SUBCONSTIENTUL CA IPOSTAZA A PSIHICULUI
- Ce loc ocupa subconstientul in psihologie?
- Doua etape in definirea subconstientului
- Caracteristicile si rolurile subconstientului
Psihicul
nu este omogen, uniform, nediferentiat, liniar, dimpotiva, el exista si se
manifesta in varii forme.
Uneori
este mai clar, mai lucid, alteori este mai tulbure, mai obscur; in anumite
situatii ne dam seama de noi insine, de trairile noastre, in altele nu. Diverse
actiuni sau ganduri care ne-au captat atentia si efortul incep, o data cu
trecerea timpului, sa se realizeze aproape de la sine, fara a mai fi necesara
concentrarea asupra lor. Sunt si cazuri cand “ceva” din interiorul nostru, pe
care nici macar nu-l banuim, iese la suprafata, ne acapareaza si ne chinuie
existenta.
Cu
alte cuvinte, psihicul cunoaste o mare diferenta
si neuniformitate existentiala si functionala.
El
exista si se manifesta in ipostaza de psihic
constient, de psihic subconstient
si de psihic inconstient.
Avatarurile
acestor trei ipostaze ale psihicului, relatiile dintre ele, armonia sau
conflictul lor determina “peripetiile”, anostitatea sau originalitatea
existentei umane.
1. CE LOC
OCUPA SUBCONSTIENTUL IN
PSIHOLOGIE ?
Pozitia subconstientului in psihologie este
destul de imprecisa.
Termenul a aparut la sfarsitul secolului
al XIX-lea si inceputul secolului XX,
capatand diferite denumiri. Astfel, el a fost considerat cand o postconstiinta, cand o preconstiinta. Unii autori l-au denumit
chiar “inconstient normal”.
In
prezent, exista tendinta de a-l defini prin opozitie cu constiinta,
spunandu-ni-se mai degraba ce nu este decat ce este.
“Grand
dictionnaire de la psychologie” (1994) defineste subconstientul ca
fiind “ansamblul starilor psihice de care subiectul nu este constient, dar care
influenteaza comportamentul sau”.
Tot de acolo aflam ca subconstientul
reprezinta un continut de gandire “mai putin
constient”, aflat la limitele accesibilitatii in spirit, la limitele
stabilitatii in constiinta. Termenul, dupa opinia autorilor, este in momentul
de fata abandonat.
“Dictionary
of psychology” (1995), in schimb,
apropie subconstientul de inconstient. El afirma ca in anumite circumstante
termenul de subconstient este sinonim cu cel de inconstient.
In aceste conditii, notiunea de
subconstient, sub o forma sau alta, cu o denumire sau alta, se pastreaza si
este utilizata in psihologie.
Conservarea notiunii de subconstient in
psihologie este fireasca, deoarece subconstientul reprezinta una din ipostazele
importante ale psihicului care nu poate fi nici ignorata, nici redusa sau
identificata cu alte ipostaze ale acestuia.
Subconstientul dispune nu numai de
continuturi specifice, ci si de mecanisme si finalitati proprii.
Intelegerea acestora nu s-a facut insa
dintr-o data, ci a parcurs, la fel ca si in cazul constiintei, o serie de
etape.
2. DOUA
ETAPE IN DEFINIREA SUBCONSTIENTULUI
Intr-o prima etapa, cei mai
multi autori concep subconstientul ca pe o formatiune sau un nivel psihic ce
cuprinde actele care au fost candva
constiente, dar care in prezent se desfasoara in afara controlului constient.
El este
rezervorul unde se consuma amintirile, automatismele, deprinderile, ticurile, montajele
intelectuale sau perceptive stereotipizate, deci toate actele ce au trecut
candva prin filtrul contiintei, s-au realizat cu efort, dar care se afla intr-o
stare latenta, de virtualitate psihica, putand insa sa redevina oricand active,
sa paseasca pragul constiintei.
Aceasta acceptiune transpare din cele mai
multe definitii care i s-au dat.
Astfel,
Ribot a definit subconstientul drept o “constiinta
stinsa”. Lasand la o parte faptul ca o constiinta stinsa n-ar avea nici un
fel de rol in viata psihica a individului (poate mai degraba ar fi trebuit sa
fie considerat o “constiinta adormita”, capabila oricand , in functie de
imprejurari si de solicitari, sa se trezeasca), se remarca definirea
subconstientului pornind de la constiinta.
