Metodele constituie
elementul esenţial al strategiei didactice, ele reprezentând latura executorie.
În acest context, ea poate fi considerată ca instrumentul de realizare într-o
cât mai mare măsură a obiectivelor prestabilite ale activităţii didactice de
învăţare.
Opţiunea pentru o
metodă sau alta este în strânsă relaţie cu personalitatea învăţătorului şi
gradul de pregătire, predispoziţie şi stilurile de învăţare ale grupului cu
care lucrează.
Între noile
orientări din domeniul practicilor educaţionale se situează şi cea privind
dezvoltarea gândirii critice a elevilor, prin folosirea metodelor şi tehnicilor
activ – participative noi: brainstorming, tehnica ciorchinelui, metoda mozaic,
jurnalul cu dublă intrare, cubul, cvintetul, pălăriile gânditoare, etc.
M.Zalte consideră
gândirea critică un tip de gândire diferenţiată după finalitate. Ea presupune
verificarea, evaluarea şi alegerea răspunsului potrivit pentru o sarcină dată
şi respingerea argumentată a celorlalte variante de soluţii.
,,A gândi critic”
înseamnă a emite judecăţi proprii, a accepta părerile altora, a fi în stare să
priveşti cu simţul răspunderii greşelile tale şi să le poţi corecta, a primi
ajutorul altora şi a-l oferi celor care au nevoie de el.
Gândirea critică îi
învaţă pe elevi să emită şi să-şi susţină propriile idei. Satisfacţia noastră,
a oamenilor de la catedră, nu constă în a vedea că elevul a reprodus lecţia
citită, compunerea sau comentariul dictat ,,cuvânt cu cuvânt”, ci în a-i pune
în evidenţă ,,talentul” de a îşi realiza propriul rezumat, propria compunere.
Soluţiile
problemelor supuse rezolvării presupun colaborare şi cooperare. Este necesar să
se înţeleagă că în cadrul dezbaterilor, al schimbului de opinii, nu se critică
omul, ci ideea. Trebuie să se expună acordul sau dezacordul, indiferent de
relaţiile existente între participanţii la situaţia de învăţare.
Pentru aceasta este
nevoie de un demers didactic adecvat, care constă în parcurgerea a trei etape,
aflate în interdependenţă: evocarea,
realizarea sensului, reflecţia.
Evocarea face
apel la cunoştinţele însuşite de către elevi despre o temă sau un anumit
subiect. Astfel, se va putea face legătura între ceea ce se ştie şi ce se va
preda. Corelarea informaţiilor ştiute cu cele noi asigură trăinicia celor din
urmă.
Realizarea sensului asigură înţelegerea sensului noilor informaţii şi a semnificaţiei acestora.
Elevii pot citi un text, pot schimba păreri în grup, pentru a participa activ
la învăţare. Este etapa întrebărilor profesor-elev, elev-profesor, elev-elev.
Reflecţia integrează
noile cunoştinţe în sistemul celor vechi, asigurând legătura între ele şi dând
posibilitatea expunerii libere a ,,noului” aflat. Această etapă îi ajută pe
elevi să pătrundă în esenţa faptelor şi ne dă o imagine clară asupra reuşitei
totale, parţiale sau a eşecului activităţii desfăşurate la clasă.
Noua modalitate de
desfăşurare a activităţii didactice asigură o mai bună corelare
gândire-învăţare, iar pe noi ne pune în situaţia de a reflecta asupra răspunsului
la întrebarea ,,Cum predăm?”. Lucrul pe grupe sau perechi ar putea presupune
activizarea nu doar a unor elevi, ci a tuturor competenţelor grupului.
Metodele de
predare-învăţare-evaluare oferă o ocazie benefică de organizare pedagogică a
unei învăţări temeinice, uşoare şi plăcute, şi în acelaşi timp şi cu un
pronunţat caracter activ – participativ din partea elevilor, cu posibilităţi de
cooperare şi de comunicare eficientă. Folosirea sistematică a metodelor
moderne, presupune desfăşurarea unor relaţii de comunicare eficientă şi
constructivă în cadrul cărora, toţi cei care i-au parte la discuţii, să obţină
beneficii în planurile cognitiv, afectiv-motivaţional, atitudinal, social şi
practic aplicativ. Folosirea metodelor moderne de predare-învăţare-evaluare nu
înseamnă a renunţa la metodele tradiţionale ci a le actualiza pe acestea cu
mijloace moderne.
