Focul de-a lungul timpului a fost judecat ,inteles si interpretat in mai multe feluri.Diferitele ipostaze ale focului determina nasterea unor supozitii privind geneza si continuitatea lui in decursul veacului.Aceste ipostaze pornesc inca de la descoperirea notiunii elementare de foc si utilizarea lui la modul propriu si pana la crearea unei simbolistici capabile sa explice contributia focului in anumite situatii.
Unul din cele patru elemente fundamentale (apa, aer, pamant, foc),el este simbolul unei arderi vii, a sudului,a inimii, a verii, a unei pasiuni nedomolite, a unei iubiri patimase, a iadului si a vietii vesnice de apoi, etc.Dumnezeu apare sub ipostaza focului pe pamant fie ca o tufa in flacari,sau ca un rug nestins,ori, asa cum povesteste Scriptura ca un munte in flacari:”Iar muntele Sinai fumega tot ca se pogorase Dumnezeu pe el in foc; si se ridica de pe el fum,ca fumul dintr-un cuptor,si tot muntele se cutremura puternic.”Aceste intamplari releva faptul ca D-zeu a lasat foc pe pamant dar asta nu impiedica cuvantul sa aiba si un simbol negativ,distrugator,atunci cand se spune ca in Iad, pacatosii,isi vor ispasi pacatele in „focul cel vesnic”.
Fie bun ,tamaduitor,purificator sau rau,distrugator, focul este un element-simbol des intalnit in creatii literare.
Una din aceste opere in care este intalnit simbolul focului este „Harap-Alb” de ion creanga.El apare de mai multe ori pe parcursul textului sub diferite ipostaze.”Povestea lui Harap-Alb” infatiseaza peripetiile unui fecior de imparat de la o margine a lumii plecat la unchiul sau,tot imparat,la cealalta margine si de acolo la imparatul Ros pentru a aduce pe fata acestuia si a se casatori cu ea.Harap-Alb parcurge un drum initiatic pt a-si atinge telul.El nu poate pleca pana ce nu obtine „hainele,armele si calui lui tatane-sau” din tinerete.Aceste obiecte ii sunt vestite de o batrana ninevoitoare si ele devin accesorii obligatorii ce reinnoada legatura cu trecutul,intemeiaza experienta eroului pe o traditie,caci ele sunt investite cu puteri magice si au origini divine.
Sfanta duminica vine in ajutorul lui Harap-Alb dupa ce-i verifica milostenia si bunatatea sufletului.Ea este trimisa lui D-zeu pe pamant,reprezentand un foc al Domnului.Acest sens desprins din experienta focului din Biblie,focul purgatoriu, focul prometeic alal culturii sau intelectului si focul pasiunii.Asemeni lui Zeus si Jupiter,Dumnezeul Vechiului Testament trimite „foc din cer de la Domnul” legandu-l de un simbol care intretine arderea focului creatiei.Batrana binevoitoare este arsa de focul credintei.
Una din aparitiile focului este sub forma jaraticului ca proba pentru descoperirea adevaratului cal din tinerete al tatalui sau.Carbunele arzand in foc mocnit nu poate fi digerat decat de un cal ce capata puteri magice.Rolul focului in aceasta ipostaza este de diferentiere si selectie. Calul inzestrat cu puteri supranaturale are capacitatea de a zbura „ca fulgerul” aceasta proprietate legandu-se de sensul focului.Fulgerul este una din formele sub care focul vine pe pamant.El este fie deosebit prin infatisarea sa electrificata,fie prin puterea imediatei arderi,ucideri prin electrocutare.Sensul fulgerului de care aminteste creanga este acela de viteza,de tulburare nu indelungata a cerului si a naturii sale obisnuite.
Dupa ce dobandeste darurile sacre el porneste la drum si trece cu bine peste proba tatalui.Acesta ii pune in vedere faptul ca ar trebui sa se fereasca in drumul sau de doua persoane cu o influenta negativa:Omul Ros si Spanul.
