TEXTUL COMPLET AL CONDAMNARII LUI IISUS LA MOARTE.

NOTE: Aceasta sentinta s-a gasit din intamplare in anul 1509 dupa Hristos in orasul Ameula (Italia) intr-o piatra frumoasa ce se afla intr-o lada de fier in care era o alta ladita de marmura minunat pastrata. Aceasta osanda inchisa aici era in limba ebraica. Originalul s-a depus la Vatican. Pentru prima data a fost publicata la Constantinopol in anul 1851, apoi cand era patriarch Eremia, acesta a publicat-o in cartea sa. Tradusa din limba greaca, dupa 27 de ani s-a publicat din nou in limba bulgara in orasul Rusciuc in anul 1875 si apoi in romaneste.

IATA TEXTUL:

“In al septezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar si rege al romanilor, monarh neinvins. Anul 201 din Olimpiada, iar dupa anul evreilor 4147 si anul 93 de la intemeierea Romei, de la eliberarea din robia Egiptului anul 589 si de la distrugerea sfintei Tari anul 97. Pe timpul mai marilor poporului roman Lucius Suetonius Marcelius si carmuitorul Hillaretes Palister sip e timpul conducatorului general peste Iudeea, Comus Flavius sip e vremea dregatorului asupra Ierusalimului, puternicul si inaltul print Pontiu Pilat sip e vremea procuratorului asupra Galileii Irod Antipater si pe vremea marilor Ana si Caiafa Alioso si Mail, mai marii templului, Raban si Amaleus, pe timpul marilor magistrate ai orasului Ierusalimului Simbianoascio, Pompilei Rufa si comandantul orasului Totamus”. Eu Pontiu Pilat, procuratorul din Imperiul Roman in sala inaltilor printi, condamn si autentific cu pedeapsa de moarte pe cruce, pe numitul de popor Iisus Nazarineanul Hristos, om rasculator contra legilor lui Moise si contra Maiestatii sale Tiberiu Cezar si rege al romanilor. Ordon si hotarasc moartea lui prin rastignirea pe cruce, dimpreuna altii, dupa obiceiul celor condamnati din mutimea poporului bogat sau sarac, pentru aceia ca n-a incetat a face rascoala si pagube in Iudeea, prin aceia ca se face pe sine Fiul lui Dumnezeu si rege al Ierusalimului si pentru ca ameninta distrugerea Ierusalimului si a sfantului templu si pentru ca a refuzat sa plateasca tribut Cezarului si pentru ca a indraznit sa intre in Ierusalim cu ramuri de finic si multimea il aplauda ca si pe un rege intrand in Ierusalim si in sfantul Templu. Insarcinez pe primul meu sutas Comuto Corneliu, ca sa-l tina legat in public in raionul Ierusalimului, batandu-l si imbracandu-l cu o manta rosie si incoronandu-l cu o coroana de spini pe cap si de a-si duce crucea singur pe umeri, spre a servi de exemplu si altora cum si pentru toti talharii si sa fie scosi prin poarta Imborel, numita acum Androninos spre a fi rastigniti impreuna cu Iisus Hristos in public la locul deosebit pentru criminali, denumit calvar (locul sangelui). Acel care va fi rastignit si va muri, sa-I fie lasat corpul pe cruce, pentru sfidarea publicului pentru toti talharii si criminalii. Iar de partea de sus a crucii sa fie scris pe om placa in trei limbi inscriptia: Iisus Alun Omlis Iudan – evreieste, Iesous a Nazareus Basileva Iudeon – greceste -, Iisus Nazareus Rex Iodaisrum – latineste. Ordon ca nici unul din subalternii mei dupa grad si dupa datorie, sa pregete a-si indeplini cu graba datoria si sa nu se opuna osandirii acestuia, care a renuntat de buna voie la credinta evreiasca, ci sa executa intocmai, dupa cum a fost hotarat de mine, infaibilul dupa oranduielile legilor regesti ale Romanilor. Martorii acestei oranduiri sunt:

           Din Semintia lui Israel: RUAN, DANIEL, RAMBINAL, IOACHIM, BANICAN, ROTIN, ITAVEL si PARICOLAN.

           Din partea printilor romani ai tarii: LUCIUS, SICELIUS SI MAXIMILIUS.

           Dintre farisei: BARBOS, SIMION si BORIEL.

           Dintre inaltii judecatori romani: RABAN, HAUDANIUS si BACARALOS. Dintre marii preoti: RUAN, IODUS si BUCASALIS. Supraveghetorul pentru criminali dintre iudei: BUTAN. Ierusalim 23 martie de la creatiune”.

OBSERVATII:

            Din raportul sfintelor Scripturi noi mai gasim in mod foarte concret si anume ca: “PILAT A HOTARAT SA LE IMPLINEASCA CEREREA” (Luca 23, 24). Din staruinta depusa de Pilat se constata si cruzimea si nestatornicia sa. El cauta sa impaca fara de legea cu dreptatea, nimicnicia cu adevarul. El poate voia ca sa nu se strice nici urmasii lui Hristos, si poate nici cu femeia lui, al carei vis uimitor, este o adevarata prezicere profetica, despre ceea ce avea sa li se intample acelora care au luat parte la aceasta osandire. Raportul Biblic ne reda numai inscriptia si interogatoriul luat la Ana, la Caiafa, la Irod si la Pilat in sala de judecata.

