K'ung Fu-tzu (K'ung = maestrul, latinizat ca Confucius).

Care s-a născut în ţara Lu  în 551 î.C. şi a murit în 479 î.C.

Ca membru al unei familii aristocrate Confucius a oportunitatea s-ă studieze manuscrise clasice şi s-ă înveţe muzică s-ă practice sport ca: pescuitul şi tragerea cu arcul. Faptul că el învăţa bunele maniere a unui domn ne indică declaraţia:  "Confucius pescuia, dar nu cu  plasa; el trăgea, dar nu în păsările ce se odihneau."

Totuşi, el  a avut ocazia s-ă înveţe realizări practice, care-l eludă pe aristocratul bogat: "Când eu

eram tânăr, eu trăiam in condiţii modeste, şi respectiv mi-am cultivat mult abilitatea de a face lucruri modeste. Are nevoie oare un domn s-ă posede atâtea abilităţi? Nu." A răspuns Confucius la întrebările unui mare oficial, care aparent avea dubii dacă un om cu puţine realizări putea fi o persoană profund înţeleaptă. Discipolul Tzu-K'ung a replicat că Cerul i-a împuternicit maestrul, într-atât încât el urma s-ă devină înţelept, cu toate că el avea abilităţi practice.

După conversaţia cu Confucius , ucenicul său Lao s-a întors cu răspunsul său oficialului: "Maestrul a spus că eu nu am fost angajat oficial, şi respectiv  am obţinut abilitatea p-u arte simple. "

Este posibil că aceste experienţe l-au ajutat pe Confucius s-ă dezvolte învăţături mai practice, şi mai utile p-u mai mulţi oameni.

Totuşi, doar experienţa practică nu este suficientă p-u a deveni înţelept; ea trebuie s-ă fie mânuită corect.

În ciuda reputaţiei sale p-u înţelepciune şi abilităţilor sale practice, Confucius întâlnea dificultăţi  în găsirea unei funcţii favorabile în guvernământ de-a lungul vieţii sale, chiar dacă era ambiţios  p-u aşa o ocazie.

El era dispus s-ă lucreze oriunde, atât timp cât era moral, iar dacă nu dispunea de o muncă  cinstită, el era fericit sa-şi continue studiile.

Se pare ca el s-a preocupat cu studiile de la o vârstă foarte fragedă.

Reflectând asupra vieţii sale cu puţin timp înainte de a muri, el ne spune că la vârsta de 15 ani şi-a pus inima (mintea) pe învăţat. Nu este menţionat nici un profesor care s-ă fi avut vreo influenţă particulară asupra lui. Se crede că el ar fi fost cel mai mult inspirat de către anticii descrişi în clasică.

Când unul din discipolii săi a fost întrebat de unde provin cunoştinţele lui Confucius, el a menţionat "Calea primilor regi Chou Wen şi Wu" (1111 î.C.). Şi a conclus: "De la cine intr-adevăr Maestrul nostru nu a învăţat? Dar în acelaşi timp, ce nevoie avea el de un profesor regular  "

Aşa cum vom vedea, o parte a geniului Confuciusian era s-ă ie orice situaţie şi s-ă facă din ea o valoare educaţională. El se străduia perseverent şi di greu ca s-ă înveţe, şi anticii aveau p-u dânsul o fascinare exclusiva:  "Eu nu sunt singur, care s-a născut cu cunoştinţe. Eu iubesc învăţăturile străvechi şi le caut intenţionat. " Nedeclarând că ştie deja, el exemplifică căutarea  cunoştinţelor.

            Atunci erau puţine cărţi, şi-n acel timp făcute din bambuc, strânse cu nişte sfori,  dar se pare că Confucius a executat fără neglijenţă studierea clasicilor din istorie, poeziilor, ritualelor, şi Oracolului schimbării. Atît de des cita din ele, încât e posibil s-ă fi învăţat majoritatea sau toate din cele aproape 300 de poeme din timpurile străvechi. El ar fi trebuit s-ă continue s-ă le fi studiat în decursul vieţii, pentru că el ar fi dorit s-ă aibă mai mult timp ca s-ă înveţe din “ Cartea schimbării ” (I Chin): “ Dă-mi mai mult timp ca să-mi pot dedica 50 de ani studierii Cărţii schimbării, şi aş putea s-ă fiu liber de mari greşeli.”

