Comunicarea interactiva

Comunicarea este cel mai important lucru în stabilirea relaţiei cu pacientul, cu aparţinătorii şi cu ceilalţi membri ai echipei medicale. „A şti să asculţi este prima condiţie a unui dialog”. Comunicarea reprezintă un ansamblu de cuvinte şi gesturi prin intermediul cărora se transmit şi primesc mesaje.

Ca proces important în actul medical, comunicarea este un proces activ de transmitere şi recepţionare de informaţii, în care cel puţin unul dintre partenerii de comunicare trebuie să aibă abilităţi de ascultare activă, înţelegere a mesajului şi de a răspunde unor întrebări, interpretare a limbajului nonverbal, motivare a interlocutorului pentru ca acesta să susţină conversaţia. Există trei componente ale comunicării prin intermediul cărora transmitem informaţii către ceilalţi: verbală, non-verbală şi paraverbală. Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire…) si 55% la nivelul non-verbal (limbajul corpului). A-i asculta pe pacienţi este la fel de important ca şi a vorbi cu ei! Indiferent de specialitatea pe care o are medicul, atunci când trebuie să comunice cu pacientul pe care îl tratează, acesta trebuie să fie atent la ce spune şi, mai ales, cum spune. Pentru realizarea unei comunicări eficiente are nevoie de timp suficient pentru a stabili o relaţie cu bolnavul. Empatia în comunicare este şi ea extrem de importantă, deoarece cu ajutorul ei medicul poate înţelege mai bine prin ce stări trece pacientul şi îl poate încuraja să se exprime deschis şi neîngrădit. Calitatea informaţiilor obţinute de medic în timpul consultaţiilor este strâns legată de abilităţile de comunicare ale medicului şi ale pacientului. psihologia medicală este “ştiinţa care studiază psihologia bolnavului şi a relaţiei sale cu ambianţa, legaturile sale subiective cu pesonalul medico-sanitar şi cu familia; ea priveşte bolnavul nu numai din punct de vedere al organismului dereglat, ci şi din punct de vedere al subiectivităţii sale, al naturii sale umane”. În acest context putem spune că a comunica cu pacienţii este un proces complex care cere atenţie,timp,efort,implicare,pregătire. Comunicarea este un instrument pe care-l folosim zi de zi, în mediu familial, de serviciu, de prieteni şi poate fi îmbunătăţită în timp, prin practică şi antrenament. În ceea ce priveşte, comunicarea terapeutică trebuie văzută ca o interacţiune dintre asistent medical şi pacient, în cursul căreia medicul se focalizează pe nevoia pacientului de a promova un schimb eficient de informaţii . Comunicarea cu pacientul trebuie să fie concordanţă cu starea lui actuală, cu posibilităţile lui de înţelegere şi asociată cu elemente de sprijin pentru a influenţa pozitiv evoluţia bolii sale.

Scopul comunicării medicale implică stabilirea relaţiei terapeutice, înţelegerea perspectivei pacientului, explorarea gândurilor şi emoţiilor acestuia şi ghidarea acestuia în rezolvarea de probleme. Asistentii medicali trebuie să se aproprie şi să-i cunoască mai bine pe beneficiarii îngrijirilor, să ofere îngrijiri mai bune, individualizate, complete şi continue. Altfel spus, ar fi de preferat ca pacienţii să fie trataţi necondiţionat. Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se traduce prin suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă, provizorie sau definitivă. O persoană “intra în boală” cu un anumit tip de sistem nervos şi de temperament, cu un anumit caracter şi inteligenţă, cu o anumita ereditate, cu complexe şi păreri preconcepute, cu un anumit orizont cultural şi de aceea bolnavul ia diverse atitudini faţă de boală, dar în acelaşi timp şi faţă de echipa medicală: încredere, stimă, simpatie, însă – posibil – şi îndoială, teamă, dispreţ, ură. Competenţa profesională se demonstrează prin cunoştinţe teoretice aprofundate şi capacitatea de a le aplica într-o activitate creatoare, de îngrijire individualizată, personalizată, competentă şi umană.

Componenţele esenţiale ale comunicării terapeutice sunt: Confidenţialitatea, Caracterul privat, Respectul pentru limite, Dezvăluirea de sine, Atingerea, Ascultarea activă, Utilizarea abilităţilor de observare.
În concluzie, comunicarea contează. Comunicarea facilitează realizarea unei relaţii de încredere medic-pacient, a unei adevărate alianţe cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii şi a stării de sănătate a pacientului, şi, de ce nu, a creşterii prestigiului medicului. Relaţia medic – pacient se bazează pe o comunicare adevărată, autentică. Comunicarea autentică implică o ascultare în care eşti atent la cuvintele, valorile şi lumea interioară a celuilalt.

Bibliografie

P.Popescu-Neveanu, psihologia medical

Alina Coman – 2008 – “Tehnici de comunicare “ – Bucuresti – România – Editura C.H.Beck

Documentare Web:
Prof. dr. Doina Cosman, catedra de psihologie clinica, UMF CLUJ – Comu