        Prin textul de fata putem vedea cum acea justitie n-a judecat procesul in fond. Daca Pilat a declarat ca nu gaseste “in El” nici o vina. Atunci pe ce baza a ordonat el ca Iisus sa fie batut ? Ce legi romane prevedeau bataia unui adevarat nevinovat ? … Iar daca dupa toate invinuirile nici una nu s-a putut dovedi si documenta dupa cum Pilat insusi declara prin faptul spalarii mainilor, ca este fara de vina, atunci pe ce text din legile romane se sprijinea el, ca sa ordone ca un prizonier nevinovat sa fie totusi batjocorit si rastignit ? Adevarul totdeauna va triumfa, chiar cand s-ar parea ca minciuna si nedreptatea ar birui. Triumful este al dreptatii curate. Multe se pot invata din acest proces al judecatii si osandirii lui Iisus Hristos, unde judecatorul roman a comis cea mai mare nedreptate. Aici pot gasi judecatorii lumii de astazi un avertisment de a nu comite si ei asemenea nedreptati si a nu cauta la fata nimanui, ci de a judeca numai potrivit cu adevarul si cu dreptatea divina. Ar fi ceva antural si absolut necesar ca judecatorii de astazi sa citeasca si Sfanta Carte, adica Scriptura Vechiului si Noului Testament. Tribunalele pamantesti n-ar trebui sa sanctioneze probleme pur religioase sau sa osandeasca pe cineva pentru ca crede altfel de cum crede majoritatea. Aceasta pentru ca istoria ne dovedeste ca religiile dominante n-au avut totdeauna adevarul curat, ci au fost supuse si greselii. Iudeii credeau ca numai ei au dreptul la libertate in cele ale credintei. Aceasta orbire i-a dus la crima cea mai grozava cerand sa fie condamnat la moarte IISUS, dreptatea si adevarul, orbire care le intuneca ochii pana in ziua de astazi. Sentinta de condamnare a lui Iisus, constituie un avertisment grozav si pentru toate popoarele si indeosebi pentru capii de religiuni si pentru magistrati.

             EPISTOLA FEMEII LUI PILAT, CLAUDIA PROCULA ADRESATA  PRIETENEI SALE, PULVIA ROMELIA, DESPRE ULTIMELE EVENIMENTE DIN VIATA LUI IISUS HRISTOS.

        NOTA: Originalul acestei scrisori se gaseste in imensele biblioteci ale Vaticanului unde a fost copiata si trimisa Episcopului Dionisie de Constantinopol pe la anul 1463 fiind apoi republicata in anul 1875.