         Despre familia lui Confucius se menţionează foarte rar. Istoria ne indică că el a devenit orfan la o vârstă foarte fragedă, şi că fratele lui mai mare era uneori ofensiv. S-a căsătorit, a avut un fiu şi o fiică. A ales soţ fiicei sale şi de asemenea fiicei fratelui său. Se presupune contrar condiţiilor fratelui său, obligaţiile lui cădeau pe Confucius.

         După ce a muncit în guvern în careva funcţii minore, şi între rarele oportunităţi de a da sfaturi politice, ce a făcut Confucius?

Aparent cu mărirea cunoştinţelor şi înţelepciunii el a început s-ă atragă studenţi şi discipoli. El era probabil în întregime întreţinut de studenţi, cu toate că el mai primea nişe salarii de la guvern. El a spus că nu va refuza niciodată s-ă înveţe pe cineva care-i va aduce ceva, fără importanţă

cât de sărac. Confucius este primul profesor profesional din China.

El se uita înapoi la progresele vieţii sale şi o măsura în termenii dezvoltării

sale interioare şi nu altor funcţii sau realizări. “La 15 ani mintea mea era pusă pe învăţat. La 30 mi s-a format caracterul. La 40 nu mai aveam  perplexităţi.

La 50 am ştiut “ Voinţa din Ceruri ”. La 60 eram la învoială cu orice. Iar la 70 am putut să-mi urmez dorinţele inimii, însă fără a depăşi principiile morale ”

La vârsta de 50 ani, ar fi trebuit s-ă aibă loc o schimbare radicală în viaţa sa. În scurt timp el a fost numit într-o funcţiune înaltă în guvernământ, în care urma s-ă fie consultat în privinţa unor decizii importante. Cu toate că un incident ne sugerează faptul că sfatul lui nu a fost real căutat.

În mod ironic câţiva din discipolii lui au fost numiţi în funcţii cheie în guvern. Chi K'ang-tzu care a devenit Capul a trei familii care conduceau în ţara Lu,

care era personal sfătuit de către Confucius, p-u câţiva ani, ca s-ă promoveze o bună guvernare.

         La sfârşitul vîrstei de 50 de ani Confucius părăseşte ţara Lu pentru a călători în alte state cu scopul de a sfătui alţi conducători ca să-şi pună principiile în practică. În timp călătorea prin Sung, Huan T'ui ministrul de război a ţării Sung a încercat să-l intercepteze şi să-l asasineze. La care Confucius a răspuns cu calmitate: “Cerul a creat virtutea care este din mine.

De ce trebuie să mă tem de unul ca Huan Tui?”

În loc ca s-ă încerce iraţional s-ă îmbunătăţească un conducător împotriva voinţei sale, el mergea mai departe. Unicul conducător care părea s-ă considere virtutea ca importantă era ducele She, din mica ţărişoara Ts’ai.

Călătorind timp de 17 ani se întoarce în ţara sa natală Lu, la vârsta de 67 de ani. Unde rareori îl sfătuia cu diferite ocazii pe  Chi K’ang-tzu, până când acesta fusese asasinat in 481 î.C. Atunci a meditat mult înainte să se ducă la curte ca să-l sfătuie pe ducele Ai ca el să pedepsească usurpatorul.

Totuşi, cele trei familii nu doreau s-ă întreprindă ceva. Maestrul ar fi trebuit

s-ă fie într-adevăr tare dezamăgit la vârsta sa înaintată ca el niciodată nu avut oportunitatea s-ă participe total în guvernământ. “Cu ajutorul discuţiei neplăcerile dispar, eu nu consider că compar greşit cu alţi oameni.