Metoda brainstorming înseamnă formularea a cât mai multe
idei – oricât de fantastice ar părea – ca răspuns la o situaţie enunţată, după
principiul cantitatea generează calitatea. Obiectivul fundamental constă în
exprimarea liberă a opiniilor elevilor aşa cum vin ele în mintea lor,
indiferent dacă acestea conduc sau nu la rezolvarea problemei.
Alegerea sarcinii
de lucru. Solicitarea exprimării într-un mod cât mai rapid a tuturor ideilor
legate de rezolvarea problemei. Înregistrarea pe tablă şi regruparea lor pe
categorii, simboluri, cuvinte cheie, etc. Selectarea şi ordonarea ideilor care
conduc la rezolvarea problemei. Are o
serie de avantaje:
ü Participarea activă a tuturor participanţilor;
ü Dezvoltarea capacităţii de a trăi anumite situaţii, de a
le analiza, de a lua decizii privind alegerea soluţiei optime;
ü Exprimarea personalităţii;
ü Exersarea creativităţii şi a unor atitudini deschise la
nivelul grupului;
ü Dezvoltarea relaţiilor interpersonale, prin valorizarea
ideilor fiecăruia;
ü Realizarea unei ambiante pline de prospeţime şi emulaţie.
Cvintetul semnifică
o poezie cu cinci versuri. Se porneşte de la un subiect propus spre discutare,
care să se reflecte într-un singur cuvânt-cheie scris pe primul rând. Pe al
doilea rând se scriu două adjective care să determine cuvântul cheie. Pe al
treilea rând se scriu verbe la gerunziu. Pe al patrulea rând se scriu cuvinte
care exprimă sentimente faţă de subiect. Pe ultimul rând, un singur
cuvânt-sinteza, care să conţină întreaga semnificaţie a mesajelor transmise
prin celelalte versuri.
Metoda pălăriilor gânditoare este un joc în sine. Copiii se împart în şase grupe – pentru
şase pălării. Ei pot juca şi câte şase într-o singură grupă. Împărţirea
elevilor depinde de materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este
important însă ca materialul didactic să fie bogat, iar pălăriile să fie frumos
colorate, să-i atragă pe elevi. Ca material vor fi folosite 6 pălării
gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi
negru şi un anumit rol. Bineînţeles, că rolurile se pot inversa, participanţii
fiind liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl
joacă.
Pălăria albastră este
liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă de controlul
discuţiilor, supraveghează şi dirijează bunul mers al activităţii. Albastrul
este rece, culoarea cerului care e deasupra tuturor, atotvăzător şi
atotcunoscător.
Pălăria albă este
povestitorul, cel care redă pe scurt conţinutul textului, exact cum s-a
întâmplat acţiunea, este neutru, informează.
Pălăria roşie îşi
exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, nu se justifică – spune ce simte.
Lasă frâu liber imaginaţiei şi sentimentelor; este impulsivă; poate exprima şi
supărare sau furie; reprezintă o bogată paletă a stărilor afective.
Pălăria neagră este
criticul, reprezintă aspectele negative ale întâmplărilor, emite doar judecăţi
nagative, identifică greşeli, exprimă prudenţa, grija, avertismentul, judecata.
Oferă o perspectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situaţiei în discuţie.
Reprezintă perspectiva gândirii negative, pesimiste.
Pălăria verde este
gânditorul, care oferă soluţii alternative, idei noi, stimulând gândirea
critică; este simbolul fertilităţii, al producţiei de idei inovatoare.
Pălăria galbenă este
creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, pe un fundament logic,
explorează optimist posibilităţile. Oferă o perspectivă pozitivă şi
constructivă asupra situaţiei; culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui,
strălucirea, optimismul. Participanţii trebuie să cunoască foarte bine
semnificaţia fiecărei culori şi să-şi reprezinte fiecare pălărie, gândind din
perspectiva ei. Cele 6 pălării gânditoare
pot fi privite în perechi: pălăria albă – pălăria roşie; pălăria neagră – pălăria galbenă; pălăria verde –
pălăria albastră.
Folosirea acestor
metode de predare-învăţare-evaluare pentru dezvoltarea gândirii critice a elevilor
conduce la formarea unei motivaţii
intriseci, ce rămâne deziteratul tuturor dascălilor. Folosirea competiţiei, în
acest sens, nu mai este metoda de elecţie, în multe situaţii generând efectul
invers şi asigură un climat afectiv – pozitiv, care induce majorităţii elevilor
rezultate mai bune.