Invierea Mantuitorului, al carei imn - Troparul Pastilor - este cel mai
triumfal pe care l-a cantat si l-a auzit vreodata neamul omenesc, creeaza in
noi, crestinii, o stare sufleteasca ce nu se poate compara cu nici una din cele
prin care trec oamenii. Ea este efectul unei usurari, unei bucurii, unei
increderi si unei nadejdi, pe care n-o poate produce in om, nici un alt fapt,
nici un alt sentiment, nici o schimbare, nici o emotie din cele ce pot incerca
sufletul nostru.
Aceasta bucurie pascala este indeosebi caracteristica Bisericii
Ortodoxe. Nici una din celelalte Biserici nu simte si nu exprima cu bogatia si
harul imnografic semnificatiile, puterea si binecuvantarea Invierii lui
Hristos. Imnul Invierii este un strigat de triumf si de bucurie care ne ridica
pana la cer, este o stare sufleteasca unica si incomparabila, este privilegiul
si fericirea noastra de crestini!
Cand Iisus Mantuitorul traia in suferinta si umilire in zilele
patimilor, El era, privindu-L omeneste, cel mai nefericit, mai parasit, mai
neajutorat, mai napastuit, mai zdrobit dintre toti oamenii. Niciodata un om n-a
fost mai greu lovit pentru binele ce facea, mai dusmaneste tratat, mai crunt
batjocorit, jignit, huiduit, torturat si profanat, ca Iisus Hristos.
Nu numai cei care-L rastigneau, urlau si blestemau, nu doar un popor se
desfata la privirea durerilor Lui fizice si morale, ci o lume intreaga, de
atunci si pana astazi, a gasit in osanda si in moartea Lui o placere, o
satisfactie, un sentiment ca de dreptate si de putere a ei impotriva
"blasfematorului" si "inselatorului Aceluia", cum il numeau
cu ipocrizie cei care L-au dat spre chinuire si moarte.
Impotriva lor, a tuturor, a celor care L-au acuzat si batjocorit de
atunci si pana astazi, Iisus Hristos Nazarineanul, numit in deradere
"Regele Iudeilor", rege incoronat cu spini, rege al carui tron era o
Cruce, rege fara garda, parasit de ai Sai, pazit sub grea si rece lespede de
piatra, pentru ca a izbandit cea mai stralucita si neasteptata biruinta ce s-a
vazut vreodata: biruinta asupra mortii si asupra rautatii omenesti totodata.
Aceasta biruinta a putut fi tagaduita, dar nu
I-a putut fi smulsa niciodata.
Dezamagiti si tulburati, inselatorii de atunci au platit pe strajeri ca
sa spuna, impotriva evidentei si a ratiunii insasi, ca El a fost furat noaptea
de ucenicii Lui fricosi din mormantul intarit cu paza si peceti. Necredinciosii
de mai tarziu au nascocit un sir de ipoteze, presupuse stiintifice, ca sa
tagaduiasca Adevarul, faptul dumnezeiesc. Cels si Profiriu, rationalisti si
alti inchipuiti luminati, au gandit Invierea lui Hristos cu mintea lor
materiala scurta, orbita de patima, strambata de prejudecati anticrestine, si
au declarat ca este o amagire.
Impotriva argumentelor stoarse necredintei si a pretextelor cu pacat,
Invierea lui Hristos s-a dovedit si s-a impus cu puterea faptului implinit si
cunoscut, astfel ca imnul ei triumfal face de atunci, si va face totdeauna,
bucuria noastra si a lumii. Impotriva tuturor ratiunilor omenesti, impotriva
"intelepciunii" de jos a celor care au cazut in robia superstitiilor
si a legendelor necrestine, impotriva a tot ce s-ar putea zice si scrie sta
faptul Invierii, transformat in Biserica permanenta si universala, sta
crestinismul intreg, ca dovedire si incredintare neclintita si nedesmintita a
Invierii lui Hristos.
Impotriva a tot ce I-au spus si-I vor mai spune inscusitii intr-u
tagada a miracolului crestin sta dovedit si nezdruncinat, drept si tare ca un
munte de adevar dumnezeiesc si omenesc, cuvantul simplu si drept al
Apostolului: "daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci
propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra" (I Corinteni
15,14), iar propovaduirea si credinta Lui si a noastra n-a fost si nu este
zadarnica. Impotriva constructiilor de ipoteze si de subtilitati omenesti, sta
un argument ce nu se poate rasturna, micscora si contrazice niciodata: cel mai
important fapt istoric care s-a produs vreodata, sta crestinismul cu credinta
si cu Biserica sa, zidite pe adevarul istoric si moral al Invierii lui Hristos,
sta o realitate mare cat 20 de secole.