Dar cu privire la îndeplinirea îndatoriilor  unui domn în viaţa reală, n-am avut niciodată şansa ca s-ă arăt de ce sunt capabil.”

În ultimii ani din viaţa Maestrului ar fi trebuit s-ă fie dezagreabilă

considerând numărul de decesuri  printre asociaţii săi apropiaţi.

Mai întâi şi-a pierdut feciorul, apoi favoritul său discipol Zen Hui, cei mai înalţi aristocraţi printre discipoli, Ssu-ma Niu, a suferit o moarte tragică în 481, şi în 480 Tzu-lu era ucis când el eroic încerca s-ă salveze conducătorul său din Wei. Confucius părea să-şi întâlnească propriul sfârşit cu calmitate.

Odată când era grav îmbolnăvit, Tzu-lu l-a întrebat dacă poate să se roage pentru el, în conformitate cu Elogiile, spiritelor din lumile superioară şi inferioară. Maestrul  răspunse: "Rugăciunile mele au fost pentru  mult timp.” Confucius la trăit pe Tzu-lu cu aproape un an , şi s-a stins la vârsta de a72 de ani. Realizările vieţii lui au fost rugăciunile lui către Ceruri.

Cum a gândit Confucius?

Confucius a recunoscut că oamenii învaţă în mod diferit, cu abilităţi variabile, şi că cea mai înaltă clasă era chiar înaintea lui. ”Cei mai buni sunt cei care se nasc înţelepţi. Următorii sunt cei care devin înţelepţi prin învăţătură. Apoi urmează cei care trebuie s-ă muncească din greu ca s-ă obţină cunoştinţe. Şi în sfârşit celui mai jos nivel al omului obişnuit care lucrează din greu dar nu reuşeşte s-ă înveţe nimic.” Maestrul grijuliu a remarcat fiecărui student să-şi studieze puterile şi slăbiciunile propriului caracter. Când Tzu-kung la întrebat pe Confucius cine era mai bun între Shih şi Shang, el promt i-a replicat, “Shih merge prea departe, iar Shang nu merge destul”. Tzu-kung a presupus că aceasta însemna că Shih este excelent,

dar maestrul la corectat: “A merge prea departe este mai rău decât a nu merge destul.”

         Multe din întrebările la care răspundea Confucius erau in legătură cu virtutea, caracterul şi buna conduită. El era dornic s-ă răspundă la acestea  dacă ele ajutau la înţelegerea de către studenţi. Fan Ch'ih a întrebat mai întîi despre înţlepciune şi apoi despre zeităţi. La care Confucius a răspuns: “Devotă-te mai întîi datoriilor ce ţin de om, şi respectă creaturile spirituale, dar ţinele la distanţă; aceasta poate fi numită înţelepciune… Omul bun mai întîi consideră că e dificil şi numai apoi se gândeşte la succes. Astfel de om poate fi numit bun. … Omul înţelept este încântat în apă, cel bun este încântat în munţi. Cei înţelepţi sunt activi, iar cei buni linştiţi. Cel înţelept savurează fericirea, iar cel bun viaţa lungă. … Crescându-i pe cei drepţi şi punându-i deasupra celor strâmbi vom obţine un adevăr strâmb.”

         Uneori Confucius le dădea întrebări studenţilor. Deseori ele erau deschise şi personale, aşa încât s-ă nu aibă un singur răspuns corect. Ba chiar fiecărui îi era permis să-şi exprime preferinţele personale, şi puteau s-ă înveţe din ea cât şi unul despre altul.

O altă calitate personală, care părea să-l ajute pe Confucius s-ă înveţe şi s-ă predeie mai bine era comportarea lui modestă. El nu era în dificultate s-ă accepte ideile studenţilor săi, chiar când aceştea îl corectau.
         Sinceritatea şi încrederea erau foarte importante pentru Confucius, deoarece cuvintele deseori erau deşarte şi nu erau întărite cu echivalentul lor în  acţiuni. Limba are un atribut distinctiv având posibilitatea s-ă fie adevărată sau falsă situaţiilor actuale, trecutului sau acţiunilor viitoare. Pentru bunele relaţii umane Confucius credea că sinceritatea este esenţială.

