Cadouri din romania

Resursele ironiei si umorului in povestirile lui Creanga

Umorul, ca viziune optimista a scriitorului asupra lumii, reprezinta trasatura dominanta a "Amintirilor". Umorul sanatos al taranului de la munte, îl regasim atât la nivelul epicului cât si al personajelor.
Sursele umorului sunt numeroase si maiestrit utilizate. Prin întâmplarile hazlii, alunecarea povestirii de la lucruri serioase la gluma, buna dispozitie a scriitorului, ironia, autoironia, aluziile, prezentarea unor personaje (apelative, nume, trasaturi hiperbolizante sau caracterizate prin epitet) si prin limbajul savuros (cuvinte si expresii populare, îmbinari neasteptate de cuvinte, comparatii populare, epitete, proverbe si zicatori, formule versificate, vorbe de duh), autorul realizeaza un stil inconfundabil al povestirii, plin de jovialitate, de voie buna molipsitoare si de optimism.
Paginile "Amintirilor" prezinta cu verva nazdravaniile lui Nica la scoala lui badita Vasile, la Brosteni sau Falticeni, episoadele hazlii legate de "pupaza din tei", scaldatul, furatul cireselor, uratul de Anul Nou sau pataniile din timpul calatoriei la Socola (popasul la Blagesti, calatoria "mai mult pe jos decât în caruta", întâlnirea cu "flacaoanul" de la Iasi, tabloul dascalimii din "cierul" Socolei).
Scenele de grup în care apar confruntari între personaje sunt construite ca adevarate scenete de un umor inegalabil. Dialogul, gestica, mimica personajelor, aluziile si comentariile autorului, limbajul utilizat în schimbul de replici fac din acestea niste secvente memorabile (Nica-mosneagul cu vitica din târg, dialogul Smaranda - matusa Marioara, mos Luca - flacaul iesean etc).
Dialogul Smarandei cu fiul în ajunul plecarii la Socola stârneste voia buna prin contrastul dintre încercarea lui Nica de a o înduiosa pe mama sa pentru a renunta la hotarârea luata si dârzenia Smarandei care nu se lasa amagita, ci e gata sa ia "culeserul" din ocnita pentru a-l convinge.
Chiar pasajul profund liric, subliniind legatura tânarului cu satul, descreteste fruntile prin formulele dialogate prin care autorul face haz de necaz ( Caci nu va para saga: de la Neamt pâna la Iasi e catu-i de la Iasi pâna la Neamt nici mai mult, nici mai putin "), prin autoadresarea ironica ("Caci mai bine sa ramâi pe loc, Ioane, chiteam în mintea mea cea proasta,... ") sau prin replicile savuroase: - Degeaba te mai sclifosesti, Ioane, raspunde mama cu nepasare! la mine nu se trec acestea... Sa nu ma faci, ia acus, sa ieu culeserul din ocnita si sa te dezmierd, cât esti de mare!.
Aici, umorul bazat pe contrastul esenta-aparenta, apare în viziunea diferita între generatii, în ironicul "sa te dezmierd", sau în recurgerea la resursele monologului interior, care prezinta si psihologia unei vârste: "Apoi lasa-ti, baiete, satul, cu tot farmecul frumusetilor lui, si pasa de te du în loc strein si asa departat, daca te lasa pârdalnica de inima!".
Fragmentul drumului la Socola surprinde prin umorul viguros al replicilor mai multor protagonisti, ale "flacaoanului" si ale lui mos Luca fiind cele mai savuroase. Din text nu lipsesc apelativele peiorative, expresiile populare si apostrofele: "Dac-ar sti el, chiolhanosul si ticaitul, de unde-am pornit astanoapte, s-ar strânge lioarba acasa, n-ar mai dârdai degeaba asupra caisorilor mei!... Patruzecile mane-sa de golan!", la care se adauga comentariul plin de haz al autorului: "Atâta i-a trebuit lui mos Luca, s-apoi lasa pe dânsul! Câte parastase si panaghii, toate i le-a radicat... ".
Desi despartirea de sat fusese dureroasa, relatarea calatoriei la Iasi capata accente hazlii, prin alunecarea scriitorului de la lucruri serioase la gluma. Caii "ca niste zmei" despre care vorbea Samaranda erau în ochii eroului niste "smârtoage ", "vlaguiti din cale-afara, si slabi si ogârjiti ca niste mâti de cei lesinati"., încât calatorii au mers "mai mult pe jos decât în caruta, caci zmeii lui mos Luca se muiese de tot". Talentul scriitorului în a trezi voia buna, ironia sa în descrierea "telegarilor " lui mos Luca, sunt remarcabile. Utilizarea unor îmbinari neasteptate de cuvinte ("se muiese " în loc de "obosisera ", taranii "ne sfichiuiau " în loc de "ne luau in râs", i-a luat în râs "cumsecade " în loc de "serios"), sporeste efectul umoristic. Chiar enumeratia de epitete sugestive, ("vlaguiti", "slabi", "ogârjiti") subliniata în final prin comparatia dezvoltata "ca niste mâti de cei lesinati", care contrabalanseaza cealalta comparatie hiperbolizanta ("ca niste zmei") stârneste hazul în mod parodic.
