După cum însuşi Nietzsche consideră, Așa grăit-a Zarathustra este opera lui fundamentală. A
scrie despre Nietzsche şi a nu scrie despre Aşa
grăit-a Zarathustra este un act nu numai de neglijenţă sau ignoranţă, ci şi
de impietate. La noi, în România vreau să spun, dacă această sintagmă mai este
valabilă în zilele integrării europene şi globalizării, cartea a fost tradusă
destul de târziu, la peste un
secol de la apariţie. Lăsând la o parte perioada
proletcultistă, explicaţii sunt greu de găsit, mai ales că a fost un timp când
eram progermani prin definiţie iar Nietzsche era în vogă, voinţa lui de putere, fiind dictonul preferat al fascismului. De la
Wikipedia, enciclopedia liberă, aflăm că prima versiune românească a Așa grăit-a
Zarathustra a apărut în anul 1991, la Editura Edinter, Bucureşti,
traducerea aparţinând Victoriei Ana Tăuşan. A doua apariţie are loc în 1994, la
Editura Humanitas iar traducerea este făcută de poetul Ştefan Augustin Doinaş.
A fost reeditată în 1997 şi 2000 A mai apărut o traducere de George Emil Botez
în anul 2009, editura Antet. De remarcat Introducerea făcută de Ştefan Augustin
Doinaş. Fără a supăra pe filosofi, aş califica-o un adevărat document
filosofic. Fără a supăra pe ceilalţi traducători, consider în mod aprioric că
actul făcut de Ştefan Augustin Doinaş intră în legile firii, ale necesităţii şi
ale dumnezeirii; sau întâlnit şi, într-un fel, s-au contopit două personalităţi
artistice deosebite, dar apropiate în cuget şi simţiri, Nietzsche un mare
german, Doinaş un mare român
Nietzsche îl
acuza pe Platon că a făcut din poezie o slujnică a filozofiei, aşa cum în evul
mediu filosofia era o slujnică a religiei. După Augustin Doinaş, Nietzsche
împacă filosofia cu poezia, pe logos cu mytos, cunoaşterea este posibilă nu
numai prin categorii, prin filozofie; şi poezia este o formă de cunoaştere. Lui
Nietzsche adversarii îi impută tocmai faptul că nu a elaborat concepte şi că
s-a exprimat mai mult metaforic, poetic. Într-un cuvânt, Nietzsche nu ar
fi filosof fiindcă nu a elaborat un
sistem filosofic, ca de pildă Platon, Immanuel Kant sau Hegel.
Aşa grăit-a
Zarathustra este în acelaşi timp o carte de literatură artistică, un poem,
plină de simboluri, de metafore, de expresii cu sensuri şi subînţelesuri. În
acelaşi timp este şi o carte de filozofie, prin problematica abordată. Deşi nu
conţine concepte filosofice, demonstraţii, cartea nu este uşor de citit, nu se
citeşte o singură dată şi rămâi cu o idee generală ca după citirea unui roman.
Într-un fel se aseamănă cu Biblia, deşi nu este scrisă în versete. Aproape
fiecare frază, fiecare rând cuprinde o idee. Dacă ai încerca să-i faci un
rezumat ar rezulta un volum mult mai mare decât originalul. Ca și în Biblie,
sau ca într-o carte de știință, poţi căuta un răspuns la o oarecare problemă. Pentru
aceasta, ca într-un dicţionar poţi căuta un subiect şi o pagină. În Aşa grăit-a Zarathustra dacă mergi la cuprins vei găsi răspunsuri
afirmate în 80 de capitole, dar nu exprimate ca într-o carte de geometrie, spre
exemplu, ce este o dreaptă, sau una de filozofie, ca de pildă la Immanuel Kant,
în care ne explică cum sunt posibile judecăţile apriorice, în urma unui efort
mintal de analiză sau cercetare, ci sunt viziuni poetice apărute într-un moment
fast de inspiraţie. Dar iată cum vede Nietzsche acest moment unic pentru
creatorul de artă, întâlnirea lui cu el, fiind unul din momentele rare ale creaţiei omenirii:
Dintr-o dată cu o delicateţe, cu o puritate inefabile, un
lucru se face văzut, se face auzit, te zguduie şi te cutremură din adâncuri.
Asculţi nu mai cauţi; primeşti, fără a întreba cine este cel ce dă; o gândire
fulgeră timp de o clipă, se impune ca o necesitate, fără a-ţi lăsa nici cea mai
mică ezitare asupra formei în care se cere să fie exprimată, - n-am avut
niciodată posibilitatea de a alege. E un extaz a cărui tensiune formidabilă se
rezolvă uneori în torente de plâns, în timp ce pasul, involuntar se răreşte sau
se accelerează. Te simţi răpit de tine însuţi, păstrezi doar conştiinţa unei
infinităţi de fiori subtili şi de şiroaie care te străbat până-n tălpi. E o
atât de profundă beatitudine, că durerea şi tristeţea nu mai au efectul unor
forţe ostile, ci par o condiţie cerută, o nuanţă chemată în strictă necesitate
de această risipă de lumină. Simţi instinctiv marile ritmuri care îmbrăţişează
spaţiile immense în care trăiesc formele; amplitudinea legănării, nevoia unui
ritm larg par a fi măsura unei atari inspiraţii, un fel de contrapondere la
presiunea, la tensiunea ei. Toate aceste, involuntare în prima clipă, par
purtate de o rafală de libertate, de independenţă, de putere, de divinitate.