         “Eu nu ştiu cum un om fără adevăr, se poate înţelege.” Confucius ne spune că el a învăţat că unii oameni nu fac ce spun; respectiv înţelepciunea ne cere ca nu doar să ascultăm vorbele oamenilor dar şi să le urmărim  acţiunile de asemenea.

         Confucius utiliza foarte mute exemple umane pentru a ilustra varioasele lecţii. El tindea în special să se refere la legendarii împăraţi ai anticei ere de aur (înaintea anilor 2000 î.C.). Din cauza marii lor antichităţi el putea să-i utilizeze ca modele a perfecţiunii, şi nimeni nu putea să nege aceasta.

Totuşi dacă ei erau cei mai buni peste o perioadă de o sută de ani, atunci probabil ei erau buni într-adevăr. Confucius spunea: “Cel mai bun ca suveran era Yao. Cât de magnific era el: ’ Nu este aşa o măreţie decât ca măreţia Cerurilor’, şi totuşi Yao o putea emula. Întru-atât de nemărginită era încât oamenii nu-i găseau un nume p-u ea; totuşi cât de magnifice erau realizările lui, ce strălucită era expresia culturii lui!” Aici el ne indică cum cel mai bun conducător urmează “Calea Cerurilor”. Aproape atît de măreţi erau şi ceilalţi doi împăraţi ai antichităţii despre care Confucius iubea s-ă menţioneze.
“Cât de măreţi erau marii lui Shun şi Yu! Tot ce era sub ceruri era a lor, şi totuşi ei au rămas indeferenţi la aceasta.” Ei erau acei care n-au început s-ă conducă, până când poporul n-a venit la ei, şi ei erau asiguraţi că ei au mandatul cerurilor.

         În acest fel Confucius îi utiliza ca modele a detaşării perfecte.

Yu era cunoscut ca un bun inginer care a irigat  pământurile p-u ca ele să poată fi utilizate în agricultură, înainte de a fi ales împărat din cauza abilităţilor sale.

Nam-K’ung Kuo i-a indicat lui Confucius că:

“Yi era un viteaz şi Ao a răsturnat o barcă, totuşi amândoi au terminat-o rău. Însă cum Yu şi Chi, care s-au devotat agriculturii, au devenit mai apoi în posesia a tot ce era sub Ceruri.” Confucius n-a răspuns nimic până

Nan-K’ung n-a plecat, apoi la slăvit ca pe un adevărat domn, care ştia s-ă evalueze puterea virtuţii. În acest fel maestrul putea clarifica lecţia studenţilor fără al face pe Nan-K’ung egoistic, slăvindu-l în faţă.

         Probabil Confucius este cel mai cunoscut p-u vorbele sale aforistice, multe din care deveniseră ca bine cunoscutele proverbe ale maestrului. Se consideră că el avea un fel de a face o declaraţie morală care putea inspira virtutea fără ca să se creadă că el le ordonă sau le spune lor ce s-ă facă.

El îşi exprima înţelepciunea ca pe o instrucţie p-u oricine care dorea s-ă aibă un avantaj din ea, şi nu ca pe comandă directă.

         Una din calităţile cele mai deosebite era ţelul de a învăţa. El recunoştea că iubirea lui faţa de cunoştinţe era lucrul cheie care-l făcea diferit de majoritatea oamenilor: “ În fiecare adunătură de zece familii, există câţiva oameni la fel de loiali şi de cinstiţi ca mine, dar nici unul care ar iubi învăţătura le fel ca mine.” El în continuu tindea să-şi perfecţioneze propriul caracter şi profita de orice ocazie ca s-o facă.

