ROgift.ro(magazin de cadouri)

Pescarul Amin,Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu, poet, prozator si dramaturg, s-a nascut in anul 1884, la 13 octombrie, intr-o familie numeroasa de tarani instariti din satul Parscov, Buzau, unde si-a petrecut copilaria. Pe parintii lui, Costache Voicu si Sultana Hagiu, i-a evocat, cu multa evlavie, prezentandu-I ca oameni harnici si pastratori
de datini, cu respect pentru invatatura.  Cand a inceput sa cunoasca vitregiile vietii de internat sau a gazdelor inospitaliere, copilul si-a mangaiat suferinta cu amintirile legate de viata din sanul familiei sale si a satului natal, viata care s-a desfasurat in ritmuri autentic rurale, in succesiunea anotimpurilor, dupa datini si stravechi obiceiuri. Aici isi va gasi filoane folclorice care vor alimenta insasi esenta poeziei sale, potrivindu-si stilul in pas cu mersul gandirii si simtirii. El pastreaza adesea limba taraneasca, expresii si cuvinte specifice, cu reconstruiri si asocieri poetice pe masura.
A urmat cursurile scolare la Buzau, apoi la Bucuresti, la liceul “Gheorghe Lazar”. La Buzau apare cu numele Voiculescu, de la Voicu, nume pe care il va pastra toata viata. Primele incercari poetice dateaza din perioada adolescentei. In acest timp citeste mult, este preocupat de psihologie si morala. Dupa terminarea liceului se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti, dar dupa un an, la dorinta familiei, se inscrie la Facultatea de Medicina.
In timpul studentiei a cunoscut-o in satul sau natal, Parscov, pe Maria Mittescu, studenta si ea la Facultatea de Medicina. Intre ei s-a infiripat o frumoasa poveste de iubire care nu s-a stins pana la moarte. In arhiva familiei s-au pastrat multe poezii de dragoste pe care Vasile Voiculescu i le-a inchinat. Din casatoria lor au rezultat cinci copii: Martha-Elisabeta, Olga-Sultana, Radu-Ilie-Vasile, Ion si Gabriela.
Desi a fost atras de literatura, iar pentru stiintele medicale nu a avut atractie deosebita, a fost un medic de exceptie. N-a ezitat sa isi faca datoria in toate localitatile tarii unde a fost detasat succesiv. A fost un medic cu mare daruire sufleteasca, un fel de “trimis al lui Dumnezeu”, cum se spune in popor, pentru cei aflati in nevoie, iar asa cum se spune in Biblie, a fost ”doctor fara arginti”. In timpul Primului Razboi Mondial a cunoscut direct ororile razboiului ca medic militar ingrijand ranitii si refuzand concediul medical legal, chiar si dupa ce fusese bolnav de tifos.
Prietenul sau Pan. M. Vizirescu i-a facut un remarcabil portret omului si poetului Vasile Voiculescu. Printre altele el spune: “ Nesovaielnic la fapta buna V.Voiculescu sarea indata unde se ivea o nevoie a ciuva, ca pentru o problema personala. Intru aceasta parea de neinteles, comparativ cu lumea inconjuratoare. Stiinta medicala o punea gratuit la dispozitia suferinzilor, fericit daca putea sa aline o durere. Cred ca tocmai mila de omul patimit si dorinta de a-l ajuta fusesera indemnul hotararilor pentru medicina, vazand in ea arta facerii de bine. Nu stiai, poetul izvora din omul bun, sau omul bun din poet: ba nu, amandoi din aceeasi tulpina de un soi prea ales.