Umorul viguros al apelativelor aduce voia-buna fie prin hiperbolizare, fie prin caricaturizare ironica: "pughibale spurcate", "ghiavoli", "însuratel de-al doilea ".
Formulele populare consacrate evidentiaza de asemenea trasaturile dominante ale personajelor surprinse caricatural mai ales prin hiperbolizare (fata Irinucai era "balcâzâ si lalâie de-ti era frica sa înnoptezi cu dânsa în casa ", matusa Mariuca cea rea si zgârcita "care scoate mahmurul din om "). La acestea se mai adauga comicul unor nume: "Mogorogea" (de la verbul "a mogorogi" = a bombani, a mormai), "Trasnea" (a fi trasnii, prost), "popa Duhu " etc.
Utilizarea proverbelor si a zicatorilor potenteaza comicul unor situatii (Vorba unei babe: "Sa dea Dumnezeu tot anul sa fie sarbatori si numai o zi de lucru, si atunci sa fie praznic si nunta ").
Formulele versificate structureaza uneori aspecte satirice cum ar fi lipsa de evlavie si imoralitatea clerului: "Ici în vale la pârau, Mielusa lui Dumnezeu! / Hop si eu de la Durau, / Berbecul lui Dumnezeu!" sau subliniaza o concluzie asupra unei situatii: "Pielea rea si rapanoasa   Ori o bate / Ori o lasa ".
De altfel, umorul lui Creanga dobândeste accente de satira în realizarea portretului calugarului Ilarie care ramâne antologic: "pune-ti, cuvioase Ilarie, plosca cu rachiu la sold, icrisoare moi cât se poate de multe si altceva de gustare în buzunarile dulamei, pistoalele în brâu,  pe sub rasa, comanacul pe-o ureche si, cu sabia Duhului în mâna si pletele în vânt..." Contrastul dintre epitetul ironic "cuvios" si pacatele calugarului (lacomia, ipocrizia, lipsa de smerenie, etc.) este dezvaluit în fiecare trasatura a portretului fizic îngrosat caricatural. Textul se îmbogateste cu aluzii si echivocuri la lucruri stiute, la "Cararea Afurisita" dintre cele doua manastiri. Secii (de calugari) si Agapia (de calugarite), unde se aud cântece lumesti, cântate însa cu glas îngeresc". Ironia si autoironia, aluzia si echivocul, îmbogatesc umorul atât cel caracteriologic cât si cel de situatie: "Caci, fara sa vreu, aflasem si eu, pacatosul, câte ceva din tainele calugaresti... umblând vara cu baietii dupa... bureti prin partile acele, de unde prinsesem si gust de calugarie... Stii, ca omul cuprins de evlavie". In acest paragraf de un umor aparte, pâna si punctuatia (pauzele, intonatia) marcând subantelesurile cuvintelor, devine semnificativa.
Oricum, în viziunea lui Creanga, descrierea slujitorilor bisericii dobândeste accente ironice: "Preutii nostri din sat n-au mai trepadat pe la Socola si, mila sfântului! nu-i încape cureaua de pântecosi ce sunt", iar calugarii apar ca o "adunatura de zamparagii duglisi". Refuzul si revolta scriitorului împotriva lor apar îngrosate printr-o autoironie savuroasa: "Si eu sa însir atâtea scoli: in Humulesti, la Brosteni în crierii muntilor, în Neamt, la Falticeni, si acum la Socola, pentru a capata voie sa ma fac, ia, acolo, un popa prost, cu preuteasa si copii; prea mult mi se cere!" Contrastul dintre efortul depus pentru învatatura si rezultatul jalnic, pe care-l schiteaza adolescentul revoltat, adânceste comicul de situatie.
De altfel, si Zaharia lui Gâtlan întrevede un viitor la fel de putin promitator, cu aceleasi accente autoironice: "Tot umblând noi din scoala în scoala, mai mult, ia, asa de "frunza frasinelului", mâne, poimâne avem sa ne trezim niste babalâci gubavi si oftigosi, numai buni de facut popi, iesiti din Socola".
Chiar finalul capitolului, cu tabloul dascalimii, pare sa confirme prezicerile tinerilor si sa vina ca o concluzie mustind de accente ironice asupra viitorului eroului: "cei mai multi cu niste târsoage de barbe cât badanalele de mari    si preuti si mireni, si marturisindu-si unul altuia pacatele"!.
"Voia buna " care se degaja din opera lui Creanga reprezinta unul dintre semnele ei de recunoastere. Ea învioreaza povestirea, aducând în prim-plan sensibilitatea sanatoasa si optimista a taranului de la munte si întelepciunea populara mustind în proverbe si zicatori. Râsul sau nu pedepseste si nu satirizeaza, autorul râde împreuna cu personajele sale, vrând sa-si înveseleasca semenii ca sa uite de grijile existentei.

Aici gasesti icoane ajutatoare in examene!

Aici gasesti icoane ajutatoare in examene!
Icoane ortodoxe
 
 
 
eXTReMe Tracker
Bloguri, Bloggeri si Cititori