“Chiar şi când te duci la o petrecere cu nu mai mult de trei persoane, eu pot fi sigur că întotdeauna voi învăţa ceva de al cei cu care sunt. Acolo vor fi calităţile bune pe care le pot selecta p-u a le emula şi cele rele care mă vor învăţa ce trebuie să fac p-u a mă corecta.” Cu toate că oricine şi toţi îi puteau fi profesori, probabil această atitudine de deschidere faţă de învăţătură i-a dat posibilitatea lui Confucius de a ajunge foarte aproape de potenţialul său maxim. El credea în valorile educaţiei ca în cel mai important factor în ce devine o persoană – nu e necesară învăţătura din cărţi, dar dezvoltarea practică. El a sumarizat aceasta concis când a spus:

“După natura, aproape împreună; după practică, mult prea despărţiţi”

Ce a gândit Confucius?

De când Confucius era probabil primul profesor profesional al adulţilor, ori ce numim noi educaţie superioară, atunci n-ar fi trebuit să se fi organizat un curriculum la acel moment. Cu toate că Confucius ţinea discursuri pe subiecte diferite în mod repetat şi totodată recomanda ca studenţii lui să studieze în baza unor scopuri specifice, se pare că aceste subiecte erau categorizate şi izolate unele faţă de altele oriunde, aproape ca în zilele noastre. Scopurile continui ale lui Confucius erau practice şi făcute ca fiecare persoană să-şi îmbunătăţească caracterul şi conduita, şi probabil s-ă devină pregătită pentru o funcţie oficială în guvern.

În conformitate cu una din “Analetecele” Confucius reflecta asupra patru lucruri: cultura, conduita, loialitatea, şi încrederea în adevăr;

Cultura consista din: literatură, muzică şi probabil din regulile de bună-cuviinţă. Confucius a indicat valoarea fiecărei: “Lasă  omul s-ă fie stimulat de poezie, stabilită-n caracter cu normele de comportament, şi perfectată de muzică ” Aceste scopuri erau sensuri cu care cineva putea ajunge un ideal mai înalt al urmării “Călii”.

“Un domn studiază extensiv literatură, şi se restrânge cu regulile de comportament, în aşa fel el nu va viola ‘Calea’. Suportă-te pe baza virtuţii ei. Bazează-te pe bunăvoinţă. Găseşte recreere în arte.” De fapt îndatorările morale erau considerate esenţiale şi veneau înaintea artelor care erau aproape activităţi extra-curriculare.

“Datoria unui tânăr este de a se purta frumos cu părinţii săi acasă şi cu cei mai vârstnici, în afara uşilor, de a se revărsa cu iubire tuturor, şi s-ă cultive prietenia a ce este bun. Şi dacă toate-s făcute, şi el mai are energie, atunci lăsaţi-l s-ă studieze artele culturale.”

         Unul dintre conceptele fundamentale pentru cei amândoi Lao-Tzu şi Confucius era ‘teh’, ce în traducere înseamnă ‘virtute’, în antichitate sensul unei puteri  sau abilităţi a zeităţilor. Termenul chinez are conotarea unei puteri spirituale sau a unei puteri morale pe care oamenii o pot dezvolta în sine.

         Confucius spunea că a luat iubirea şi dorinţa şi şi-a creat virtutea, dar totuşi era conştient de puterea atracţiei sexuale. “Eu nu am văzut pe nimeni

s-a iubească virtutea aşa cum iubeşte frumuseţea.” O altă translaţie citează: “Eu nu am văzut deocamdată pe nimeni a cărui dorinţă de a-şi construi puterea morală s-ă fie măcar atît de puternică ca dorinţa sexuală.”

         Virtutea, p-u Confucius atunci, este dezvoltarea prin iubire şi dorinţă  p-u bunătate, dar trebuie s-ă concureze cu mult mai puternicele stimulente sexuale. Ca rezultat virtutea devenind o sarcină nu prea uşoară.

         Odată Tzu-Chang a întrebat despre un cuplet rimat menţionând ‘pilonizarea virtuţii’ şi ‘a decide în două minţi’. La care maestrul a răspuns: “Prin ‘pilonizarea virtuţii’ se înţelege a vorbi cu încredere şi sinceritate, ca şi cu principiile îndrumătoare ale cuiva, şi mişcându-se în continuu spre adevăr;

şi iarăşi a iubi lucruri înseamnă a le dori să trăiască; A urî nişte lucruri înseamnă a le dori s-ă dispară; astfel se înţelege ‘a fi în două minţi’ ”.

