Costache Negruzzi este o
personalitate literară care face parte din generaţia paşoptistă. Considerat
întemeietorul nuvelei istorice româneşti, prezintă câteva aspecte din istoria
Moldovei în mai multe nuvele ca: ”Alexandru Lăpuşneanul”, „Sobieski şi
românii”, „Regele Poloniei şi domnul Moldovei”.
Nuvela „Alexandru Lăpuşneanul” a
apărut în anul 1840 în revista „Dacia literară” şi prezintă cea de-a doua
domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul între anii 1564 şi 1569. Fiiind o nuvelă,
această creaţie cuprinde mai multe personaje, printe care se numără: Alexandru
Lăpuşneanul, Moţoc, Doamna Ruxanda, boierii Stroici şi Spancioc precum şi
gloata (mulţimea de oameni).
Alexandru
Lăpuşneanul este pesonajul principal, individual, protagonist şi
central, cu profil moral mai mult negativ.
Principala trăsătură de caracter a acestuia este dorinţa de răzbunare.
El este asemenea lui Hamlet din tragedia shakespeariană, ambii fiind dominaţi
de o sete de răzbunare.
De la început prezintă o ambiţie
ieşită din comun, nu renunţă la planul său de răzbunare când ascultă
rugăminţile boierilor soli şi răspunde în consecinţă, cu multă ipocrizie:”
–Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, răspunse
Lăpuşneanul, a căruia ochi scânteiră ca un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi eu
vă iubesc pre voi, şi voi merge ori cu voia, ori fără voia dumneavoastră. Să
mă-ntorc ? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. A! Nu mă vrea
ţara ? Nu mă vreţi voi, cum înţăleg ?”
Este disimulant şi înţelept, îşi dă
repede seama de planurile boierilor când aceştia îi fac propuneri. Este abil în
folosirea cuvintelor în folosul său şi îl aceptă pe Moţoc lângă el, nu pentru
că îi este trebuitor, ci pentru că vrea să-l pedepsească:”-Să mă-ncred în voi ?
zise Lăpuşneanul înţelegând planul lui. Pesemne gândeşti că eu nu ştiu
zicătoarea moldovenească: „Lupul părul schimbă, iar năravul ba ? Nu ştiu, că
fiind mai mare peste oştile mele, cum ai văzut că m-au biruit, m-ai lăsat ? […]
Dar tu Moţoace ? învechit în zile rele, deprins a te ciocoii la toţi domnii, ai
vândut pre Despot, m-ai vândut şi pre mine, vei vinde şi pe Tomşa, […] îţi
făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău; te voi cruţa, căci îmi
eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului.”
Ipocrizia lui depăşeşte orice limită
în momentul în care se duce la mitropolie, „îmbrăcat cu toată pompa domnească”,
şi ţine discursul către boieri. Lăpuşneanul se preface a fi bun la suflet, cu gândul de a se împăca şi nici un boier nu
se gândeşte la adevărata lui faţă, câzând fiecare în capcana întinsă, în afară
de Stroici şi Spancioc:”Boieri dumneavoastră! De la venirea mea cu a doua
domnie şi până astăzi am arătat asprime către mulţi; m-am arătat cumplit, rău,
vărsând sângele multora. Unul Dumnezeu ştie de nu mi-a părut rău şi de nu mă
căiesc de aceasta; dar dumneavoastră ştiţi că m-a silit numai dorinţa de a vede contenind gâlcevile şi vânzările unora
şi altora, care ţineau la răsipa ţării şi la peirea mea. Astăzi sunt alte
trebile. Boierii şi-au venit în cunoştiinţă; au văzut că turma nu mai poate fi
fără păstor, şi pentru că zice mântuitorul: Bate-voi păstorul, şi se vor
îprăştia oile.
Boieri dumneavoastră! Să trăim de
acum în pace, iubindu-ne ca nişte fraţi, pentru că aceasta este una din cele
zece porunci: Să iubeşti aproapele tău ca insuşi pre tine, şi să ne iertăm unii
pre alţii!”.
-2-
În scurt timp,
Lăpuşneanul îşi arată adevărata lui faţă. El devine impulsiv, dur cu soţia lui,
deşi înainte se purta frumos:” –Muiere
nesocotită! Strigă Lăpuşneanul, sărind drept în picioare, şi mâna lui,
prin deprindere, se răzimă pe junghiul din cingătoarea sa.”.