Fiind  nascut intr-un Baragan arhaic, in care se resimtea inca amintirea de Ev Mediu timpuriu a primilor crestini carturari si martiri, in special al lui Ulfila, primul autohton care se incumetase sa traduca Biblia intr-o “limba barbara”, cea a vechilor germani, el este influentat de acesta in operele sale.  Pe langa fiorul biblic este “imprumutat” de scrierile vechi indiene, de “Upanichade”, de scriitori ca Wundt, Hoefnig, Pierre Janet, dupa ce se familiarizase cu pozitivismul lui Darwin si Littre.
 Devine medic, urmand profesie de alinare a chinurilor si deznadejdilor umane, dar se dedica scrisului, literaturii, care ii consacra un alt tip de lume, acea a spatiilor imaginare ale poeziei, iar, catre sfarsitul vietii, cea a magiei inferioare si a tendintei de transcendere a realitatii, ilustrate in cele mai reusite dintre nuvelele si povestirile sale. Se apropie, in felul acesta, de acelasi orizont magic si mitic in care si-a intemeiat Mircea Eliade cunoscutele nuvele fantastice. Exista insa o deosebire de structura intre magia din scrierile lui Eliade si acea a lui Voiculescu: magul Suren Bose(“Nopti la Serampore”) detine stiinta absoluta a realitatii alternative, magia din povestirile lui Vasile Voiculescu este de fapt samanism, practicat de fiinte cu puteri in declin, “istovite”, ca in “Ultimul Berevoi”, de agresiunea constanta a lumii moderne.
Debutul literar l-a facut la prestigioasa revista “Convorbiri literare” in 1914 cu poeziile “Urare” si “Din a vremilor risipa”.
Mai toate poeziile lui, mai inainte de a aparea in volum, au fost publicate in revista “Gandirea”. Climatul de la “Gandirea” i-a oferit ca si lui Blaga si Nichifor Crainic aceleasi orizonturi inspiratoare de inalta gandire si spiritualitate.
Cand avea 32 de ani, in 1916, i-a aparut primul volum intitulat simplu “Poezii”. Acesta sta sub influenta poeziilor lui Alexandru Vlahuta, Panait Cerna, Alexandru Macedonski, Octavian Goga, George Cosbuc, Dimitrie Anghel, Stefan Octavian Iosif. Asa cum arata G. Calinescu, volumul de debut cuprinde marile teme etice: mila, supunerea, suferinta, binele si raul, divinitatea, idealul si arta, traducand in fond un proces de interiorizare, de “nelinisti interioare” si de “aspre viziuni”.
In volum triumfa acea “vedere ingenioasa” cum o numeste Tudor Vianu. Un soim e “beat de zboru-i furtunatec”, “se inalta in slava”, faptura se trezeste “la nadejdea rotirii viitoare”, un vers indeamna la incordarea “ arcului nebuniei”, altul la calirea “otelului vointei”, “sublimul doarme” si “ puterile sunt infricosate” etc.
Se contureaza chiar din primul volum orientarea lui Vasile Voiculescu catre lirica de inspiratie religioasa care ulterior va deveni axa principala a urmatoarelor volume.
A facut patru ani de detentie intre 1958 – 1962, absolut fara nici o vina, trecand prin mari suferinte fizice si morale. A iesit din inchisoare cu sanatatea complet ruinata. A mai trait doar 364 de zile si in noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, a murit doborat de boala, fara sa isi vada toate operele tiparite. Memoria i-a fost reabilitata in 1967, pe motiv de “eroare judiciara”, astfel facandu-se o elementara dreptate omului, medicului si scriitorului a carui opera a fost brutal intrerupta.
2. Informatii despre opera