Ceea ce este mai remarcabil e calitatea involuntară a imaginii, a metaforei.
Totul ţi se oferă ca expresia ce mai apropiată, cea mai justă, cea mai simplă.
Într-adevăr, pentru a relua termenii lui Zarathustra, se pare că lucrurile se
apropie cu de la sine putere şi vin spre a-ţi servi ca imagini…
Deci
filosofia lui Nietzsche nu este cercetare, nu este deducție sau inducție ci
inspirație artistică, iar ce s-a întâmplat cu el în cazul Zarathustra are o pauză
de milenii.
Iată experienţa mea în privinţa
inspiraţiei. Nu mă îndoiesc că va trebui să străbată îndărăt milenii pentru a
găsi un alt om care să poată zice. Este şi a mea.
O fi lipsă de modestie ori conştiinţa geniului. În
general, geniile, prin măreţia, prin conştiinţa menirii lor, sunt modeste.
Patru sunt temele majore pe care le tratează Nietzsche în
Aşa grăit-a Zarathustra şi pe care le
vom întâlni şi în alte scrieri. Au şocat, au determinat interes şi critică,
uneori destul de dură, ideile supraomului, a voinţei de putere, veşnica reîntoarcere
şi critica religiei, prin care anunţa moartea lui Dumnezeu. În plan filosofic,
exprimat poetic, Nietzsche gândea la o lume nouă. Nazismul i-a convertit ideile
în politică şi a ieşit ceea ce ştim. Nu o dată ideile filosofice, religioase,
artistice, ba chiar şi ştiinţifice, au fost
folosite pentru pavarea drumului spre iad.
Aşa grăit-a Zarathustra, cartea,
este alcătuită dintr-un prolog şi patru părţi. În Cuvântul său introductiv Ștefan
Augustin Doinaș, într-o pagină şi jumătate face o succintă sinteză a cărţii. În prolog,
intitulat Precuvântarea lui Zarathustra, Nietzsche relatează despre prima
descindere a lui Zarathustra între oameni, condamnarea de către acesta a
actelor omeneşti – virtutea, mila, justiţia, fericirea – pentru depăşirea
omenescului şi tinderea spre omul superior, Supraomul. Neînţeles de mulţime
care preferă un om vulgar, răutăcios, viclean dotat cu toate relele pământului,
profetul înţelege că doctrina sa trebuie comunicată unui număr restrâns de
adepţi. Partea întâi cuprinde cuvântări ale lui Zarathustra, majoritatea
critici la adresa moraliştilor, ale adepţilor lumii de după moarte,
pesimiştilor, la adresa unor instituţii - armată, presă , stat - contra celor miloşi, contra femeilor etc. În
alte cuvântări, constructive, din aceeaşi parte, Zarathustra propune castitate,
respectul pentru copil şi căsătorie, iubirea faţă de departele, prietenia, moartea de bună voie, să distingă apropierea Marii Amieze, zare în care va apărea Supraomul.
În partea a
două se continuă criticile la adresa savanţilor, metafizicienilor,
politicienilor, revoluţionari şi democraţi…Se propune în alte cuvântări
mântuirea prin voinţă.
Partea a treia, Nietzsche o rezervă cu
precădere ideii eternei reîntoarceri, a Identicului. Omul este obligat prin
destin să-şi retrăiască în veci viaţa fără a putea să o schimbe.
În partea a
patra, Nietzsche ne prezintă un Zarathustra care se întâlneşte cu personaje
care simbolizează o lume decăzută şi face teribilul enunţ că Dumnezeu a murit, reliefat şi prin
celebrarea în mod blasfematoriu a momentului Cina cea de Taină. Cartea se
termină cu un Zarathustra neînţeles, repudiat de discipolii săi, al cărui
sicriu va fi coborât în vulcanul Etna. Sfârşitul cărţii, ne spune Augustin
Doinaş, n-a fost niciodată încheiat.
În partea
ultimă a cuvântului să Doinaş face o analiză a modului cum a fost receptat,
înţeles apreciat, criticat Nietzsche şi opera sa de lumea filosofilor, precum
şi problemele pe care le presupune traducerea unei asemenea cărţi şi a unui
asemenea autor.
Also sprach Zarathustra are ca subtitlu O carte pentru toţi şi pentru nimeni. Cu
modesta mea cultură filosofică afirm că Aşa
grăit-a Zarathustra este o carte care merită citită pentru frumuseţea
stilului, pentru problemele puse, unele de actualitate, este o carte pentru cei
care vor să vadă cum se poate face filozofie în mod poetic şi poezie în mod
filosofic. Prin felul în care este scrisă Aşa
grăit-a Zarathustra, postmoderniştii îşi au izvoarele în lirismul lui
Nietzsche. Dar pentru a înţelege ceva din Nietzsche, ca începător, este
recomandabil să citeşti, înainte şi
după, introducerea făcută Ştefan Augustin Doinaş.