         O cheie în practica virtuţii este mijlocul de aur. “Doctrina mijloacelor”, una dintre marile clasice Confuciusiene, care era scrisă timp de patru generaţii de-a lui Confucius, şi ea este o frumoasă tratare a acestui subiect. Cu toate că mijlocul nu este elaborat pe baza Analetecelor, este menţionat de către Confucius: “Cât de transcendentă este virtutea în mijlocul conduitei! Rar, dar de mult  timp practicată printre oameni.” Virtutea pentru Confucius, era o acţiune, ceva ce se practică. Cel mai mare pericol p-u ea fiind vorbirea greşită!

         Dintre toate calităţile şi virtuţile oamenilor Confucius o estima ca pe cea mai mare aceea pe care el o numea ‘jen’, translată aici ca bunătate, dar şi interpretată ca umanitate şi bunăvoinţă. P-u Confucius acest termen repre-

zenta esenţa de a fi o persoană bună.

“Este bunătatea foarte departe? Dacă noi am dori foarte tare bunătate, noi ar trebui s-ă găsim că ea este chiar aici.”

“Dacă un om nu este bun, ce are el de făcut cu regulile de conduită? Dacă el nu este bun ce are el de făcut cu muzica?”

Termenul chun-tzu originar însemna ‘fiu de conducător’ şi până în timpul lui Confucius era utilizat p-u a se referi la un membru al clasei înalte.

Confucius putea probabil să fi fost primul care utiliza termenul extensiv cu sensul unui om cu virtute şi principii.

Cho-yun Hsu intr-o recentă istorie a Chinei antice scria: “Analetecele par a fi prima lucrare în care termenul ‘chun-tzu’ era utilizat p-u a indica în mod implicit înaltele standarde morale intr-o persoană; aici denotă omul ideal de la care toţi oamenii ar trebui să-şi cultive caracterele lor, s-ă imiteze …

Aşa un om, nobil în virtute, care nu era necesar să fie nobil în statutul său social.” Asta este o indicaţie asupra marii influenţe pe care ar fi trebuit să o aibă Confucius, că  în minţile discipolilor săi s-ă schimbe sensul termenului din social-încărcat, să-l elibereze de noţiunea de clasă, p-u ai aplica unul de principii morale. Noi utilizăm cuv. ‘domn’ ca echivalent în limba română, cu toate că comuna translare ‘om superior’ este cu certitudine validată.

         Totuşi noi găsim modelul pe care Confucius îl plasează în faţa studenţilor săi, p-u ca ei s-ă studieze şi s-ă înveţe s-ă emuleze. Curriculum-ul lui este cu totul afectat  de dezvoltarea subiectivă a fiinţei umane. Cu toate că unele obiecte umanitare ca: literatura, istoria, şi filosofia erau utilizate ca mijloace auxiliare, întreaga subliniere constă-n îmbunătăţirea caracterului fiecărei persoane astfel încât el s-ă poată fi un ‘om superior bun’. Dacă el ar fi reuşit s-ă obţină o înlesnire în politică, aşa cum mulţi au făcut, aceasta ar fi fost o consecinţă incidentală, pe cât l-ar fi privit pe Confucius.

         Scopul lui era s-ă ajute oamenii s-ă devină buni.

Bilbliografie:

Adrese pe web:

Confucius & Socrates-The Teaching of Wisdom by Sanderson Beck.

http://www.san.beck.org/index.html

http://www.qilingong.ro/romana/izvoare_de_intelepciune_ro.html

http://www.chinapage.com/confucius/confucius.html

http://classics.mit.edu//Confucius/analects.html http://biserica.org/Publicatii/2000/NoVII/04_index.html

http://luana.vipnet.ro/ii.htm

http://poezia.home.ro/VOICUpr3.html

http://thor.info.uaic.ro/~dcristea/cursuri/cursfestiv2002final.ppt