Primul intalnit este Spanul in care arde focul puterii,el se foloseste de inselaciuni si viclenie pentru a obtine controlul unei imparatii si a o guverna.Spanul este un stigmatizat,tipul impostorului crud si misel in care dainuie un foc aspru al raului pe care il si simbolizeaza.Dupa ce preia locul fiului de imparat si il boteaza pe acesta Harap-Alb,in scopul descotorosirii de acest ultim impediment in calea puterii absolute,Spanul il supune pe fecior la trei probe:prima este cea de a-i aduce salate din gradina ursului,a doua de a-i aduce capul cu pielea unui cerb batut in nestemate si a treia capturarea si aducerea fetei imparatului Ros.Harap-Alb le va duce la capat pe toate cu succes.
O alta ipostaza a focului se poate observa in fragmentul rezumat mai sus.Pietrele scumpe cu care era impodobit cerbul fac parte din imagini ale focului care se amesteca cu imagini ale stralucirii gasite in text si in cazul elementelor din enumeratia:
„De la nouri catra soare,
Printre nouri si luceferi,
Stele mandre lucitoare.”
Toate aceste imagini vizuale au in jurul lor o vraja creata in primul rand de luminozitatea obtinuta prin scanteiere;soarele fiind un astru incandescent,iar luna,stelele fiind elemente cosmogonice cu o anumita stralucire.Pietrele pretioase aflate pe pielea animalului pareau,din departare,”sul de raze scanteietoare”,ce luminau mai tare,”de li fura vederile”.
Dupa indepliniea acestor probe el pleaca el pleaca in cautarea fetei imparatului Ros.Oropsit de gandul ca toate relele s-au strans deasupra capului sau el rosteste:”fa-ma mama cu noroc /si macar m-arunca-n foc”.Pentru a ajunge undeva omul trebuie sa se lupte cu tot potrivnicul ce-i iese in cale,sa treaca peste obstacole,sa se avante in „valurile vietii”.Probele intalnite pe traiectoria unei vieti omenesti sunt si de apa si de foc.Ironia acestei zicatori prezentarea vietii din doi poli opusi:nasterea si moartea.Nasterea este facerea,iar moartea este focul cel vesnic rezumat la o pierdere de sine.
Daca tot nu esti binecuvantat cu noroc,de ce sa mai traiesti ar fi intrebarea formulata indirect.Focul de aici nu prezinta moartea in multiplele ei sensuri ci marcheaza o eventuala disparitie dintre cei vii in cazul in care nimic nu te indeamna sa traiesti.Ideea este ca focul ucide.
Focul este prezent si in simbolul Diavoluluice apare evocat frecvent in iltima parte a acestui fragment.Dracul,iadul sunt corespondente ale focului,ale culorii rosii raspandite de el,ale infernului.Este vorba despre o substanta fundamentala a unei lumi semnificative despre ambiguitatea limbilor de foc din cazanele iadului,este vorba despre ipostazele focului in existenta umana si a spiritului in Rai,Purgatoriu(la catolici) si Iad.
Imparatul Ros este un buclucas,un om rau dusmanos,manat de focul maniei-cand petitorii nedemni ii cer mana fetei- si al mandriei cand realizeaza ca fata sa era poate cea mai ravnita din tinut.In acelasi timp ea reprezenta si imposibilul care nu pute fi atins.Numele nu este ales la nimereala ci evidentiaza trasatura lui de baza,adica culoarea rosie,culoarea focului.Avand in vedere ca in literatura latina si greaca veche focul arde intretinut fiind de mandrie si manie putem spune ca intreaga figura a imparatului Ros mocnea.Acest simbol ca reprezentand sentimentul de manie , de suparare apare si in Biblie la „Facere”: ”Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma si Gomora ploaie de pucioasa si foc din cer de la Domnul”.Apare focul sub forma de pedeapsa si intr-un mod asemanator planuia si imparatul sa-si rezolve divergentele cu petitorii.Spun petitorii pentru ca alaturi de Harap-Alb mai erau acum cateva personaje ciudate:Geril,Flamanzila,Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.
