Friedrich
Nietzsche, cunoscutul autor al cunoscutei şi contradictoriei cărţi Also sprach Zarathustra - Ain buch fur Alle und Keinen (Aşa grăit-a
Zarathustra, O carte pentru toţi şi niciunul) a rămas din fragedă copilărie
orfan de tată, pastor protestant. Întreaga lui afectivitate se va îndrepta
către Franziska, mamă, şi Elisabeth, soră.
Din peregrinările pe care le face în anii de studii prin diferite
oraşe
germane, le va trimite scrisori pline de respect şi afecţiune, discută nu numai
probleme familiale, ci şi sociale, de cultură. O interesantă corespondenţă
poartă cu Malwida von Meysenburg, Louise Ott, Mathilda Maier, chestiuni personale,
despre scrierile sale, unele cu conţinut muzical, filosofic, moral. La 38 de
ani o cunoaşte pe Lou von Salomé, fiica unui general rus, scriitoare. Cartea
Ameliei Pavel, Friedrich Nietzsche, aforisme – scrisori, Humanitas,
Bucureşti ,1992 cuprinde două epistole trimise de Nietzsche prietenei sale Lou,
datate 10 iunie 1882 şi sfârşit de august 1882, scrisori pline de afecţiune.
Din prima: […] leg de viaţa noastră în
comun speranţe atât de înalte încât nici un efect secundar, inevitabil sau
întâmplător nu mă impresionează decât prea puţin și tot ce ar
rezulta de aici vom suporta împreună şi tot împreună vom arunca seară de seară
în apă întreaga bocceluţă – nu-i aşa?
A doua scrisoare o începe aşa: Draga mea Lou, am plecat din Tautenburg la o
zi după dvs. cu inima plină de mândrie, foarte îndrăzneţ – de ce oare? Şi o
încheie: Din toată inima binevoitor faţă
de destinul dvs. – căci iubesc în dvs. speranţele mele. O cere în căsătorie
dar este refuzat. În 1887 scria Malwidei von Meysenburg: Dra Solomé mi-a comunicat şi ea logodna; eu însă nu i-am răspuns,
oricât de sincer i-aş dori fericirea și prosperitatea. Acest soi de oameni, cărora le lipseşte
respectul faţă de ceilalţi, trebuie evitat.
În sec 19
s-a dat marea luptă pentru emanciparea femeii, luptă începută de Revoluția Franceză.
Se remarcă, în primul rând, socialiștii, aliniați la ideile lui Marx. August Babel (1840-1913), membru
marcant al Internaţionalei I şi fondator, cu Wilhelm Liebknecth (1826-1900), al
social-democraţiei germane, scrie cartea Femeia
și socialismul, apărută la
noi cu titlul Femeia în prezent, trecut
şi viitor, face o critică aspră privind situaţia de sclavă a femeii în
societate şi militează pentru emanciparea acesteia.
Lui
Nietzsche, credincios ideilor sale despre veşnica
întoarcere şi creării supraomului,
criticul vechilor concepţii filosofice şi autorul dornic de a făuri a filosofie
a viitorului, în problema femeii gândirea îi rămâne încorsetată în tipare
antice şi feudale. În Așa grăita
Zarathustra acordă un spaţiu de aproape trei pagini, intitulat Despre femeile bătrâne şi tinere. Discutabil
titlu; omite să vorbească, să scrie, despre femeile, să le definim, în floarea
vârstei, care, după propria părere, formează stâlpul societăţii. Desigur în
ceea ce priveşte rolul femeii în societate, ca parte intrinsecă a acesteia.
O bătrână îi reproşează lui Zarathustra că a
vorbit multe dar niciodată n-a grăit ceva despre femeie. Răspunsul lui
Zarathustra este grăitor: Despre femeie
se cade să le spui numai bărbaţilor. Bătrâna îi răspunde că ei i se poate
spune fiindcă are ani mulţi şi va uita totul. Rezultă de aici că femeia ţine
minte orice părere ce nu-i convine. Dar de ce? Pentru a se răzbuna? Pentru a
plăti? Oricum, caracterizarea şi rolul
pe care i-l acordă nu este în avantajul
femeii. Considerând că femeia este o
enigmă…totul are în ea o singură soluţie: maternitatea.