Si
in viziunea altor autori, cum ar fi de pilda Janet si Pierce, subconstientul apare ca un fel de constiinta inferioara ce coexista cu cea
centrala.
Pierre
Janet,
spre exemplu, consecvent punctului sau de vedere actional, considera ca nu toate
actele stadiului anterior (inferior) sunt transformate in acte ale stadiului
superior.
“O
parte mai mult sau mai putin considerabila a acestor reactii continua sa ramana
inchisa in forma inferioara. Acestea sunt actele subconstientului. Noi stim ca
omul cauta sa transfere in limbaj toate actiunile sale, dar un numar oarecare
al acestor actiuni ramane neexprimat verbal, si uneori nici nu poate fi. […] Un
act subconstient nu este alt ceva decat o actiune care a conservat o forma
inferioara in mijlocul altor actiuni de nivel superior” ( P. Janet, “Psihologia
conduitei”, 1935).
S-a acreditat si ideea ca, desi amplasat
intre constient si inconstient, subconstientul este orientat mai mult spre
constiinta. El nu este total obscur, ci presupune un anumit grad de
transparenta, putand fi considerat, de aceea, o “constiinta implicita”.
Aceasta l-a determinat pe Freud sa respinga subconstientul, desi intr-o prima faza a
activitatii sale l-a folosit pentru a desemna prin el inconstientul.
Argumentul adus de Freud era urmatorul:
subconstientul sugereaza ideea unei alte constiinte, “ca sa spunem asa subterana”, a unei “constiinte secunde” care, oricat de atenuata ar fi, ramane in
continuare calitativa cu fenomenul constient. Cu alte cuvinte, intre constient
si subconstient nu ar exista o diferenta calitativa consecinta externa a unei
asemenea conceptii o reprezinta excluderea
subconstientului ca nivel de sine statator din structura psihicului.
Intr-o a doua etapa,
constientizandu-se nu numai caracterul limitat al definirii subconstientului,
ci si consecinta externa antrenata de ea, la care ne-am referit mai sus, s-a
trecut la elaborarea unei noi conceptii.
Meritul cel mai mare ii revine lui Henri Wallon, care a formulat inca din
1924 o serie de idei extrem de interesante cu privire la subconstient.
Pornind de la premisa ca in viata psihica a
individului constiinta este un moment foarte fugitiv si foarte particular, mare
parte a acesteia desfasurandu-se in afara ei, Wallon isi punea urmatoarea intrebare:
cum sa ne reprezentam starile subconstiente?
A spune ca ele reproduc sau perpetueaza
starile de constiinta inseamna a reveni la considerarea ca nimic nu exista in
subconstient fara sa fi avut acces in prealabil in constiinta.
Ipoteza este arbitrara, afirma Wallon, si
traduce o conceptie simplista asupra vietii psihice: subconstientul este un
mediu inert, unde se adapostesc perceptiile resimtite, pana in momentul in care
trebuie evocate din nou printr-o atractie a constiintei.
Wallon era si mai categoric catalogand
aceasta conceptie “substantialism grosier”, sau “mecanica imposibila sau foarte
usor de dirijat”.
Este
adevarat ca starile de constiinta ale individului subzista in subconstient, dar
nu sub forma unor gravuri clasate printre multe altele. Dimpotriva, starile
subconstientului se modifica, deoarece cauzele de care depind nu sunt date o
data pentru totdeauna si pentru toti indivizii. De asemenea, ele se modifica
datorita faptului ca intre ele exista relatii de cauzalitate si de influenta
reciproca.
Subconstientul este definit de Wallon ca o
“cerebratie latenta” ce are loc “sub simplicitatea aparenta a perceptiilor” ( H. Wallon, “Constiinta si viata
subconstienta”, 1924).
In afara de surprinderea si sublinierea caracterului
dinamic al subconstientului, se contureaza mai pregnant ideea existentei lui ca
nivel de sine statator, distinct atat de constient, cat si de inconstient.
Acest punct de vedere, o data castigat,
permite concentrarea pe caracteristicile subconstientului, pe functiile lui
specifice care sa-l diferentieze si sa-l individualizeze in raport cu celelalte
doua ipostaze ale psihicului.
