Geneza romanului : Trebuie căutată în preocuparea scriitorului de a scrie despre război . Camil Petrescu anunţa în revista "Omul liber" apariţia unor nuvele ţi a unor romani de mişcare a războiului . Titlulrile propuse de scriitor erau variate . Romanul este precedat de o serioasă activitate de documenturi . Scriitorul a adunat un bogat material în legătură cu tema operei : cărţi , articole din ziare , magazine ilustrate , tot ce constitue autosfera unei epoci , fotografii , cărţi poştale . Fisele pentru acest roman mult adunate timp de zece ani . "Toţi eroii din romanul meu îşi au fisa , documentară" (martoritatea scriitorului ). Din punct de vedere compoziţional romanul cuprinde două părţi : a.) - prima parte înfăţişează drama conjugată cu adînci implicaţii în conştiinţa personajului .
b.) - iar partea a doua este "memoriarul de campanie al autorului , împrumutat cu amănunte cu tot eroului" - după cum mărturiseşte scriitorul .
Romanul este deci un lung monolog liric în care eroul se analizează cu luciditate . Opera cuprinde povestea începutului şi destrămării iubirii dintre eroul principal Ştefan Gheorghidiu şi soţia s-a Ela .
Ştefan este fiul unui intelectual de origine burgheză care sărăcise scotînd gazete necitite . La începutul primei părţi a romanului aflăm că Ştefan este sublocotenent proaspăt concentrat întro regiment de infanterie , trimis pentru înterirea frontului din valea Prahovei între Buşteni şi Predeal .
Romanul începe propriuzis prin capitolul al doilea intitulat "Diagonalele unui testament" în care se prezintă "secvente" din romanul iubirii şi căsniciei eroilor principali , aşa cum sau înregistrat în memoria eroului narator . Deci eroul trăieşte două realităţi : realitatea timpului cronologic , (frontul ) şi realitatea timpului psihologic (trăirile interioare trecute şi rememorate).
Fiind student la filozofie căsătorea cu o studentă , cea mai frumoasă fată de la facultate , Ştefan şi Ela realizează o viaţă conjugată intensă , armonioasă . Personajul moşteneşte de la unchiul Tache o avere considerabilă , care îl pune la adăpost de grijile materiale şi permite să se consacre studiului şi meditaţiei sau săşi analizeze la nesfârşit propriile stări sufleteşti . Gheorghediu trăieşte experienţa iubirii căutînd adevărul "căutăm o verificare şi o identificare a eului meu", urmează distracţie , excursii , în lacuri pitoreşti , în care Ştefan este mai mult tărât şi care declanşează în el drama incertitudinii asupra fidalităţii soţiei . Anumite manifestări ale Elei îi dau motive să o considere o femeie uşuratică , altele însă îi înfirmă bănuielile . Cartea este o lungă analiză a stărilor sufleteşti îndurate de erou , o monografie a geloziei care se transformă într-o dramă a cunoaşterii . Personajul sufere pentru că nu ştie dacă este înşelat sau nu dar mai mult pentru că nu este în stare să descopere adevărul progresiv Ştefan Adună semne ale neliniştii şi îndoierilor sale interioare pe care le analizează amănunţit . Îndoiala capătă proporţii dramatice , catastrofale . El simte "cum zi de zi femeia se înstrăina" . Viaţa i-a devenit un chin nu mai putea citi nici o carte , părăsise universitatea : "în cele trei zile câte am stat la Odobeşti , am fost ca şi bolnav , cu toată că păream uneori de o veselie concesivă". Scriitorul notează gesturi , vorbe , reacţii , dureroasă ale geloziei "pe drum nevasta mea n-a trăit decît prezenţa lui". Eroul vrea să-şi ascunde zbuciumul sufletesc maschîndu-l : "n-am fost niciodată geloz , dar am suferit atîta din cauza iubirii". El vede în Ela idealul său de feminitate şi iubire către care aspira cu toată fiinţa lui , sincer şi generos , dar care s-a prăbuşit . În concepţia lui Ştefan cu cei care se iubesc "au drept de viaţă şi de moarte unui asupra celuilalt".