Cu cat a dainuit si a crescut in acest timp indoiala sau tagada
Invierii lui Hristos, cu atata a crescut puterea si insemnatatea ei de biruinta
asupra firii si a raului mortii. Cu cat va dainui si va creste inca indoiala
sau tagada Invierii lui Hristos, cu atat se va vadi prin contrast adevarul ei
triumfator, de fapt, de viata si de credinta; va creste si se va intari in
convingerea noastra, bazata pe existenta adevarului Bisericii universale, ca: Hristos
a Inviat! Cu cat omul si omenirea intreaga vor cunoaste mai multe
biruinte, cu atat va fi mai mare intre toate Biruinta lui Hristos. Nici cele
mai stralucite si mai laudate victorii omenesti: ale lui Cyrus, Alexandru cel
Mare, Hanibal, Cezar, Napoleon sau ale generalilor mai noi, nu se pot compara
cu marea si indoita biruinta a lui Hristos asupra mortii si a raului. Nici cele
mai mari biruinte asupra naturii - diguri, canale, tunele, viaducte - sau alte
succese omenesti, nu se pot compara ca putere, ca efact si ca importanta
cu biruinta lui Hristos asupra mortii, ca rau fizic si ca rau moral,
facut lui de necredinta si de rautatea celor ce L-au tagaduit si osandit ca
blasfemator si inselator.
Biruintele omenesti creaza stari relative, limitate si schimbatoare,
dar Biruinta lui Iisus Hristos a creat o stare absoluta si permanenta, o stare
morala de natura, marimea, puterea si importanta spiritului. Biruinta lui
Hristos a indreptat un rau imens si cutremurator si a intemeiat o realitate
spirituala salvatoare. Fara Inviere lui Hristos, azi nu exista crestinism si
nici Biserica; sau, cum zice Apostolul, nu era propovaduirea si credinta; fara
Invierea lui Hristos, traiam in intuneric si ne taram in viciu, ne inchinam la
idoli. Fara Inviere lui Hristos, omenirea era si azi sufleteste cu 2000 de ani
in urma sau, poate, prin regres, cu mult mai mult, in barbarie si mizerie
morala. Ce ar fi fost omenirea fara Invierea lui Hristos, fara crestinism si
fara Biserica, fara Apostoli, fara Evanghelie, fara Sfinti, fara credinta, fara
sublima iubire crestina, fara multele si marile idei si fapte de bine si de
cultura aduse de crestinism, fara miile de martiri care au cucerit cu suferinte
si cu sange dreptul omului la libertatea de gandire si de credinta, fara
virtutile sublime si fara institutiile de binefacere incomparabile ale
crestinismului, fara capodoperele de gandire, de caritate si de arta cu care
crestinismul a umplut, a innobilat si a ridicat lumea ?
Crestinismul este tot ce a cunoscut mai sfant, mai binefacator si mai
salvator neamul omenesc, crestinismul este opera Jertfei si a Invierii lui
Hristos.
Din moartea si din Invierea Lui credem si ne mantuim si traim in marile
idei morale care au devenit patrimoniul omenirii intregi. Invatatura si
misiunea Lui s-au verificat prin Moartea si Invierea Lui; Moartea si Invierea
lui au dat Crestinismului sens si viata, au dat sens mortii si invierii
noastre. Lumea pagana cunoaste moartea dar nu cunoaste Invierea; ea traieste
pamanteste, marginit, fizic, fara perspectiva vietii viitoare. Traieste in
iluzii si placeri o viata ca de colivie, peste care apasa imens, inert si greu
mormantul.
Invierea lui Hritos a rupt valul care acoperea omului misterul
existentei post-mortem, a deschis vietii omenesti o privire spre zarea vesniciei,
a luat mortii rolul si caracterul de sfarsit tragic si dureros. Viata nu este o
scanteie efemera si enigmatica in haos; este o existenta de durata cu destin
spiritual in eternitatea in care se integreaza cu pret de suflet si cu rost
dumnezeiesc. Fara Invierea lui Hristos, Crestinismul s-ar fi inabusit in rasul
si in batjocura fariseilor si carturarilor, in insensibilitatea lumii pagane,
in teama si neputinta Apostolilor terorizati de strigatele multimii infuriate:
"Rastigneste-L, rastigneste-L!" Fara moartea lui Hristos,
crestinismul nu avea efect mantuitor, fara Invierea Lui nu avea Viata si
putere. Fara Inviere, nu era credinta, nu era nadejde, nu era bucurie crestina.
Suferinta si biruinta, durerea si bucuria, Crucea si Invierea isi corespund si
se completeaza, ca doua fete paralele si echivalente ale faptului crestin.
Ele sunt polii axei in jurul careia se invarteste viata crestina; ele
sunt stalpii de rezistenta ai crestinismului. Moartea si Invierea lui Hristos
au transformat suferinta in biruinta, au facut din suferinta si biruinta un
singur mod si fapt: modul si faptul crestin, moartea biruita prin Inviere,
suferinta biruita prin bucurie.
Moartea si Invierea lui Hristos ne-au asigurat pentru totdeauna
intelegerea, puterea si triumful crestinismului in lume. Dreptul, taria si
nadejdea noastra de biruinta si de mantuire stau in Moartea si Invierea lui
Hristos, pentru ca Moartea si Invierea lui Hristos sunt mantuirea si Invierea
noastra. Aceasta certitudine ne intareste sufleteste ca o putere dumnezeiasca.