           Iata cuprinsul ei: “Claudia Procula, Tie Pulvia Romelia, salutare!, O tu a mea credincioasa tovarasa, ma intrebi si ma rogi a-ti descrie evenimentele care s-au petrecut din ziua despartirii noastre. Stirile unora din ele au ajuns pana la tine, insa taina in care sunt invaluita, trezeste in tine nelinistea si dorinta de a sti starea mea. Dand atentie delicatului tau apel ma voi stradui sa-mi aduc aminte de inelele lantului de amintiri imprastiate ale vietii mele si daca voi intalni asemenea imprejurari care ar uimi mintea ta, atunci adu-ti aminte ca puterile creatoare sunt nepatrunse si inconjurate de intuneric, pentru priceperea noastra neputincioasa si muritoare si ca este cu neputinta pentru fiintele muritoare, de a schimba soarta vietii lor. Eu n-o sa-ti amintesc primele zile ale vietuirii mele, care au zburat asa de repede in pace la Narbona, sub paza si grija parinteasca si sub ocrotirea prezentei lor. Tu stii ca odata cu sosirea primaverii a 16-a a fecioriei mele, m-am unit prin legamant conjugat cu romanul Pontiu Pilat, nepot al unei renumite familii care ocupa pe atunci in Italia un loc de Guvernator. Imediat dupa iesirea noastra din templu, eu a trebuit ca sa urmez lui Pontiu Pilat in provincia care i-a fost incredintata. Am plecat fara bucurie, dar nici de tot cu indoiala, dupa sotul meu. Eu am regretat mult pentru voi .. locuinta linistita a parintilor mei, fericitul cer al Narbonei, frumoasele monumente, gingasele dumbravi ale patriei mele, eu va salut cu ochii plini de lacrimi. Primii ani ai vietii mele conjugale au trecut linistiti. Cerul mi-a daruit un fiu, el mi-a fost drag mai mult decat lumina zilei, am impartit cu el ceasurile mele de indeletnicire, de tristete si de bucurie. Fiul meu era de cinci ani cand Pontiu, dupa mila imparatului, a fost denumit ca Procurator al Iudeii. Atunci noi am plecat cu oamenii nostri aranjati ca servitori, pe un drum foarte greu de descris. Cu timpul m-am indragostit de acea provincie bogata si fructifera, pe care sotul meu trebuia s-a carmuiasca in numele Romei, stapana popoarelor. In Ierusalim am fost inconjurata de aplauze, de cinste, totusi eu am trait in deplina tristete si izolare, din cauza mandriei si dispretului cu care evreii ne intampinau pe noi “strainii” si “paganii”, dupa cum ne numeau ei pe noi. Ei sustineau ca noi spurcam cu prezenta noastra pamantul sfant pe care Dumnezeul lor l-a fagaduit stramosilor lor. Eu mi-am petrecut timpul cu copilasul meu prin padurile mele linistite unde mistretul se nutrea cu ramurile maslinilor, unde palmierii cu frunzele lor delicate, mai frumoase decat cele din Delosa se ridicau peste portocalii salbatici, care infloreau si printre pomii fructiferi, acolo sub acea umbra racoroasa, am cusut invelitoare pentru altarele zeilor sau citeam versurile lui Virgiliu, ata de placute auzului si tot atat de racoritoare inimii. Sotul meu, numai putine momente le putea rezerva pentru mine. El era intunecat si trist, oricat de tare era mana lui, ea se arata totusi foarta slaba de a tine in supunere pe acest popor, care a fost atat atimp independent si pornit din fire spre rascoala, care sunt despartiti in mii de secte frutunoase, dar care se unesc intr-un singur punct, in ura lor contra romanilor. Numai o singura familie, din inalta clasa din Ierusalim imi arata o prietenie relativa. Aceasta era familia capitanului sinagogii. Iar eu am gasit o mare placere in vizitarea sotiei lui Salomeea, un exemplu de bunatate, blandete indeosebi cu facerea de cunostinta cu fiica ei, ce avea varsta de 12 anisori, Semida, iubita si prea frumoasa ca sarea Saronului care infrumuseteaza parul ei. Cateodata ele imi vorbeau despre Dumnezeul parintilor lor, imi citeau pasaje din sfintele carti. Si ce sa-ti spun Pulvio, amintindu-mi despre cunoscutele cantari ale lor de lauda compuse de Solomon pentru Dumnezeul lui Iacob”! Acel singur Dumnezeu vesnic nepatruns de obiceiurile si proverbele carora noi le dam ascultare la altarele noastre, numindu-le ca dumnezeiesti. Acel Atotputernic si milostiv, care uneste in sine bunatatea, curatia si marirea! Amintindu-mi de glasul Semidei care rasuna ca rasunetul de harfa cand canta sfantul imn Binefacatorului si marelui Imparat al lumii lui Israil, Caruia la randul meu, am incercat sa cant la instrumentul meu, asa de des folosit atunci. In singuratatea mea, langa leaganul copilului meu, ma aruncam in genunchi, il chemam de multe ori, chiar contra vointei mele, rugam pe acel Dumnezeu pentru smerenia si linistea inimii mele, caruia ii supuneam soarta si judecata mea mainii sale tari de fier, ca o roaba a unui domnitor si sa vezi minune! eu totdeauna ma ridicam ajutata si mangaiata! Dupa un timp oarecare Semida se imbolnavi. Intr-o dimineata cnad m-am desteptat, mi s-a spus ca ea a murit in bratele mamei sale si fara prea multe suferinti. Cuprinsa de intristare, auzind aceasta stire, eu am apucat copilasul meu pentru a merge in graba la ele, ca sa plang impreuna cu plangatoarele si cu maica Semidei. Sosind in strada unde era casa lor, servitorii mei cu mare greutate au putut face drum prin multime pentru mine si insotitoarele mele, pentru ca plangatoarele si cantaretele impreuna cu o imensa multime de popor se ingramadise in jurul casei. Deodata am vazut ca multimea se retrage, facand loc de trecere unui grup de oameni ce veneau, la care multimea privea cu mare interes si respect. La primul om eu am recunoscut pe tatal Semidei, dar in loc de a-l vedea intristat, dupa cum ma asteptam sa-l vad, pe stimada lui fata, eu am vazut trasatura unei ferme convingeri si nadejdi ce nu putea fi inteleasa de mine. Cu el mai mergeau inca trei insi imbracati in haine aspre si cam saracacioase, ce dadea aspectul ca sunt oameni simpli si nestiutori. Iar dupa ei mergea unul imbracat, un barbat in anii de plina fragezie a tineretii. Eu am ridicat ochii ca sa-l privesc, dar a trebuit imediat sa-mi retrag privirea de la El spre pamant, ca dinaintea soarelui stralucitor.

