ROgift.ro(magazin de cadouri)

Dincolo de bine și de rău,Nietzsche

O primă întrebare care se pune este ce se află, ce fiinţează dincolo de bine şi de rău? Strict formal, binele şi răul fiind categorii etice, dincolo de ele, adică înainte de a fi bine sau a fi rău, sau după ce a fost bine sau a fost rău,  există doar nimicul. Nici bine, nici rău nu există, actele umane poartă aceste peceţi, a treia posibilitate nu există, terţum non datum. În cazul în care nu eşti implicat
în actul moral respectiv, poţi defini o activitate ca nici bună nici rea, desigur în cadrul aceluiaşi sistem de referinţe. Să dăm însă crezare lui Nietzsche şi să admitem o fiinţare dincolo de bine şi rău. Cine este aceasta? Propria lui concepţie, deci ideile lui sunt dincolo de ale lui Platon, de ale lui Kant, de ale lui Goethe, şi chiar ale lui Schopenhauer, pentru care în tinereţe avusese o admiraţie posesivă. El nu infirmă ideile filosofice ale predecesorilor, ci le hiperbolizează pe ale lui.
 După propria-i afirmaţie, Dincolo de bine şi de rău este Aşa grăit-a Zarathustra, altfel exprimat.
Nu toți exegeții consideră că Nietzsche ar fi filosof. Eric Blondel într-o prezentare la Amurgul idolilor, îl consideră un filolog După studii, Nietzsche este într-adevăr filolog. La Universitatea din  Bazel, Elveţia, a ţinut cursuri de literatură greacă. Cu studii sau fără studii de specialitate certificate, Nietzsche este un filosof, sau, bine spus este şi filosof, pe lângă fiinţarea lui ca filolog, poet, estetician – special, muzică. A avut preocupări de etică. Am putea vorbi ca despre un spirit renascentist (târziu) lipsindu-i dimensiunea artelor vizuale.
Concepţia filosofică a lui Nietzsche nu este cuprinsă într-un sistem filosofic ca de pildă la Platon, Aristotel, Kant, Hegel etc. In fond ce este filosofia? O viziune de ansamblu asupra lumii. La început asupra existenţei materiale ce ne înconjoară, apoi asupra omului şi a creaţilor lui. Grecii vechi o defineau ca dragoste de înţelepciune. Sub acest aspect, opera lui Nietzsche este plină de înţelepciune. Că unii acceptă sau nu tezele formulate de el este o altă problemă.
Nietzsche îşi prezintă ideile filosofice într-un mod aparte. Eseuri scurte, aforisme, exprimări, adesea, poate prea adesea, artistic, face apel la simboluri, dar sunt idei despre rosturile lumii, ale savanţilor, ale filosofilor, despre specia umană cu cele două componente definitorii, bărbatul şi femeia, despre creaţiile omului, religioase, morale, estetice… Într-un cuvânt filosofice.
Opera principală care a resuscitat conştiinţe din somnul dogmatismului a fost Aşa grăit-a Zarathustra, determinând o invazie de păreri pro şi contra. Ideile principale, veşnica reîntoarcere, supraomul, voinţa de putere sunt reluate, adâncite în Dincolo de bine şi de rău. Aşa grăit-a Zarathustra poate fi considerat şi un roman, un poem în proză. Calităţile stilistice, combinarea cuvintelor, sensul şi subînţelesul propoziţiilor, metaforizarea exprimării ne dau dreptul să facem astfel de apreciere. Într-o aranjare mai haotică, neconvenţională, Aşa grăit-a Zaratustra, putea deveni cel mai reuşit poem post modernist.
În Dincolo de bine şi de rău, exprimarea este filosofică, deşi se trădează şi spiritul de poet al autorului. Nietzsche se distinge de predecesorii săi, fie filosofi, fie filologi, nu numai prin conţinutul de idei al cărţilor sale, sau felul de exprimare, ci şi prin redactarea lor. Aş zice, un model al spiritului german. Eseurile, aforismele sunt numerotate; apare ca un autor foarte ordonat, sistematizat, uşor de studiat, de conspectat. Dar numai în aparență înţelegerea lui este uşoară, profunzimea ideilor obligă la meditaţie iar superficialitatea în lecturare te du-ce spre marginalizare sau la păreri greşite.