2.1. Date referitoare la aparitia operei
            Opera face parte din primul volum de povestiri al lui Vasile Voiculescu, intitulat “Capul de Zimbru”, ce a fost publicat postum in 1966, insa el a fost scris intre anii 1946-1958. “Pastorul Amin” a fost scrisa la data de 1 mai 1958.

2.2. Explicatia titlului
            Titlul este sugestiv, cuprinzand numele personajului principal al povestirii, pescarul Amin, ce incearca alaturi de alti pescari sa prinda un somn ce pricinuia atatea necazuri in lumea acvatica, mai ales ca brigadierul intentiona sa-l ia sa-l expuna la Bucuresti, in navodurile lor instinse in Dunare, in regiunea Deltei.
Pescarul Amin este in literatura romana unul dintre reprezentantii omului animal. El este urmasul unei familii vechi ce descinde din pesti. Barbatii acestei familii au fost pescari din tata in fiu, dar nu erau pescari obisnuitri. Ei comuniacau cu apele, cu valtorile. Demult, familia Aminilor stapanea toata balta Pociovelistii, dar, datorita schimbarilor sociale Amin ajunge un simplu paznic.

2.3. Tipul textului
            Opera “Pescarul Amin” este o povestire, concentrand, intr-un spatiu narativ cu semnificatii profunde, teme si motive intalnite in cele mai cunoscute mitologii ale lumii.
            Aceasta apartine genului epic si poate fi observat cu usurinta ca ea are un autor cunoscut. O caracteristica a povestirii ce-o intruneste “Pescarul Amin” este faptul ca deznodamantul acestuia, si anume ca Amin, personajul principal, ce intoarce in mediul in care au trait stra-stramosii sai prin moarte, sugerand continuitate, are o autenticitate aparte, iar pentru a o crea, discursul narativ al lui Voiculescu reuseste sa captiveze atentia cititorului si sa-l convinga de verosimilitatea firului narativ.
Opera este o povestire fantastica, ce implica foarte multe elemente ale irealului, creand astfel personaje cu puteri supranaturale(ce inteleg graiul animalelor,…).
Intinderea redusa formeaza o alta particularitate a povestirii; subiectul, foarte incitant, este prezentat de autor printr-o versiune subiectiva ca fiind adevarat. Personajelor le sunt schitate numai cateva trasaturi fizice, accentul fiind pus, de pat, pe actiune, din care reies anumite trasaturi de caracter ale acestora.
           

2.4. Opinii critice
Referindu-se la proza voiculesciana, Nicolae Manolescu spunea:
“…Povestirile lui Vasile Voiculescu sunt opera unui prozator perfect stapan pe mijloacele sale si care nu datoreaza nimic poetului… Povestitorul e un magician al fictiunii… Actul insusi al povestirii nu este decat o verificare a acestei capacitati inexplicabile de a pune stapanire pe noi, de a ne captiva. In planul artei autorul se comporta ca solomonarii, ca vrajitoarele si ca zanele sale: temele insesi cele mai frecvente ale prozelor (magia, iluzia, vrajile), nu sunt decat expresia aceluiasi instinct artistic pe care l-am gasit la temelia lor… Autorul atribuie personajelor facultati, forte inrudite cu ale lui; dar Marele Magician, Vrajitorul adevarat, ramane de fapt el insusi.”
Mircea Tomus remarca: ”Fiecare nuvela a lui Voiculescu pare un ciob de univers intreg si, asemeni ramasitelor unei oglinzi sfaramate, joaca pentru noi apa tainica a cerului cuprinzator de odinioara. Fie ca ne poarta in matricea acvatica a genezei (Pescarul Amin) ori in Cismigiul modern (Limanul), in trecutul fabulos (Ispitele parintelui Evtichie) ori pe ulitele satului magic ( Ciorba de bolovan) aceasta proza intretine pentru noi constiinta uneori foarte acuta a unui anumit univers intr-o posibila istorie, care uneori inseamna corupere pana la degradare, alteori un sentiment al trecutului dus pana aproape de exces”.
“ Remarcabil narator, Vasile Voiculescu ne reda emotia uitata a basmelor din copilarie, ne obliga sa credem in plasmuiri miraculoase, ne captiveaza, ne fura, ne confrunta nu cu misterul unei lumi si al unor oameni de demult, ci cu misterul cel mai simplu – al artei literare” (Nicolae Manolescu)
Nu numai sonetele, dar chiar intreaga opera a lui Voiculescu este o “traducere imaginara” a idealului sau a realului, traducere in care niciodata nu a renuntat la adevarul lui launtric.
Sergiu Pavel Dan, in 1975, subliniaza faptul ca “Se intelege (…) ca tema fundamentala <<fatala>> a prozei lui Voiculescu va fi magia (…), <<La inceput a fost magia>> par sa spuna toate povestirile sale. Omul nu trebuie s-o reinvie daca vrea, in acord cu marele puls cosmic, sa-si regaseasca forta si maretia. Proza romaneasca nu cunoaste, in orice caz, o mai cuprinzatoare, mai pasionanta dezbatere a problemei.(…) Contingenta cu fantasticul filozofic eminescian, dar si cu inspiratia baladeasca a povestirilor lui Gala Galaction si Sadoveanu, proza, de mare puritate a expresiei, a lui V.Voiculescu era destinata si acoperea una din ariile cele mai reprezentative ale sensibilitatii epice romanesti.”
In incheiere putem afirma si noi ca prietenul sau, Pan. M. Vizirescu:
“Un poet si un om ales, atat de ales, ca patrunzandu-i opera si cunoscandu-i firea mai indeaproape, iti dai seama cat poate o constiinta umana sa se depaseasca pana la pragul frumusetii si armoniei depline. In poezia lui simti dorul de a se depasi in frumusetea puritatii de sus.
Opera lui este mereu proaspata, cu luminisuri de care avem mereu nevoie.”