Drama se rezolvă negrevăzut . Mobilizat la cererea lui Ştefan pleacă pe front . Pînă la începerea primei bătălii conştiinţa sa nu se linişteşte . Pentru el nu există o problemă mai importantă în lume decît acea de a şti cu ce se îndeletuieşte soţia în lipsa lui . În preajma începerii atacului , Ştefan obţine o permisie de cîteva ore acasă cu toate că un ordin sever interzicea părăsirea unităţii . Odată cu începerea luptei , participînd la atacuri şi marşuri obositoare , mereu cu perspectiva morţii în faţă , personajul observă că suferinţele de dragoste sunt fără înţteles . Războiul este tragic şi absurd . El este descris în numele adevărului şi autenticităţii . Scriitorul urmăreşte reacţiile intelectualului lucit care priveşte situaţiile cu interesul savantului . Faptele sunt transcrise cu o precizie calendaristică dintr-un jurnal de Front al autorului însuşi . Experienţa trăită de autor este transmisă cu precizie . Discuţiile şterile din parlament cu privire la pregătirea pentru război sunt o realitate crudă pe front . Armata are o pregătire slabă , fortăfăcaţiile de pe valea prahovei erau doar "nişte gropi cît cele pe care le fac , jucându-se copii în nisip".
Nici instucţia militară a ostaşilor nu era de parte de jocurile copiilor din mahalaurea Oborului "cînd ne împărţeam în români şi turci , şi năvăleau unii peste alţii". Cei răspunzători pentru soarta ţării erau mici . Susţineau că suntem pregătiţi pînă la ultima cartuşi . Haos , mizerie , marşuri neîntrerupte , retrageri slab organizate acesta este frontul . Ordinele băteau cap în cap şi soldaţii trăgeau în fraţii lui . Războiul este văzut prin prizma participantului la atac .
Reîntors în bucureşti , în urma rănilor Ştefan nu mai are putere să se reîntoarcă la vechea dramă familiară . În aceste momente comportarea soţiei i se pare falsă , teatrală . Hotărîrea de despărţire pe care o şi duce pînă la capăt i se pare singura soluţie posibilă , despărţindu-se de tot trecutul .
Ştefan suferă drama turuat în esenţe tari superioare , urmărind absolutul în toate , el rămîne spada care nu se îndoaie , nu se pleacă şi se rupe . El este convins că prin iubirea Elei poate atinge absolutul însă descoperă treptat că şi.a făurit o lume himerică ăn dragoste , căreia îi cade prizonier . Gândeşte detaşat : "sunt obosit îmi e indiferent chiar dacă e nevinovată". Experienţa frontului a fost decisivă . Drama iubirii lui intră definitiv în umbră şi dăruieşte Elei casa de la Constanţa bani , lucruri personale :"adică tot trecutul ".
Stăpînit de aceaşi sete de certitudine , el este un combatant fără identitate , care trăieşte toată viaţa între siguranţă şi nesiguranţă stăpînit de marea sete de cunoaştere . Romanul are o construcţie simetrică şi echilibrată cele două mari experienţe de dragoste şi de război asigură echilibrul romanului . Opera rămîne una din marile realozări ale prozei româneşti interbelice . Romanul este un roman de tip balzacian . Apar în roman figuri de bătrîni , avari , ca în romanele lui balzac . Bătrînul avar sau unchiul Tache sunt personaje balzaciene . Nae Gheorghe unchiul lui Ştefan s-a îmbogăţit prin zestre . Este politician simpatizat şi de opoziţie pentru spiritul lui , pentru lărgimea lui de vedere .