        Mi se parea ca fruntea lui era luminata, iar in jurul capului se forma o stralucire, care parea ca o coroana, iar parul lui lucitor se lasa pe umeri potrivit obiceiului locuitorilor din orasul Nazaret. Imi este imposibil a-ti explica ce am simtit eu, cand l-am privit. Aceasta a fost cea mai puternica emotie pe care am simtit-o vreodata pentru ca in fiecare trasatura, el insufla si o temere tainica prin privirea ochilor sai, ce parea ca ne preface in tarana. Eu am plecat dupa el, fara sa stiu unde merge. Usa casei se deschise si eu am putut vedea pe Semida carea zacea in pat inconjurata de sfesnice si de miresme. Era inca frumoasa, dar palida ca culoarea crinilor ce erau ingramaditi la picioarele ei. Degetul mortii lasase urme in jurul ochilor ei si peste buzele ei uscate. Salomeia statea langa ea mutita si aproape lipsita de orice simtire, mi se parea ca ea nici nu ma vedea. Iar tatal Semidei s-a aruncat la picioarele Acelui necunoscut mie, care se apropia de asternutul celei moarte, si aratand-o cu degetul a strigat: “Domnul meu, fiica mea este in mainile mortii, dar daca voiesti ea va invia!” Atunci eu am inceput sa tremur cand am auzit aceste cuvinte, inima mea inceta a mai bate, din cauza maretiei aceluia pe care eu nu-l cunosteam. El a prins mainile Semidei, atintindu-si puternica privire la ea si i-a zis: “Fetita scoala” si Semida s-a ridicat de pe patul ei, ca si cum ar fi fost ajutata de o mana nevazuta. Ochii I se deschisera, simtul, fiu al vietii inflori iarasi pe buzele ei, apoi a intisn manutele ei si a strigat: “mama”! In acest strigat s-a trezit si Salomeia. Mama si fiica ei s-au imbratisat una pe alta. Iar Iair fatal ingenunchind in fata Aceluia, caruia ii zicea “Domn” sarutandu-I ciucurii de la poalele vesmintelor lui zise: “Ce trebuie sa fac pentru a avea viata vesnica?” “Sa iubesti pe Dumnezeu si pe oamnei” a fost raspunsul. Dupa aceste cuvinte El se facut nevazut ca si o fantoma in umbra luminii. Eu eram in genunchi, fara sa-mi dau seama. Dupa ce m-am trezit ca dintr-o desteptare din somn, am plecat acasa, lasand fericita familia in culmea veseliei, o bucurie pe care nici o pana nu o poate descrie.

        Pe timpul cat luam masa de seara, eu am istorisit lui Pontiu tot ce am vazut si am auzit. El pleca capul si imi zice: “Tu ai vazut pe Iisus nazarineanul care este obiectul de ura si de dispret al fariseilor si al saducheilor, al partidului lui Irod si al levitilor ingamfati de la templu. Aceasta ura creste din zi in zi, tot mai mult si unicul gand al lor este ca sa-I ia viata, dar cuvintele Nazarineanului, sunt cuvintele unui intelept, iar minunile lui ale adevaratului Dumnezeu”. Dar pentur ce il urasc ei asa de mult? zisei eu. Pentru ca el mustra obiceiurile si fatarnicia lor. Eu l-am auzit zicand fariseilor “morminte varuite”, “pui de naparci otravitoare, voi puneti fratilor vostri sarcini grele pe umeri pe care voi nu voiti sa le atingeti cu mana” voi platiti zeciuiala din chimen, marar, dar foarte putin va interesati de implinirea legii, de credinta de dreptate si de mila”. Intelesul acestor cuvinte este adanc si adevarata … “El a suparat pe acesti oameni ingamfati si mandri si atmosfera este intunecata pentru viitorul Nazarineanului”. Dar tu o sa-l aperi, nu-I asa?!!! am strigat eu plina de indignare. Puterea mea este foarte slaba, fata de poporul rasculator si stricat, de altfel as suferi si eu foarte mult sufleteste, daca ar trebui sa vars sangele acestui intelept. Dupa aceste cuvinte Pontiu se scula si se retrase in alta camera adanc ingandurat. Eu am ramas intr-o durere si intristare de nedescris. Ziua Pastelui se apropia. La aceasta mare sarbatoare, asa de importanta pentru evrei, se ingramadea in Ierusalim o mare multime de popor din toate partile Iudeii, pentru a aduce in templu jertfa de solemnitate a sarbatorilor ce aveau loc.

       Joi inainte de aceasta sarbatoare, Pontiu mi-a spus intristat ca viitorul Nazarineanului este foarte nemangaietor. Asupra capului lui, s-a facut deja o conjuratie si se poate ca inca in aceasta seara, el sa fie predat in mainile Arhiereilor: Eu m-am cutremurat la auzirea acestor cuvinte si l-am intrebat: Tu o sa-l aperi, nu-I asa? Voi putea face eu aceasta? raspunse Pontiu cu o privire intunecata, soarta despre care Platon prezicea pentru unii neprihaniti, mi se pare ca o sa-l loveasca si pe Iisus. El va fi persecutat si dispretuit si predat spre a fi osandit la moarte cruda. Veni timpul pentru culcare, ca sa dormim. Pe data ce am plecat capul pe perna ca sa dorm, niste puteri tainice stapanira gandirea mea. Eu am vazut pe Iisus asa dupa cum Salomeia il descria pe Dumnezeul ei. Fata lui stralucea de marire ca si soarele. El zbura deasupra aripilor heruvimilor, flacarile ce implinesc vointa sa oprindu-se pe nori. Mi se pare ca el este gata de a judeca popoarele adunate in fata sa. Cu intinderea dreptei sale puternice el desparti pe drepti de nedrepti. Cei dintai se urcau spre el, plini de marirea tineretii vesnice si marirea dumnezeiasca, dar cei din urma au fost aruncati in lacul cel de foc, un foc pe langa care Ereba si Flegativa sunt o nimica.