2.5. Volumul din care face parte
Voiculescu, Vasile- “Capul de zimbru”, povestiri, volumul I,editie de Victor Iova, Editura Cartea Romaneasca,  1982, p.38-60

3.1. Rezumatul operei
Actiunea are loc intr-o primavara turbulenta, in Delta.
Pescarul Amin are o predeterminare pestilor, care  se impart in doua categorii: cei buni si cei rai, unii rup inotatoarele celorlalti, dar cel mai puternic dintre ei este morunul, pe care si-a propus sa-l omoare deoarece el ataca animalele si copiii.
Brigadierul ii cere lui Amin sa dinamiteze balta de pesti pentru a prinde morunul ca apoi sa fie expus la Bucuresti, un lucru imposibil pentru erou deoarece el are anumite legi sfinte legate de pescuit si acest lucru ar fi un sacrilegiu pentru el, simtindu-se ca un protector al evenimentelor magice.
Pentru a preintampina dezastrul, el face tot posibilul sa-l prinda prin modurile traditionale- cu navoduri. Intr-o noapte, el viseaza  ceva ciudat, amintindu-si de un basm conform caruia trebuia sa se dea peste cap de trei ori ca sa se prefaca in gand. Asa a si facut, dupa ce s-a dat prima oara peste cap-in mintea sa- a intrat astfel intr-un loc pe care-l el in considera fundul mortii, dupa aceea inca o data, simtindu-se acum ca si cum ar fi inviat dintr-un innec si ultima oara se opreste intr-un luminis foarte adanc, loc unde poate afla raspunsul la orice intrebare.
Aici el descopera ce este viata si mai ales ca ceea ce conteaza este cea ce tu creezi. Intra apoi in lumea pestilor, unde descopera ca el se trage din pesti, si abia apoi ajunge la morun, acum el afland ca pestele era stra-stramosul sau. Morunul il conduce spre un rai al apelor, astfel Amin realizeaza ca nu poate sa-l distruga.
Trezindu-se din aceasta transa, el coboara la nivelul cel mai jos al stavilarului si va da la o parte bolovanii si sacii cu pietris, restabilind ordinea acelui univers al apelor.
Simtind cheamrea apelor, el se arunca in balta, unde morunul furios il loveste, purtandu-l o bucata de drum cu el; insa Amin moare inecat.