Dincolo de bine și de rău cuprinde nouă capitole, cu teme diferite, toate având un fir roșu, concepția din Așa grăit-a Zarathustra. De la început, din subtitlu, Preludiu la o filozofie a viitorului ne anunţă care ar trebui să fie conţinutul filosofiei, o filozofie în afara dogmatismului. Încă din introducere el scoate sabia critică, dacă o fi băgat-o în teacă după ce a scris Aşa grăit-a Zarathustra, mpotriva vechilor filosofii, începând cu floarea cea mai aleasă a antichităţii, cu Platon.
Pentru început, În dincolo de bine și de rău Nietzsche face o critică a prejudecăţilor filosofilor. Voinţa de adevăr îi obligă să răspundă la diferite întrebări, credinţa filosofilor se află în antinomia valorilor De omnibus dubitandum. Filosofii nu se îndoiesc de acest adevăr, iar noii filosofi vor fi filosofi ai variantelor periculoase, negarea adevărului este o condiţionare a vieţii, dar opunerea faţă de valorile acceptate este o condiţie primejdioasă. Filosofia lui este o asemenea gândire. Nietzsche acceptă asemenea poziţie O filozofie care îşi asumă acest risc se situează, astfel, ea însăşi dincolo de bine şi de rău, De pe această poziţie se ridică împotriva credinţei în conceptele filosofice chiar în marea descoperire a lui Kant, cum sunt posibile judecăţile apriorice, de care filosoful de la Keonisberg era mândru dar este de acord că raţionalismul lui Kant, al filosofiei germane, în genere, este un antidot împotriva senzualismului atotputernic Desigur face referiri la senzualismul englez care a predominat, filosofic, secolul 18. Lumea nu este o creaţie a organelor de simţ Acceptarea unei astfel de teze ne duce la ideea radicală Reducţio ad absurdum. În acelaşi timp. Nietzsche nu admite nici atomismul materialist, se consideră un Copernic, un vizionar împotriva aparenţelor. Filosofia lui Nietzsche se reduce până la urmă la voinţa de putere . Pshologia, ca şi filosofia s-a împotmolit în prejudecăţi şi temeri morale(…) a o concepe aşa cum o concep eu, şi anume ca morfologie şi teorie a voinţei de putere, psihologia va reprezenta calea spre problemele ei fundamentale,
Omul, deci şi filosoful, văzut de Nietzsche trebuie să aibă un spiririt liber. Dar puţini sunt cei independenţi. Independenţa este un privilegiu  al celor puternici. Cred că ideile noastre cele mai elevate sună – şi aşa şi trebuie -  ca nişte nerozii, poate chiar ca fără de legi atunci când, în mod nepermis se întâmplă să ajungă la urechea celor care nu sunt făcuţi, predestinaţi pentru asta. Aceste idei sunt rezultatul voinţei de putere, a omului liber, iar Nietzsche se consideră un om liber iar noii filosofi au ceva din spiritul lui.
 În conştiinţa multora, prin sintagma ce a enunţat-o – Dumnezeu e mort – Nietzsche apare ca un ateu. Autorul lui Aşa grăit-a Zarathustra este departe de o asemenea  atitudine. E drept că el face o critică aspră religiei, bisericii, creştinismului, dar el nu face decât să arate care este situaţia în sânul creştinismului şi care sunt efectele activităţii slujitorilor bisericii. În Dincolo de bine şi de rău, capitolul IV se intitulează Fiinţa religioasă. Este o analiză a comportării omului religios şi a efectelor credinţei asupra omului. Pentru Nietzsche, credinţa creştină este de la bun început un sacrificiu, sacrificiu al libertăţii, al mândriei, al încrederii spiritului în sine însuşi. Mânăstirile sunt închisori ale sufletului, biserica prin ideile sale de renunţarea la lumea reală duce la mortificarea sufletelor, face din om un sublim avorton. Consideră că preoţii sunt oameni insuficient de mari şi de aspri pentru a avea voie să lucreze ca artişti la modelarea omului… au domnit cu deviza lor „egali în faţa lui Dumnezeu, peste destinul Europei , până ce, în sfârşit, iată că au izbutit să obţină o specie minoră, aproape ridicolă, un anima gregar, ceva blând, bolnăvicios şi caraghios, europeanul de azi.