Răzbunarea lui fără limită,
răutatea, ura, îl determină să comită un măcel, dând astfel şi un „leac de
frică” doamnei Ruxandra căreia îi era teamă, imaginea morţilor o înfiorau.
Lăpuşneanul cunoaşte intenţiile
poporului şi ştie de „afacerile” lui Moţoc, astfel că nu se opune uciderii
acestuia, găsind totodată un prilej pentru a-l pedepsi pentru că l-a
vândut:”Du-te mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi când îmi
spuneai că nu mă vrea, nici nu mă iubeşte ţara”.
Domnitorul devine o fiară, dacă nu
mai omoară, acum îi mutilează şi îi chinuie pe oameni. Ambiţia îl face să
continue lupta împotriva boierilor trădători, rămânându-i de rezolvat doar pe
Spancioc şi pe Stroici, care au fugit peste hotare, în Polonia:”Dar pentru ca
să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti, născoci tot
felul de schingiuiri. Scotea ochi, tăia mâini, ciuntea şi seca pe care prepus”.
Înbolnăvindu-se, Lăpuşneanul cade în
delir şi cere să fie călugărit. Când se trezeşte devine agresiv, dă dovadă de
impulsivitate şi foloseşte un limbaj neadecvat când vorbeşte cu
mitropolitul:”Boaită făţarnică! adăugă bolnavul zbuciumându-se a se scula din
pat; tacă-ţi gura; că eu, care te-am făcut mitropolit, eu te desmitropolesc.
M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu !”.
Nebunia lui ia proporţii, ajunge
chiar să-şi ameninţe cu moartea copilul şi soţia:” Iar pre căţeaua asta voi s-o
tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul
ei, ca să nu mai asculte sfaturile boierilor şi a duşmanilor mei…”. Şi în
ultimele clipe ale vieţii lui, Lăpuşneanul doreşte moartea boierilor trădători.
El a avut parte de multe chinuri şi suferinţe până şi-a dat duhul, fiind poate
răsplătit pentru toate crimele şi răutăţile pe care le-a săvârşit.
Prin comportamentul său,
Lăpuşneanul poate deveni tipul
domnitorului tiran, un artist al disimulării, o brută însetată de sânge, care
priveşte măcelul ca pe o ceremonie(punerea capetelor sub formă de piramidă în
funcţie de ranguri), un om înţelept care ştie să manipuleze supuşii, dovedind
totodată abilitate în folosirea limbajului, şi nu numai atât.
Doamna Ruxanda este soţia lui
Alexandru Lăpuşneanul. Personaj secundarşi pozitiv, autorul îi atribuie şi un
portret fizic impresionant:”Peste zobonul de stofă aurită, purta un benişel de
fedelenş albastru blănit cu samur, a caruia mânice atârnau dinapoi; era încinsă
cu un colan de aur, ce se închia cu mari paftale, impregiurate cu petre scumpe;
iar pe grumazii ei atârna o salbă de multe şiruri de margaritar. Şlicul de
samur, pus cam într-o parte, era împodobit cu un surguci alb şi sprijinit pe
umerii şi pe spatele sale. Figura ei avea acea frumuseţă, care făcea odinioară
vestite femeile României.”.
Trăsătura ei dominantă este tristeţea,
provocată de destinul familiei sale: fratele ei mare, Iliaş, s-a dus la
Constantinopol, unde s-a convertit la mahomedanism, părinţii şi fratele cel
mic, Ştefan erau morţi.
Tristeţea şi frica ei se
accentuează pe zi ce trecea, mai ales când vedea crimele comise de soţul ei şi
este impresionată de lacrimile jupâneselor văduve care vin să i se plângă. Bună
la suflet, înzestrată cu un suflet nobil, încearcă să-l oprească pe
-3-
Lăpuşneanul, care nu mai înceta cu omorurile:” O, bunul meu domn, viteazul meu soţ! urmă ea, destul!
Ajungă atâta sânge vărsat, atâte văduvii, atâţia sărmani!”.
Doamna Ruxandra este o soţie devotată, îşi
respectă soţul, chiar dacă acesta o insultă şi o ameninţă de multe ori. Iubirea
ei faţă de fiu său o determină să încalce regulile creştineşti şi să pună
otravă în băutura soţului ei.
Moţoc este un alt personaj
secundar, putând fi considerat şi
antagonist. Întruchipează tipul boierului trădător.
Este intrigant, perfid,
laş, prefăcut, la început i se împotriveşte lui Lăpuşneanul, apoi i se alătură.