3.2. Personaje
Intrucat opera de fata este o povestire, poate fi remarcat cu usurinta ca accentul cade pe actiune, si nu pe personaje. Acestea beneficieaza numai de niste crochiuri, adica niste schite de portret, iar trasaturile lor reies numai in raport cu actiunea, din felul in care reactioneaza in diferite situatii, vorbesc, …
Pescarul Amin este, dupa cum ne dezvaluie Voiculescu, “un pescar aratos”, cu o statura atletica. Acesta face parte de o familie ce stapanise de foarte multi ani aproape intreaga balta a Pociovelistii, situata pe “un vechi fund de albie, un preval, pe alocuri foarte adanc”, in Delta. Din cauza noii conduceri, el devenise un simplu paznic al acesteia. El este cunoscut drept cel mai priceput pescar si, de asemenea, el stie sa inoate foarte bine.
Pescarul Amin este in literatura romana unul dintre reprezentantii omului animal. El este urmasul unei familii vechi ce descinde din pesti. Barbatii acestei familii au fost pescari din tata in fiu, dar nu erau pescari obisnuitri. Ei comuniacau cu apele, cu valtorile. Demult, familia Aminilor stapanea toata balta Pociovelistii, dar, datorita schimbarilor sociale Amin ajunge un simplu paznic.
El considera sacra lumea acvatica, avand anumite superstitii, respectand anumite legi nescrise cu privire la aceasta. O conincidenta de nume apare intre acesta si “locuitorii” baltii. Pentru Amin, ierarhia fiintelor acvatice tine de o anume predeterminare a speciilor:”Stau in balta, gata, stransi ca ostile, si asteapta porunca de la imparatul lor, vreun somn intelept”.
Amin este un arhetip marin, poate o specie umana disparuta sau poate existenta in locuri necunoscute, din vremea potopului, un om-amfibie, asa cum il imagina Beleaev intr-un roman science-fiction, iar acest fapt reprezinta totemul neamului Aminilor, “despre care se zice ca s-ar fi tragand din pesti”.
Atunci cand prinde pestele cel mare in plase, el devine brusc ingrijorat deoarece o lege nescrisa interzicea prinderea unei cantitati prea mare de peste, perturband astfel echilibrul natural tocmai in momentul in care pestii isi depuneau icrele, asigurand perpetuarea speciilor.
Drama personajului incepe atunci cand brigadierul ii cere lui Amin sa dinamiteze balta cu pesti, in fapt un sacrilegiu, pentru a prinde morunul si a-l expune la Bucuresti. Amin, prin chiar descendenta sa mitica, este aparator al ordinii de altadata, un protector al evenimentelor magice. Pentru a preintampina dezastrul si a respecta ordinea primordiala, porunca hipnotica data de zeul-morun pentru a nu vedea “sumedenia de pesti plutind, ucisi, cu burtile in sus, urechile podidite de sange in bataia valurilor”. Coborand in adancul stavilarului, Amin reuseste sa respecte legea straveche, “sa nu se atinga de moruni”, garantie pentru averile neamului si pentru pazitorii sanatosi ai lumii acvatice.
Amin se va indrepta spre marea plina de mistere, spre domurile subacvatice ale acestor zei ihtiomorfi, spre un timp fara granite: “Amin nu putu sau nu mai vru sa aiba timp? Morunul se ivise ametitor. Cand se infipse in gaura neincapatoare si se opinti, lua cu el in piept pe Amin, cu care porni vijelios peste gardul care se pravali”.
Prinderea somnului apare ca o supozitie, pescarii banuind initial ca au prins un astfel de peste. Acesta este considerat un peste rau, care sunt lacomi si perfizi, mancand pasarile si animalele domenstice din preajma baltii, lovind cu ale lor cozi puternice inotatorii adulti, sau chiar rupand picioarele copiilor mici ce se scalda.
Zeul-morun, aparut inexplicabil, poate pentru a retrezi eresurile oamenilor, va zgudui intr-o buna zi zagazul artificial creat de oameni, iar impresia de forta este extraordinara: pe fundul apei se aflau “pardoseli de pesti in stive”. El este un totem pentru vremurile atemporale.
Morunul ramane blocat in plasele pescarilor la o saptamana dupa ce acestea au fost intinse, si aproape ca reuseste , cu ajutorul greutatii sale, sa le doboare.
Morunul cu care se intalneste Amin cand se da de trei ori peste cap este un
morun sacru ce se hraneste cu luceferi si se ascunde intre constelatii, ce reprezinta universul ancestral al stramosilor lui. Morunul reprezinta dumnezeul apelor, al valtorilor, al pescarului, fiind un spirit antic ce guverneaza universul acvatic.
            Putem afirma ca pestii reprezinta un personaj colectiv al operei. Mersul acestora demonstreaza un ritual cunoscut din cele mai vechi timpuri: “Ei dau semnalul si pornesc cu urdiile de crapi si celelalte semintii dunarene dupa ei, intr-o migrare fantastica”. Acestia, dupa cum ii clasifica Amin, sunt buni si rai, unii rup inotatoarele celorlalti, dar cel mai puternic dintre toti este morunul cel mare, “fiara baltilor”. Datorita morunului, pestii “cei buni” risca sa devina “sumedenia de pesti plutind, ucisi, cu burtile in sus, urechile podidite de sange in bataia valurilor”
            Pescarii formeaza un alt personaj colectiv al “Pescarului Amin”. Acestia cunosc tainele apelor, stiind de dezlantuirea stihiilor din adancul apelor si sunt pregatiti de “panda si-I asteapta la locurile prielnice”.
3.3. Valoarea expresiva a operei
           