 Desigur, în acest citat este destul de străvezie idea lui Nietzsche despre omul viitorului, omul cu voinţă de putere, supraomul. Acelaşi mod de gândire îl întâlnişi în însemnările lui Nietzsche despre morală. În capitolul V, Contribuții la istoria naturală a moralei, critica este îndreptată împotriva unei morale impuse, a normelor morale stabilite de democrați și socialiști. Morala pe care o critică, este o tiranie împotriva rațiunii, naturii,. Cei ce cred în astfel de morală sunt calificați drept prostănaci principii prestabilite. Și în morală acționează voinţa de putere. Este nevoie de un nou tip de filosofi şi conducători, spirite libere care să creeze condiţiile pentru apariţia unei noi morale, a celui puternic, a omului viitorului.
 După Nietzsche vechea filozofie trage să moară. Face deosebire între profesorii de filozofie şi filosofi. Filosofii propriu-zişi sunt oameni care ordonă şi legiferează. Voinţa lor de adevăr este voinţa de putere. Filosoful este predestinat rezolvării marilor probleme. Nu oricine doreşte poate fi filosof, Nietzsche situează filozofia deasupra ştiinţelor, pe filosof deasupra savantului, care nu este capabil de sinteză.
Virtuţile omului secolului 20 (Nietzsche nu l-a mai apucat) vor fi cu totul altele, Dintre acestea amintim iubirea duşmanului. Judecarea şi condamnarea morală este considerată o trăsătură a spiritelor limitate. Acţiunea din dragoste nu este lipsită de interes. Ţine de bunul gust să nu ai dreptate. În orice dorinţă se află un strop de cruzime. Are milă pentru hedonişti, pesimişti, utilitarişti.
Făcând analiza trăsăturilor unor popoare, Nietzsche se opreşte doar la germani, englezii şi francezi. Deşi îi laudă pe germani, are admiraţie faţă de francezi. Pe evrei îi ia în discuţie doar pentru că trăiesc în Germania. Rezolvarea problemei evreieşti o vede prin oprirea evreilor de a intra în Germania, dar selectiv. În capitolul Popoare şi patrii, ne prezintă cultura popoarelor amintite. Important este în acest capitol, poate, nu caracterizările făcute ci evidenţierea calităţii de muzicolog a lui Nietzsche. Aforismul 240 poate fi dat drept model de cronică muzicală.
Din  lecturarea ultimului capitol al IX-lea, ne dăm seama ce înţelege Nietzsche prin noţiunea de aristocrat, folosită adesea, prea adesea în scrierile sale. Aristocratul este opus plebeului, dar nu situaţia socială o are în vedere, deşi de la aceasta porneşte şi o foloseşte ca metaforă în scrierile lui, ci ca virtuţi, calităţi ce se întrupează în fiinţa lui, voinţa de putere, elitismul, într-un cuvânt supraomul. Nietzsche în Dincolo de bine şi de rău, ca şi În Aşa grăit-a Zarathustra prevesteşte o nouă lume, cu alte valori morale, filosofice, bazată pe alte principii. Îşi încheie cartea cu o poezie, trădându-şi structura sa poetică şi vorbind în metafore despre viitorul lumii, într-o perioadă istorică de mari confruntări politice dar şi de descoperiri ştiinţifice. Sfârşitul secolului 19 se afla la răscruce de drumuri. Nietzsche încearcă să aleagă unul. Unii zic că a fost cel bun, alţii ba. În secolul care a urmat cărările s-a încurcat şi mai mult, crizele economice, politice, a valorilor morale s-au adâncit. Memoria istoriei a reţinut  multe fapte demenţiale. Malraux zicea că Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Deocamdată secolul XXI există şi nu este mai religios decât celelalte, din contră. Poate la noi, în România, în ceea ce priveşte construirea de biserici dar nu şi al conştiinţei religioase. Marile sărbători creştine ne aduc în faţă o imagine mai mult hedonistă decât evlavioasă, de meditaţie creştină Secolul actual a început cum nu se poate de prost, crizele sfârşitului de secol XX s-au adâncit iar viitorul ne este proiectat nu de filosofi sau savanţi ci de cititori în astre.

Vanzari icoane ortodoxe

 
 
 
eXTReMe Tracker