Pentru femeie, bărbatul n-i decât un mijloc: scopul
întotdeauna este copilul.
Relaţia dintre bărbat şi femeie să se bazeze
pe dragoste, dragoste care să ducă la naşterea supraomului. Iubirea femeilor să
fie plină de curaj. […]cu iubirea voastră
să vă năpustiţi pe acela de care vă e teamă. În familie bărbatu-i zicând: aşa
vreau eu. Femeia-i fericită zicând: aşa vrea el.
Lumea este
desăvârşită când oricare femeie se supune bărbatului cu întreaga ei iubire.
In final Zarathustra solicită de la bătrână
adevărul ei despre femei. Aceasta îi răspunde: Te duci acum la femei? Vezi, să nu uiţi biciuşca. Fără comentarii…
În capitolul
VII intitulat Virtuțile noastre din Dincolo de bine și de rău,
Preludiu la o filozofie a viitorului, Nietzsche își continuă ideile despre femei din Așa grăita Zarathustra, făcând o critică aspra la
adresa acestei jumătăți a omenirii, negându-i unele drepturi, unele aspirații. Din
acest punct de vedere, autorul care se vroia un copernican în ale filosofiei,
în răsturnarea vechilor valori, se dovedeşte un dogmatic feroce. Femeia care
vrea să devină independentă, care vrea să arate bărbaţilor ce este, Femeia în sine se numără printre
progresele cele mai rele ale urâţirii generale ale Europei. Femeia este plină
de pedanterie de superficialitate, infatuare, nestăpânire şi lipsă de modestie
Spiritul ştiinţific la femeie este de un îngrozitor prost gust, ea caută să
domine. Dar nu vrea adevărul: ce-i pasă
femeii de adevăr! Nimic nu-i este femeii încă de la bun început mai străin, mai
odios, mai ostil, decât adevărul – marea ei artă este minciuna, miza ei cea mai
înaltă este aparenţa şi frumuseţea. După Nietzsche, bărbaţii iubesc la
femei tocmai arta de a minţi, aparenţa şi frumuseţea şi nicidecum spiritul de
libertate, ştiinţific. Este apreciat gestul lui Napoleon că i-a dat a înţelege mult prea elocventei Madame de Staël: mulier taceat in politicis (femeia să tacă în politică), ca şi al bisericii: mulier
taceat in eclesia (Femeia să tacă în biserică). Numele Madame Roland, Madame de Staël sau
Monsieur George Sand, ca argumente în favoarea femeii în sine, independentă, dă dovadă de cel mai prost gust.
Pentru bărbaţi, după Nietzsche, cele trei femei ciudate, cum le defineşte el, sunt exact cele mai bune contraargumente
involuntare împotriva emancipării femeilor şi a pretenţiilor lor de
independenţă
Nici în
bucătărie femeia nu este vrednică de ceva bun. Femeia nu înţelege ce anume înseamnă hrană, şi mai vrea să fie bucătăreasă!
Dacă femeia ar fi o făptură gânditoare, ea trebuia încă de secole să fi intrat
în posesia celor mai importante adevăruri fiziologice, ca şi a artei
vindecării. Din cauză că femeile sunt proaste bucătărese, crede Nietzsche,
evoluţia omului a fost mult prea multă vreme ţinută în loc. Gândirea bărbatului
profund față de femeie nu poate fi decât una de tip oriental, femeia ca posesiune, ca
proprietate ce poate fi pusă sub cheie, așa cum au procedat vechii greci care odată cu cucerirea
puterii, îmbogățirea culturală, au devenit tot mai aspri față de femeie,
mai orientali. Tratarea cu considerație de către bărbați a femeii, încercarea acesteia de a trece în față, de a
ocupa un rol social tot mai important nu duce la progresul femeii, ci, din
potrivă, la regresul ei, la pierderea feminității. Tăria unei femei, influența ei asupra
bărbaților nu stă în bagajul de cultură, în instrucție ci în natura ei, în suplețea ei cu adevărat felină și vicleană, gheara de tigru ascunsă sub mănușă,
naivitatea egoismului ei. Compasiunea față de femei rezidă din faptul că această pisică periculoasă (femeia) apare mai sensibilă,
mai vulnerabilă decât orice alt animal, având o mai mare nevoie de afecţiune.