      Atunci judecatorul divin, atragand atentia asupra ranilor care impestritau trupul sau, a zis cu glas de tunet puternic: “Dati-mi inapoi sangele pe care Eu l-am varsat pentru voi!” Atunci cei nenorociti rugau muntii si pesterile pamantului ca sa-I inghita acoperindu-i. In zadar se simtira ei singuri fata de suferinte, in zadar se simteau nemuritori si nesupusi disperarii cat fusesera pe pamant. Ei pierira! O, ce fel de vis, sau mai bine I s-ar zice descoperire! Indata ce zorile aparura si se luminau turnurile templului, eu m-am sculat cu inima apasata de groaza de cele vazute. M-am asezat la fereastra pentru a lua aer proaspat. Mi se paru insa ca in centrul orasului se aude din ce in ce mai tare un strigat de zgomot; strigatele, tipetele, blestemele, care erau mai inspaimantatoare decat valurile infuriate ale oceanului, ajungeau la urechile mele. Eu ascultam mereu, inima imi batea asa de tare, inspaimantata, iar fruntea mi se umplu de o sudoare rece. Nu peste mult timp am auzit ca acel zgomot se apropia tot mai mult, pana ce treptele ce conduceau la palatul Justitiei se cutremurara sub greutatea gloatei nenumarate. Adanc ingrijorata de cele ce vor urma, pe neasteptate eu am luat pe fiul meu in brate acoperindu-l cu o invelitoare subtire si am alergat la sotul meu. Sosind la usa cea dinauntru care conducea la sala de judecata si auzind acel zgomot mare de glasuri, eu n-am ia indraznit sa intru inauntru, decat numai am privit prin perdeaua de purpura.

        Ce priveliste Pulvio! Pontiu sta pe tronul sau facut din oase de elefant, in toata marirea sa, cu care Roma inconjoara pe reprezentantii ei; si in aparenta fara teama, cum voia el sa se prezinte, aratand prin expresia fetei lui ca sa nu se teme, eu totusi am putut pricepe grozavia nelinistii lui.

        In fata lui cu mainile legate, cu hainele rupte de maltratarile suferite, cu fruntea plina de sange, sta Iisus Nazarineanul, linistit si neclintit. In trasaturile fetei lui nu se putea semnala nici o mandrie nici o frica. El era linistit ca un nevinovat, supus ca un miel. Blandetea lui ma umplu de frica si de groaza, pentru ca in urechile mele, inca mereu rasunau cuvintele visului meu: “Dati-mi sangele pe care Eu l-am varsat pentru voi!” In jurul lui, plina de furie turbata, statea multimea care il adusese la judecata, la aceasta gloata se mai adauga si o mare multime de gardieni si servitori, de leviti si de farisei cu privirile incruntate si manioase. Acestia din urma, se puteau deosebi dupa tablitele de pergament insemnate cu diferite semne,  texte din lege, pe care le aveau legate pe fruntile lor. Toate aceste fete fierbeau si erau pline de ura, mi se parea in fata lor straluceau flacarile iadului si ca spiritele lui Himera amesteca glasurile lor cu strigate salbatice ca ale fiarelor turbate. In cele din urma, dupa facerea unui semn din partea lui Pontiu, se facut tacere.

        Ce voitit de la mine ? intreba el. Noi vrem moartea acestui om, Iisus Nazarineanul. Irod il trimite la tine pentru ca tu sa-i pronunti osanda. Cu ce-l invinuiti voi ? In ce consta gravitatea lui? dupa care intrebari, incepu din nou ecoul tipetelor lor. El a prezis distrugerea templului, El se intituleaza rege al Iudeilor, Hristos Fiul lui Dumnezeu, El a suparat pe preotii semintiei lui Aaron, strigau levitii – “Sa fie rastignit” tipa multimea infuriata. Acest strigat isi are si acum ecoul in urechile mele si chipul jertfei neprihanite, se perinda mereu prin fata ochilor mei. Atunci Pilat intorcandu-se catre Iisus, I se adresa cu cuvintele lui prefacute; “Asadar, Tu esti regele iudeilor?” Tu zici asta raspunse Iisus. “Tu esti Hristosul Fiul lui Dumnezeu?” intreba iarasi Pilat. Dar Iisus nu i-a raspuns nici un cuvat. Tipetele se reinnoira si mai accentuat ca mai inainte si intocmai ca urletul unui tigru flamand ei strigara: “Dati-ni-L noua ca sa moara pe cruce.” Pontiu le facut din nou semn ca sa taca zicandu-le: “Eu nu gasesc nici o vina in acest om si am sa-l eliberez”. Dati-ni-L noua, Rastigneste-l” se repeta strigatul multimii. Eu n-am putut asculta mai departe si chemand un rob al meu, l-am trimis la sotul meu ca sa-l cheme, pentru a sta de vorba cu el putin.

       Pontiu parasi fara intarziere sala de judecata si veni la mine. Eu m-am aruncat la picioarele lui zicand cu lacrimi: “Pentru tot ce tie mai drag si mai scump, pentru copilul acesta, arvuna aceasta sfanta a unirii noastre, sa nu te faci partas la varsarea sangelui acestui neprihanit, care este asemenea lui Dumnezeu cel nemuritor. Eu l-am vazut in vis in aceasta noapte inconjurat de marire dumnezeiasca. El judeca omenirea care tremura in fata lui si printre neferictii aceia care au fost aruncati in flacarile Gheenii, eu am recunoscut fata acestora, care cer acum moartea Lui! O, crede-ma, ca o singura picatura al acestui sange va desena in vesnicie osandirea ta!” “Tot ce se petrece acum, ma infricoseaza si pe mine singur, imi raspunse Pontiu, dar ce pot face eu? Scutul garzii romane este de un numar foarte redus si ca atare o asemenea aparare este foarte slaba, fata de acest popor, care este intesat de demoni. Nenorocirea ne ameninta si asemenea judecata este intocmai ca e Evmenditilor, de unde se asteapta nu dreptate ci razbunare. Linisteste-te Klaudio! Mergi cu copilul in gradina, ochii tai nu sunt creati pentru a privi aceasta scena sangeroasa.” Dupa cuvintele acestea, el a iesit si m-a lasat singura si eu am cazut in descurajare si jale. Iisus, era inca mereu tinta tuturor batjocurilor si al maltratarilor la judecata din partea multimii si a soldatilor brutali, patimile lor se aprindeau si mai mult din cauza rabdarii lui nemarginite.