El este slugarnic şi linguşitor:”Moţoc îi sărută mâna, asemenea unui câinelui
care, în loc să muşce, linge mâna care-l bate. El era mulţămit de făgăduinţa ce
câştigase; ştia că Alexandru-vodă o să aibă nevoie de un intrigant precum
el.”
Moţoc devine autoritar în momentul în care Lăpuşneanul trebuie să
aleagă între el şi popor, lipsit de
suflet cere „să dea cu tunul” în gloată. Se simte ca o fiară cuprinsă de
lanţuri şi totuşi crede că mai are scăpare:”Pune să deie cu tunul întrînşii…
Să moară toţi !.
Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti.”.
Ipocrizia lui întrece orice limită
în momentul în care promite să construiască o biserică, dintr-o dată devenind
creştin şi cere ajutorul lui Dumnezeu: „Oh ! păcătosul de mine ! strigă
păcătosul maică precurată fecioară, nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am
făcut oamenilor acestora ? Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă de primejdia
aceasta, şi mă jur să fac o biserică, să postesc cât voi mai avea zile…!”.
Încercările lui nu de a scăpa nu au
succes şi Moţoc îşi găseşte sfârşitul omorât fiind de mulţimea adunată în faţa
curţii lui Lăpuşneanul.
Stroici şi Spancioc sunt două personaje episodice, doi boieri
înţelepţi, care sunt stăpâniţi de spiritul dreptăţii, care văd clar
realitatea şi încearcă să-i deschidă
ochii lui Lăpuşneanul, orbit de furia răzbunării:”Cu
voia mării-tale, zise Stroici, vedem că moşia noastră o să cadă de isnoavă în
calea păgânilor. Când astă negură de turci va prăda şi va pustii ţara, pe ce
vei domni măria-ta ?
-Şi cu ce vei sătura lăcomia acestor
cete de păgânice aduci cu măria-ta ? adăogi Spancioc.”
Buni cunoscători ale intenţiilor lui
Lăpuşneanul, ei rămân limpezi la minte şi nu sunt înşelaţi de refăcătoria lui
Lăpuşneanul, astfel reuşind să scape din cursa întinsă de acesta:”-Cum îţi pare
? zise unul din boierii care i-am văzut că nu iertase pe Alexandru-Vodă
-Te sfătuiesc să nu te duci astăzi
la dânsul la masă, răspunse celalalt. Şi se amestecară în norod. Aceşti erau
Spancioc şi Stroici”.
Spiritul dreptăţii îi determină să
se întoarcă în ţară pentru a pune capăt
zilelor lui Lăpuşneanul. Ei îşi manifestă ura faţă de acesta şi îl chinuie aşa
cum a chinuit el familiile de boieri.
Este surprinzătoare bucuria
boierilor cu care fac acest lucru:”se cade
spre osânda ta să ne priveşti; învaţă a muri, tu care ştiai numai să omori.
Şi apucându-l amândoi, îl ţineau nemişcat, uitându-se la el cu o bucurie
infernală şi mustrându-l”.
Gloata este un personaj colectiv
şi reprezintă poporul. Ea este manipulată de slugile care au scăpat de acel
măcel. Principala trăsătură de caracter este
-4-
„prostia”:”Prostimea
rămasă cu gura căscată. Ea nu se aştepta la asemenea întrebare. –
Venise fără să ştie
pentru ce au venit şi ce vrea. Începu a se strânge în cete-cete, şi a se
întreba unii pe alţii ce să ceară”.
Ei sunt păcăliţi de
Moţoc, care punea dările foarte mari, apoi de Lăpuşnenul, care scapă de ei
dându-l pe Moţoc. Nu cred că acei oameni au dus-o mai bine după moartea lui
Moţoc, ci dimpotrivă, poate că dările au crescut şi mai mult.
Gloata nu are nici un conducător,
este dezorientată şi nu este unită, abia după un timp au început să ceară
domnitorului să îndeplinească jalbele:
„-Să micşoreze dăjdiile! –Să nu ne
mai zapciască!
-Să nu ne mai împlinească! –Să nu ne mai jefuiască!
-Am rămas săraci! –N-avem bani! –Ne i-au luat toţi Moţoc! –Moţoc!
–Moţoc!- –Moţoc!”
Caracterizarea personajelor s-a
realizat prin mijloace directe(direct de către autor sau autocaracterizare) şi
prin mijloace indirecte( limbaj, participare la diferite acţiuni, atitudini, de
către celelalte personaje).