Vladimir Streinuu incearca o clasificare a prozei lui Vasile Voiculescu, formala, in urmatoarele categorii: anecdota simpla(„Proba”); anecdota ilustrativ-ideologica („Fata din Java”); nuvela cu semnificatii privind realitatile primordiale („Pescarul Amin”); basmul scurt („Lostrita”).
 Principala tema a prozei lui Vasile Voiculescu este moartea lumii aflata sub mister, eres, creinte arhaice - invadat fiind de civilizatie. In proza lui intilnim ecouri din M. Sadoveanu, L. Blaga. 
Mircea Tomus remarca: ”Fiecare nuvela a lui Voiculescu pare un ciob de univers intreg si, asemeni ramasitelor unei oglinzi sfaramate, joaca pentru noi apa tainica a cerului cuprinzator de odinioara. Fie ca ne poarta in matricea acvatica a genezei (<<Pescarul Amin>>) ori in Cismigiul modern (<<Limanul>>), in trecutul fabulos (<<Ispitele parintelui Evtichie>>) ori pe ulitele satului magic (<<Ciorba de bolovan>>) aceasta proza intretine pentru noi constiinta uneori foarte acuta a unui anumit univers intr-o posibila istorie, care uneori inseamna corupere pana la degradare, alteori un sentiment al trecutului dus pana aproape de exces”.
Opera data se incadreaza, alaturi de “Ultimul berevoi”,”Sezon mort”, ”Iubire magina”, “in mijlocul luptelor”,…in ciclul povestirilor mitice, care mizeaza pe miraculosul magic, unde dam peste solomonari, cautatori de comori, carturaresem vrajitori, adica oamnei capabili sa savarseasca “minuni”, detinatori ai unor taine stravechi si cu acces la misterul lumii.
“Pescarul Amin” conectreaza, intr-un spatiu narativ relativ restrans insa cu semnificatii profunde, teme si motive intalnite in cele mai cunoscute mitologii ale lumii. Motivul omului ipostaziat intr-o fiinta arhaica emblematica exista si la Eliade, in nuvelele sale cu tematica acvativa.
Ne aflam intr-o lume fabuloasa, imaginata de scriitor, salbatica, plina de vitalitate, cu eroi aflati sub semnul magiei, arhetipi usor de gasit in timpi si spatii  apartinand trecutului indepartat.
Vasile Voiculescu stie sa-si insereze talentul artistic, reusind sa creeze numeroase pasaje descriptive grandioase. De exemplu, el descrie magistral  procesului reactivarii constiintei launtrice a lui Amin, care parcurge etapele ereziei trezirii constiintei arhaice a omului-peste, incercand sa restabileasca echilibrul dintre om si natura, printr-un gest de eliberare a pestelui imens, a morunului-totem. Arhetipul pestelui aminteste de legendele biblice referitoare la Ione, de lumea din basmele populare construita pe spinarea unei balene sau a vreunui animal straniu. Retragerea intr-un timp arhaic a pescarului nu face decat sa reconstituie timpul arhaic, al miturilor. Conversiunea planurilor temporale se realizeaza, pentru pescar, prin intermediul pestelui totemic vanat: el da drumul la iaz, aparand, in acest mod, realitatea arhaica, a timpurilor metamorfozabile.
4.1. Parere personala
          Dupa parerea mea, opera “Pescarul Amin” este o povestire fantastica, ce poate reprezenta o adevarata lectie de viata, datorita valorilor pe care promoveaza.
          Este foarte interesant modul in care autorul ne dezvaluie mici caracteristici ale lui Amin ce sunt marci ale apartenentei lui la lumea acea misterioasa a pestilor. In primul rand ca el este pescar, insa meseria lui nu-l indeamna sa omoare pestii (sa-l pescuiasca in cantitati mari), ci el este constient ca nu are dreptul de a le distruge habitatul, conform unor legi nescrise.
          Am remarcat ca pentru Voiculescu aceste taine nescrise, insa stiute de cei..ce au vrut sa le asculte, Sunt foarte importante pentru realizarea operelor sale. Aceasta povestire ancorata atat de puternic    intr-un spatiu mitic si fabulos este razbatuta de acte de magie greu de inteles de catre oamenii comuni ai vremurilor moderne, incapabili sa descifreze amprentele primordiale intr-o realitate banala, fara revelatia sacrului si a magiei.
          Dupa parerea mea, autorul incearca sa prezinte o metamorfoza a personajului principal, a lui Amin, deoarece el de la un simplu pescar(oarecum un dusman al lumii acvatice) ajunge sa se identifice cu morunul, pestele magic ce i-a cazut in plase, si-sper ca nu exagerez- pestele in cazul de fata poate fi simbolul vietii, o regenerare ciclica a acesteia.
          In ansamblu, valoarea operei “Pescarul Amin” este destul de ridicata (in ochii mei) datorita ideilor pe care aceasta le promoveaza  intr-un limbaj accesibil tuturor.

Vanzari icoane ortodoxe

 
 
 
eXTReMe Tracker