Iată şi şapte mici dictoane spuse în versuri -
Nietzsche este şi un mare poet - despre femeie:
Plictisu-i
dus ca printr-o vrajă,
Când un
bărbat îmi pică-n mreajă!
Ah, vârsta
şi ştiinţa abilă
Dreg şi-o
virtute mai fragilă!
În rochie
neagră, tăcută tare,
Orice muiere
înţeleaptă pare.
Pentru
norocu-mi, pân-am să mor
Mă-nchin la Domnul
şi la croitor.
Fata:
capcană înmiresmată
Baba: un
zmeu din ea se-arată
Nume nobil,
picior de zeu
Şi-ncă
bărbat: de-ar fi al meu!
Înţelepciunea-n
vorbe puţine
Dar
măgăriţei nu-i sună bine!
Nietzsche nu
este singurul care a scris despre femei, nici singurul care a scris cu iz de
misogin. E suficient să amintim doar versurile lui Eminescu din Scrisoarea V.
Le-am recitit şi mă întreb. Cine pe cine a influenţat: Eminescu pe Nietzsche
sau Nietzsche pe Eminescu. Sau, niciunul pe celălalt. Poate situaţiile oarecum
asemănătoare, ambii n-au fost căsătoriţi, ambii au fost îndrăgostiţi de o minte scurtă, haine lungi, şi, vai!,
ambii au murit în condiţii asemănătoare. Despăre motivele nemariajului lui
Eminescu cu Veronica Micle sunt multe supoziţii. De ce l-a respins Lou von
Salomé pe Nietzsche, din cărţile citite n-am aflat. Poate din cauză că femeile
nu se cuceresc cu filozofie. Sau poate adevărul transpiră din aceste aforisme
răutăcioase din Amurgul zeilor la adresa femeilor.
Femeia perfectă face literatură aşa cum se fac micile
păcate: pentru a vedea, în trecere, privind în jur, dacă o remarca cineva, şi
pentru ca cineva să o remarce.
Al doilea aforism este şi mai sarcastic şi, după mine nu
trebuia să iasă din gura unui filosof, dar mai ales din pana lui. Dar una este
părerea mea şi alta este zicerea lui Nietzsche. Să citim:
Se socoteşte că o femeie e profundă
- de ce? Petru că, în ceea ce o priveşte, nu se ajunge niciodată la fund…
Să fie
acesta adevărul adevărat că N. a murit burlac? Mai ştii. Grădina Domnului este
mare, chiar dacă Nietzsche a zis că Dumnezeu e mort(!)
După cum am văzut din Scrisori, Nietzschhe
avea un deosebit respect faţă de Franziska, maică-sa, şi faţă de Elisabeth,
sora-sa, pe care o dezmierda cu apelativul Lisbeth. E drept, că Lisbeth, până
la urmă şi-a demascat caracterul (a făcut modificări în manuscrisele lui
nepublicate, prilejuind apariţia unor păreri că Nietzsche era antisemit iar
ideile lui au stat la baza ideologiei fasciste), şi poate personifica imaginea
lui Nietzsche despre femeie.
Notă:
Departe de
mine ura faţă de femei, deşi nu puţine au fost neajunsurile suportate din cauza
lor. Din contră… Totuşi acest articol mi-a fost sugerat de realităţi cotidiene:
Cât de abraşe sunt unele realizatoare de la televiziunile noastre! Apoi
monicile, ilenele, mariile, casandrele din politica românească de azi. Dar și cele de pe
Elba, Potomac, Sena sauTamisa. Politica din trecut s-o dăm uitării.