Crestinismul traieste din Moartea si Invierea lui Hristos, Biruinta lui Iisus
Hristos, prin moartea Sa, asupra mortii, este biruinta crestinismului prin
Hristos asupra raului si a lumii. Biruinta Lui este biruinta noastra de la El,
in suferinta noastra pentru El.
Aceasta certitudine materiala si morala, aceasta bucurie a Invierii
Mantuitorului, trebuie facuta temei al gandirii si al vietii noastre crestine.
Credinta si viata noastra se sprijina impreuna cu Biserica pe ea, izvoraste din
ea, se hraneste din ea, exista si rezista prin ea.
Prin Invierea Sa din morti, Iisus Hristos a inviat pentru toti oamenii
si, pentru totdeauna, suferinta si moartea, batjocura si necredinta, ipocrizia
si oprobiul care au fost aruncate asupra Numelui si lucrarii Lui in lume, pe
care El a vrut s-o mantuie si s-o lumineze, s-au prabusit.
"Dumnezeul duhurilor si a tot trupul", zice rugaciunea pentru
morti, a biruit moartea si a surpat pe diavol. Aceasta a facut-o Mantuitorul
pentru toti credinciosii Sai. Pentru noi, crestinii, moartea este pentru
totdeauna biruita si diavolul surpat. Hristos e biruitor in veci. Lupta si
cauza Lui e castigata pentru totdeuna. Realitatea mortii Lui a spulberat
socotelile nebunesti ale celor care au gandit si au voit sa-L ascunda lumii.
Ipocrizia s-a demascat, infamia s-a vadit, Hristos a inviat, martorii au
marturisit si noi am crezut.
Invierea lui Hristos, dupa o parodie blasfematoare de judecata, dupa
oprobiul Rastignirii, dupa moartea si chinurile istovitoare, dupa ingroparea in
mormantul inchis, pecetluit si pazit bine de strajeri, dupa bucuria lui Iuda, a
lui Caiafa si a lui Varava, dupa explozia de ura, de minciuna si de rautate,
care L-a ucis pe Fiul lui Dumnezeu, dupa uimirea si groaza Maicii Lui, a
ucenicilor si a credinciosilor Lui zdrobiti de moarte, Invierea lui Hristos
impotriva voii, asteptarilor si a masurilor luate contra Lui cu puterea
arhiereului, a sinedriului si a procuratorului imparatesc - Invierea lui
Hristos, impotriva indoielii si a necredintei, a puterii de a intelege si a
nadajdui, este o biruinta care ne asigura, ne linisteste si ne apara contra
tuturor grijilor si durerilor posibile pe pamant, ca oameni si crestini.
Prin Inviere lui Hristos, grija cea mare si durerea au trecut. In
Invierea lui Hristos avem suprema bucurie, putere si garantie a nadejdilor
noastre: Hristos a Inviat! Adevarul si dreptatea Lui nu mai pot fi pecetluite
in nici un mormant. Moartea si raul s-au biruit, spaima cea mare a trecut Cele
mai grele zile pe care le-a trecut pana acum omenirea au fost ziua mortii si a
sederii lui Hristos in mormant. Nici un razboi, nici o navalire, nici un
asediu, nici o prigoana, nici foamete, nici boala, nici cutremur, nici un
cataclism, nici o nenoricire n-au putut intrista si ameninta omenirea cum a
facut-o Moartea lui Hristos.
In spaima fapturii intregi, ordinea dumnezeiasca a lumii fusese si
parea rasturnata pentru totdeauna, mersul ei infundat intr-un impas absurd si
sfasietor: Hristos rastignit, Varava liberat, Iuda rasplatit, Apostolii
ascunsi, Caiafa satisfacut in izbanda sa usoara, Pilat cu mainile spalate.
Peste viata, peste invatatura, peste faptele dumnezeiesti ale lui Hristos, a
fost pusa pe Cruce o inscriptie batjocoritoare: "Iisus Nazarineanul,
Regele Iudeilor", iar la mormant o piatra mare, garda romana si
pecete!
Hristos a inviat si a biruit, pentru El si pentru noi. In perspectiva
noua a vietii crestine, credem si biruim prin Moartea si Invierea lui Hristos,
murim pentru a invia si inviem pentru a trai in veci cu Hristos. Prin suferinta
si moarte ne bucuram de inviere; prin Inviere ne bucuram si triumfam in
triumful lui Hristos, ca triumf al nostru. El a murit pentru noi si a triumfat
pentru noi. In Moartea Lui sta mantuirea noastra, in Invierea Lui sta biruinta
noastra.
Bucuria pascala, pe care Biserica
Ortodoxa o evoca intens si solemn patruzeci de zile, este bucuria si nadejdea
noastra cea mai mare, nu doar patruzeci de zile, ci de fiecare zi si ceas al
vietii noastre de crestin, de fiecare zi si ceas. Cu fiecare cantare pascala si
cu fiecare salut pascal "Hristos a Inviat!", adeverim, marturisim si
traim marele Lui Cuvant dumnezeiesc: "In lume necazuri veti avea, dar
indrazniti, Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33). In aceasta biruinta
credem si izbandim, cantand imnul triumfului crestin: HRISTOS A INVIAT!