3. CARACTERISTICILE SI
ROLURILE SUBCONSTIENTULUI
Principalele trasaturi ale subconstientului apar din amplasarea lor topografica
intre constient si inconstient. Acestea sunt:
-latenta si potentionalitatea
(continuturile subconstientului se mentin intr-o stare latenta pana cand vor fi
reactivate si disponibilizate de catre constiinta);
-coexistenta
cu constiinta (de obicei, continuturile subconstientului sunt a alta
expresie a continuturilor constiintei, poate mai concentrata, mai condensata,
ele neintrand in conflict cu continuturile constiintei, ci coexistand cu
aceasta);
-facilitatea,
servirea constiintei (subconstientul se pune in slujba constiintei,
devine un fel de “servitor” al ei);
-filtrarea
si medierea continuturilor care trec dintr-un nivel in altul
(continuturile constiintei nu trec decat in inconstienta, ci “poposesc” pentru
perioada de timp mai scurte sau mai lungi in subconstient, la fel petrecandu-se
lucrurile si cu continuturile inconstientului, care mai inati tranziteaza
subconstientul si abia apoi patrund in constiinta).
Toate
aceste particularitati ale subconstientului au fost bine sintetizate de catre Paul Popescu – Neveanu, care vorbea de proximitatea
subconstientului fata de constiinta si de compatibilitatea cu ea. Aceasta arata ca, desi se amplaseaza intre
constient si inconstient, subconstientul este mai aproape de constient, iar continuturile sunt mai asemanatoare cu cele ale constientului
decat cu cele ale inconstientului.
Subconstientul
este considerat din aceasta perspectiva “un servo
– mecanism al constiintei, o ipoteza a psihicului aflata in slujba
constiintei, o rezerva de informatii si operatii din care se constituie,
uneori, faptele de constiinta, aceasta din urma avandu-si totusi izvorul in afara
ei, in realitatea materiala si sociala inconjuratoare” (Paul Popescu – Neveanu,
“Curs de psihologie generala”, 1976).
Aceasta
idee apare si la alti autori: “Subconstientul contine ceea ce nu se afla in
centrul atentiei, dar care poate avea efecte asupra constiintei” (Atkinson, “Introducere
in psihologie”,1993)
Desi
particularitatile subconstientului la care ne-am referit pana acum sunt valide,
se pare ca ele ne reintorc la conceptia asupra subconstientului din prima
etapa, indepartandu-se de cele spuse de Wallon.
Iata
de ce psihologul roman Mielu Zlate (
M. Zlate, “Introducere in psihologie”, 2000), merge mai departe, afirmand ca
subconstientul nu este un simplu rezervor si pastrator al faptelor de
constiinta, ci are propriile lui
mecanisme.
El
nu conserva doar, ci poate prelucra,
restructura, crea.
Chiar
daca la un moment dat constientul “scoate” la suprafata amintiri, automatiste,
deprinderi, acestea nu vor fi absolut identice cu cele care au “intrat” in
subconstient. Astfel, sub influenta unor factori (timpul scurs intre
introducerea in subconstient si evocare, emotiile puternice, distragerea de la
activitatea respectiva, “aceasta veritabila amnezie psihica”, cum o numaste
Wallon), amintirile, automatismele, deprinderile vor fi modificate de
subconstient, tocmai datorita noilor relatii in care acestea intra.
Ideea
este sustinuta si de catre Ion Biberi,
care vorbea despre “functiile creatoare ale subconstientului”.
Dupa
Biberi, in subconstient “nu ne gasim in fata unei juxtapuneri de imagini fara
legatura intre ele, ci in fata unei adevarate elaborari creatoare, a unei
fuziuni complete intr-o structura noua, a unor date sufletesti care preexistau
in constiinta in stare amorfa, sau organizate in alte structuri mintale. Dinamismul vietii subconstiente organizeaza
spontan in jurul schemei datele risipite ale psihismului, integreandu-le intr-o
structura noua.”; sau, mult mai direct: “Activitatea subconstienta este
esential creatoare” ( I.Biberi, “Visul si structurile inconstientului”, 1970).
In
concluzie, subconstientul nu este un simplu dublet al constientului, ci
dispune de o fizionomie proprie, de
continuturi si legitati de functionare bine individualizate.