Jocul ielelor :
Opera dramatică a lui Camil Petrescu reprezintă o contibuţie însemnată la dezvoltarea dramaturgiei româneşti . Se înscrie problematicii generale a operei scriitorului : "dimensiunea intelectuală drama cunoaşterii", adică tendinţa spre absolut a eroilor săi , generatoare de conflicte . Deci tema piesei este idea de absolut ca noţiune morală nozuinţa către tărăm de certitudini morale care nu admit compromisurile de nici un fel . Opera a fost scrisă în mai multe versuri între 1916-1918 şi terminată în 1946 .
Geneza dramei : Scriitorul explică reacţiile sale sufleteşti puternice trăite într-o zi de mai 1916 când asistă la o bătaie de flori la şosea . Tînărul student de 22 de ani se întorcea acsă pe înşerate şi se uită cu mirare şi revoltă la echipajele îmbodobite cu flori cu femei trupoase şi elegante în timp ce zăreşte zdrobite de picioare ziare ce vorbeau despre "gigantică măcinare de la Verdum". Drama este scrisă într-o săptămînă rămănînd pentru tot restul vieţii preferinţa autorului .
În viziunea autorului opera trebuie să fie o dramă a dreptăţii sociale o dramă a absolutului . Acţiunea se petrece în 1914 . Subiectul se concentreză pe ilustrare conceptelor de justiţie şi iubire privite în mod absolut . Gelu Ruscanu , directorul ziarului "Dreptatea socială" este în posesia unor documente compromitoare despre satu Sineşti (discret) ministrul justiţiei pe care vrea să le facă cunoscută în numele treptăţii şi adevărului . Aceste informaţii sunt cuprinse întro scrisoare de dragoste adresată lui Gelu Ruscanu de Maria soţia lui Sineşti . Din scrisoare rezultă că Sineşti ar fi devenit bogat prin uciderea unei mătuşi bogate pentru a distruge testamentul devenit bunicului moştenitor . Pentru a se salva Sineşti foloseşte şantajul . Gelu Ruscanu află că tatăl său punctul său de sprijin moral şi echilibru în viaţă venisese o frandă , din cauza unui actrice obscure nora .
El află că tatăl său fusese ajutat de Sineşti care a păstrat scrisoarea compromiţătoare . El este pus să distrugă această scrisoare în schimbul tăcerii lui Gelu . Gelu află că moartea tatălui său nui se datora unui accident ci de sinucidere . Pe de altă parte ministrul justiţiei propune eliberarea din închisoare a deţinutului politic Petre Boruga , tovarăş de partid grav bolnav în schimbul tăcerii şi a încetării campaniei piegritacerei . Camarazei lui Gelu îi cer să nu publice scrisoarea , iar el se supune majorităţii .
Obsedat de idea unei dreptăţi absolute , profund tulburat în propriile sale convingeri , Gelu nu rezistă presiunii realităţii şi , se sinucide cu pistolul lăsat de fosta sa amantă Maria în momentul ultimei întîlniri cu aceasta care revenise la el . Gelu repetă destinul tatălui său . Gelu este obsedat de idea de justiţie absolută . el năzuieşte spre certitudine : "fără certitudine nu există adevăr şi nu exstă frumuseţe pe lume". El aspiră spre lumea ideilor pure , cea ce nu se poate atinse . El cade victimă propriilor sale aspiraţii utopice şi moartea sa apare ca semn al superiorităţii sale unui laterare al singularităţii anului ce nu poate concepe compromisul . Pînă şi iubirea este văzută de Gelu tot în sfera idealului pur , în lumea absolutului : "o iubire care se numeşte eternă , nu este nimic". Maria Sineşti antipadul lui Gelu îl defineşte excelent :"între inima ta şi inima mea sunt mereu lama rece a vieţii tale". Saru Sineşti are o personalitate puternic ancorată în realitate . Puterea constitue principul conducător şi ordonator al existenţtei sale . Jocul Ielelor este o dramă a intelectului o dramă a contradicţiilor , în care se bate o coonştiinţă o intelidenţă severă cu ea însăşi . Opera este o meditaţie asupra absolutului înţeles ca o aspiraţie general umană .
