTI, 1997.
[1] SOLCAN, RADU MIHAIL – „INTRODUCERE IN FILOSOFIA MINTII DIN
PERSPECTIVA STINTEI COGNITIEI” ,
EDITURA UNIVERSITATII DIN BUCURESTI, 2000, pag. 194.
[2] MARCUS, STROE – „EMPATIE SI PERSONALITATE”
[3] IBIDEM, pag.
[4] SOLCAN, RADU MIHAIL – „INTRODUCERE IN FILOSOFIA MINTII DIN
PERSPECTIVA STIINTEI COGNITIEI” , EDITURA UNIVERSITATII BUCURESTI, 2000,
pag.198.
[6] IBIDEM, pag. 197.
[7] DINU, MIHAI – „TEORIA COMUNICARII”
[8] DENNET, DANIEL – „TIPURI MENTALE. O INCERCARE DE INTELEGERE A
CONSTINTEI” , EDITURA HUMANITAS, BUCURESTI, 1998, trad. PARLOG, HORTENSIA, pag.
37.
[9] IBINEM, pag. 43
[10] DINU, MIHAI – „TEORIA
COMUNICARII” , pag.
[11] IBIDEM, pag. 39.
[12] IBIDEM, pag. 24.
[13] DENNET, DANIEL – „TIPURI MENTALE. O INCERCARE DE INTELEGERE A
CONSTIINTEI” , EDITURA HUMANITAS,
BUCURESTI, 1998, trad. PARLOG, HORTENSIA, pag. 189.
[14] POPESCU NEVEANU, PAUL – „PSIHOLOGIE” , EDITURA DIDACTICA SI
PEDAGOGICA, BUCURESTI, 1997, pag. 93.