         Pontiu se intoarse ingrozit la tronul sau. Cand gloatele vazura aceasta, tipetele “La moarte, la moarte” rasunara mai asurzitor ca mai inainte. Dupa o veche traditie, Guvernatorul elibera la timpul Pastelui, un condamnat la moarte, ca semn al facerii de bine si al gratierii. In aceasta fapta dumnezeiasca, Pontiu se adresa poporului, vazand in accest obiect un mijloc de a-l elibera pe Iisus. Deci Pontiu intreba pe popor cu glas tare: “Pe cine sa va eliberez pentru sarbatori, pe Varava (Baraba) sau pe Iisus numit Hristos?” “Libereaza-l pe Varvara” striga multimea. Varaba era un talhar si un omorator, cunoscut in toate imprejurimea din cauza cruzimilor savarsite de el. Pontiu intreba din nou: “Dar ce sa fac cu Iisus Nazarineanul?” “Sa fie rastignit” strigara ei. “Dar ce rau a facut el?” cu si mai multa furie ei strigau “Sa fie rastignit. “Pontiu pleca capul descurajat. Indrazneala gloatei crestea mereu si lui Pontiu I se parea ca este amenintata autoritatea sa si autoritatea Romana, pe care el o apara asa de mult. In Ierusalim el nu avea alta aparare decat escorta lui, fiindca numai foarte putini dintre militarii localnici depusera juramant semnului nostru de vultur. Tulburarea crestea cu fiecare minut ce trecea. Niciodata n-a fost o furtuna asa de zgomotoasa a circului, niciodata incaierarile din Forum n-au avut atat influenta asupra auzului meu. Nicaieri nu se vedea liniste. Linistea deplina se gasea numai pe fruntea victimei. Maltratarile, batjocurile, dispretul general si moartea chinuitoare, nimic dintre acestea n-au putut intuneca acea privire cereasca si luminata. Acei ochi care dadusera viata fiicei lui Iair, priveau la chinuitorii sai cu un reflex nedescris de pace si iubire. El suferea, fara indoiala, dar suferea cu bucurie si spiritul mi se parea mie, se inalta catre Tronul Celui nevazut, ca o flacara curata pentru arderea de tot. Judecatoria era plina de poporul care dadea aspectul unui rau infuriat, ala carui ape se ingramadeau incepand de la Muntele Sion, unde era ridicat templul si pana in fata Pretoriei, si in fiecare minut se adaugau glasuri noi, la acel cor al infernului. Barbatul meu, obosit si amenintat, a fost silit sa cedeze in cele din urma. O, ceas fatal al pierzarii? … Pontiu se ridica. Pe fata lui  se descrie indoiala si groaza mortii. Isi spala mainile in chip simbolic, in ligheanul cu apa, zicand: “Eu sunt nevinoavat de sangele acestui drept.” “Sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri” zbiera neferictul si nebunul de popor care se ingramadea in jurul ui Iisus. Calaii turbati il rapusera. Eu am petrecut cu ochii mei jertfa care era condusa la injunghiere … deodata ochii mi se intunecara din cauza bataii de inima, mi se parea ca viata mea a atins marginile ei. Eu am fost luata de mainile femeilor mele servitoare si condusa la o fereastra care privea in curtea Tribunalului. Eu m-am aplecat si am vazut urmele de sange varsate.

           “Aici a fost batut cu biciul Iisus Nazarineanul” imi spunea una din roabele mele, “Acolo l-au incoronat cu spini” spunea alta roaba, soldatii l-au batjocorit zicandu-I “Regele Iudeilor” lovindu-l peste fata. “Acum el isi da sufletul” spuse o a treia roaba. Fiecare cuvant din aceasta strapungea inima mea cu un cutit. Amanuntele acestei grozave faradelegi, inmultira intristarile mele, suferintele ce le simteam in pieptul meu, am simtit ca s-au intamplat evenimente supranaturale in nenorocita zi de astazi. Mi se parea ca cerul se asemana cu jalea inimiii mele. Nori mari negri si infricosatori de diferite forme, pluteau deasupra pamantului si din atingerea norilor se descarcau fulgere care aduceau ecoul tunetelor. Astfel orasul cel plin de zgomot se linisti ca pus pe ganduri, in tacere, ca si cand moartea ar fi intins peste ei, aripile ei negre. O groaza de nedescris imi pot opri privirea catre un punct. Cand am strans la piept copilasului meu eu asteptam ceva fara ca sa stiu ce.

        Pe la ceasul al noualea din zi (15) intunericul se ingrosa si un puternic cutremur de pamant zguduit totul. Putea sa creada omul ca a venit pustiirea lumii si stihiile se prefac in haosul primitiv. Eu m-am lasat la pamant. In acel timp una din femeile mele, nascuta evreica, intra in camera mea palida, disperata si cu ochii speriati striga: “A venit ziua de apoi! Dumnezeu anunta aceasta prin minuni. Catapeteasma care desparte Sfanta de Sfanta Sfintelor, s-a despicat in doua de sus pana jos. Vai de sfantul locas! Se spunea ca multe morminte se deschisera si multi au vazut dreptii inviati, care fusesera despartiti de mult din Ierusalim, profeti si preoti din timpul lui Zaharia care a fost ucis in templu si pana la Ieremia, care a prezis caderea Sionului. “Mortii ne prevesteau mania lui Dumnezeu. Pedeapsa Celui Atotputernic se raspandeste ca o flacara” ziceau unii. Cand am auzit aceste cuvinte mi e paru ca imi pierd ratiunea! M-am ridicat si aproape ca abia imi taram picioarele, am iesit la scari, aici am intalnit pe sutasul care luase parte la maltratarea lui Iisus. El era un viteaz incaruntit si prea otelit in luptele cu germanii si cu alte popoare. Niciodata n-a batut in piep asa de indrazneata ca acestuia. Dar in acea clipa el era indispus si istovit de chinuri , caindu-se. Eu doream ca sa-l intreb mai amanuntit despre cele intamplate, insa el trecu pe langa mine repetand in urma: “Acela pe care noi l-am omorat, a fost cu adevarat Fiul lui Dumnezeu”. Eu am intrat apoi in marea sala de judecata. Acolo sta Pontiu, care isi acoperea fata cu mainile. Cand si-a ridicat capul la intrarea mea, a zis disperat: “Ah pentru ce nu te-am ascultat Klaudio! … inima mea intunecata nu va mai gusta nici o liniste. Pentru ce n-am mai putut sa apar cu viata mea, pe acest intelept?!... Eu n-am mai avut indrazneala de a-I raspunde. Nu puteam gasi cuvinte spre a-l inviora si de a-l intoarce de la acea nefericire care ne pecetlui pentru veci pierzarea. Tacerea noastra inmormantata era intrerupta numai de ecoul tunetelor care rasunau pe coridoarele palatului.

        Fara a tine seama de furtuna, un batran oarecare s-a prezentat in fata locuintei noastre. L-a fost condus in fata noastra, iar el cu lacrimi in ochi, se arunca la picioarele barbatului meu zicand: “Ma numesc Iosif Arimateiu si am venit sa te rog a-mi permite ca sa iau de pe cruce trupul lui Iisus, ca sa-l inmormantez in mormantul meu nou sapat in stanca.” “Du-te si ia-l” fu raspunsul lui Pontiu, fara a ridica ochii ca sa-l priveasca, fiindca fusese informat de sutas ca Iisus a murit. Batranul iesi. Eu am vazut ca el s-a unit cu o grupa de femei ce erau imbracata in haine lungi cu care se acopereau, si care asteptasera pe batran la poarta. Astfel se termina aceasta zi fatala! Iisus a fost inmormantat intr-un mormant, adica intr-o pestera care era sapata in piatra, iar la usa pesterii s-au pus santinele de paza.

         Dar, o Pulvio! A treia zi, plin de stralucire si de biruinta El s-a aratat asupra acestui oras. El a inviat implinind prezicerile lui si triumfand de biruinta asupra mortii, s-a aratat ucenicilor si prietenilor lui si mai pe urma, la o mare multime de popor. In felul acesta marturiseau despre El ucenicii lui, confirmand marturia lor cu sangele lor propriu si ducand vestea despre Domnul lor Iisus, in fata tronurilor mai marilor si judecatorilor. Dar ca o dovada si mai autentica despre aceasta, invatatura Lui a fost incredintata la cativa pescari din Tiberi. Aceasta invatatura se raspandeste in intregul imperiu. Acesti nestiutori pescari au devenit pe data oameni cu renume si vestiti cu cuvintele lor dulci spuse in toate limbile si plini de putere de sus. Noua credinta creste ca o samanta de mustar, adevarat roditoare, careia avea sa i se supuna orice radacina.

          De la aceasta data sotului meu a inceput sa-i mearga tot mai rau. Invinuit fiind de procedeul lui, din partea Senatului si din partea lui Tiberiu insusi, care stapanit de ura contra iudeilor si banuit fiind chiar de acei a caror patima si dorinta o implinise, viata lui se transforma in chinuri si otrava: Salomeia si Semida ma privea cu frica, ele vedeau in mine o femeie a prigonitorului si o cursa pentru Domnul lor, pentru ca ele devenisera urmasele sale. Eu am vazut in locul blandetii si bunatatii lor o neincredere, care le facea sa tremure fata lor, le priveam si indata am incetat de a le mai vizita. In acest timp al singuratatii mele, m-am predat cercetarii neintrerupte a unor invataturi morale ale lui Iisus, ce imi fusesera predate de Salomeia si pastrate de mine. O, scumpa prietena! cat de neinsemnata si desarta este intelepciunea mai marilor nostri, in comparatie cu invatatura aceea pe care numai singurul Dumnezeu a fagaduti-o pe pamant! O, cat de adanci sunt aceste cuvinte intelepte.  Ce pace si bunatate inspira ele. Unica mea mangaiere consta in a le citi si a le reciti mereu. Dupa trecerea catorva luni, Pontiu a fost demis din postul de autoritate, noi a trebuit sa ne intoarcem in Europa, peregrinand din oras in oras. El purta cu sine in toata imparatia, greutatea umilirii si intristarii sale si a chinurilor descurajarii lui sufletesti. Eu am mers impreuna cu el, dar cum era vietuirea mea cu el? Prietenia familiara a vietii conjugale nu mai era intre noi. El vedea in persoana mea martorul viu al amintirii despre crima lui, eu de asemenea vad in el, chipul si crucea plina de sange a Aceluia pe care el, neferictiul si nelegiuitul judecator, a osandit pe acel neprihanit. Eu nu mai am indrazneala ca sa ridic ochii sa-l privesc in fata. Sunetele cuvintelor lui, acel glas care a pronuntat (sentinta) osanda, imi strapunge si raneste inima … Iar cand el dupa servirea mesei, isi spala mainile mi se pare ca el nu le inmuia in apa curata, ci in acel sange cald, ale carui urme nu se mai pot sterge. Intr-un timp eu am voit sa-i vorbesc de pocainta si de regretarea pacatelor, dar nicioadata nu voi uta de privirea lui salbatica si cuvintele lui pline de furie si fara de nadejde.

       Nu peste mult timp copilul meu muri in bratele mele, dar eu nu l-am plans. Fericitul! El a murit ca fericit, a scapat de blestemul care ne urmareste, el descarca din spatele lui uriasa povara a numelui tatalui sau. Nefericirea ne urmarea intr-una, din cauza ca in toate partile existau crestini, chiar nici in aceasta salbatica patrie, unde noi ne rugam a ni se acorda ocrotirea, langa valurile marii si ale stancilor ciudate, chiar si aici se poate auzi cu cata indignare se pronunta numele barbatului meu! Cei care erau trimisi sa predice invataturile lui Iisus au scris intre explicatiile lor de credinta si cuvintele: “El a fost rastignit din ordinul lui Pontiu Pilat”. “Possus este sub Pontiu Pilato!” grozav blestem, care in toate veacurile se va repeta. Iarta Pulvio! Sa plangi si tu si sa ma doresti, sa-ti ajute dreptul judecator Dumnezeu si sa-ti dea toata fericirea pe care noi o dorim una alteia!                                             Scuza-ma!                             Klaudia.

LAMURIRE la epistola de mai sus. Dupa unele documente istorice, Pontiu Pilat, pierzand increderea  in mila iertataore a lui Dumnezeu, s-ar fi sinucis, dupa cum a facut si Iuda, iar femeia lui Pilat a murit ca o crestina, ba inca a si suferit pentru credinta lui Hristos. Grecii o numara printre sfinti, amintirea ei se serbeaza la 24 decembrie. Iata ce ne scrie ISTORIA lui Nichifor Kalist vol. 2, cap. 10, despre cauza mortii lui Pilat; Un inselator aduna pe muntele Gazirim o multime, pentru a le arata vasele ascunse de insusi Moise. Pilat, auzind de aceasta adunare, care se presupunea ca era contra romanilor, folosi aceasta ocazie, pentru a se razbuna pe acei pe care ii ura mai dinainte din cauza faradelegilor lor. El ii inconjura cu cavalerii sai, ordonand ca sa omoare pe capii lor, iar multimea s-o imprastie cu lancile lor, lovind pe oricare il va ajunge. Samaritenii concetatenii celor omorati s-au plans contra lui la Guvernatorul Siriei, Vitelia, fratele cezarului cu acelasi nume, fiindca ei apartineau de acea autoritate cei din Iudeea. Pilat a fost gasit ca vinovat de Vitelia. El a dat porunca, ca Pilat sa plece la Roma, spre a se infatisa Cezarului Tiberiu. Acesta avea de asemenea ceva neplaceri din cauza plangerii facute de Maria Magdalena, pentru procedeul nedrept de condamnare a lui Iisus.

        Pilat nu s-a putut indreptati in fata lui Tiberiu Cezar, din care cauza a fost internat in Galia, la anul 37 dupa Hristos. De acolo l-a intaintat la Viena, unde s-a sinucis din cauza umilirii si mustrarii de cuget”. Scrisoarea femeii lui Pilat arunca o lumina mare asupra evenimentelor petrecute in legatura cu moartea si invierea Domnului nostru Iisus Hristos si intareste si mai mult credinta in veracitatea Evangheliilor. Cele relatate de femeia lui Pilat merita cea mai mare atentie, intrucat ea ca sotie, a fost in legatura intima cu Pilat, judecatorul principal al lui Iisus. Scrisoarea ei, mai face aluzie si la sfintii care au inviat la moartea Domnului pe cruce, ea spune ca au fost “profeti” si “preoti”. Asadar putem deduce cu precizie, ca cei 24 de batrani pe care i-a vazut Ioan – ucenicul si Evanghelistul, in viziunea Apocalips, 4,5, 8-9, sunt dintre cei inviati la moartea Domnului Hristos. Iar visul ei corespunde cu viziunea din Apocalipsa: 16.