Singurul care interactioneaza in mod direct cu focul este Gerila,o dihanie de om care ,la poalele unui codru se”parpalea pe langa un foc de douazeci si patru de stanjeni de lemne si tot atunci stiga cat il tinea gura, ca moare de frig”.Aceasta plasmuire a naturii isi intarest prezenta pe drumul sau alaturi de Harap-Alb, printr-o infatisare apocaliptica daruita la tot ce-l inconjura pentru ca”toata suflarea si faptura de primprejur ii tinea hangul: vantul gemea ca un nebun,copacii di padure se vaicareau ,petrele tipau, vreascurile tiuiau si chiar lemnele de pe foc pocneau de ger”.Rolul focului aici este acela de a dezmorti,de a incalzi.Focul insa se loveste de un impediment,Gerila, care desi adora calitatea lui de a incalzi nu reuseste sa mentina nici un foc aprins terminand prin a le stinge pe toate prin gerul pe care il are in interiorul sau.Tartorul Gerila raspandea un foc de ger si Harap-Alb vazand ca omului nu i-ar strica sa se incalzeasca ii propune sa vina cu el pentru a se mai dezmorti.
Una din probele la care este supus Harap-Alb de Omul Ros este scena cuptorului.Protagonistul acestei scene este Gerila.Casa in care trebuiau sa inopteze era incalzita de un foc mare de dedesub si era construita din arama.Se urmarea carbonizarea petitorilor care aici este sinonima cu distrugerea,una din doua alte focuri ale lumii-inafara de focurile fundamentale „agni”,”indra” si „syria”-.Aspectul distrugator al focului comporta evident si un aspect negativ si se stie ca a stapani focul este o functie diabolica.
O alta proba la care este prezent focul este cea in care trebuie despartite boabele de mac de cele de nisip.Pentru a primi ajutorul furnicilor Harap-Alb scapara si aprinde o aripa de furnica primita in dar.Focul acesta are rol de semnalizare,el atentioneaza insectele care vin in ajutorul lui.
Cand realizeaza ca trebuie sa-i dea fata ochii Omului Ros „ii scanteieaza in cap de ciuda” dandu-si arama pe fata si aratandu-si caracterul irascibil si manios.Focurile maniei sunt asemenea focurilor dragostei.
La intoarcerea in regatul imparatului Verde apare focul pasiunii care naste iubire intre cei doi.Harap-Alb era „nebun de dragostea ei,cai era boboc din luna lui mai scaldat in roua diminetii,dezmierdat de cele dintai raze de soare,leganat de adierea vantului si neatins de ochii fluturilor.Sau cum s-ar mai zice la noi in taraneste era frumoasa de mama focului”.Focul este element suprem,fara seaman,unic,enigmatic,deosebit.O expresie latina „ferrum flaminque”(fier si flacara) inseamna distrugere totala;focul poate simboliza pasiunea de orice natura,orice inflamare a simtirii, chiar a vietii omenesti insesi.Focul este un dar real, crucial pentru adevarata viata omeneasca cat si o sinecdota.
Frumusetea deosebita a fetei de imparat este subliniata prin metaforele”la soare te puteai uita dar la dansa ba” si”era frumoasa de mama focului”.Frumusetea poate fi divina sau demonica.In acest caz, ea arde intr-un foc purificator care o divinizeaza si ii concretizeaza puritatea.
Supunerea fata de span il obliga pe Harap-Alb sa-si reprime sentimentele pana ce va fi eliberat din robie.El este dator stapanului „sa treaca chiar si-n foc” pentru a-l sluji.Parjolit de flacarile dragostei,reprezentand un foc interior el trebuie sa treaca si peste acest obstacol pentru a arata supunere suprema:sacrificiul vietii.
De cateva ori in text apare asfintitul soarelui ca moment prielnic sau edificator unei intamplari.Amurgul este de culoare rosie,sangerie, asemanatoare focului.Atunci cand Harap-Alb este rapus de Span el trece ptin chinurile mortii(Purgatoriul) de unde este readus printre vii de farmazoana(fata imparatuluiRos) prin apa vie.Calul il va rapune pe Span daruindu-i un loc de veci in iadul pacatosilor ca simbol al invingerii Raului de catre Bine.E un lucru stiut comun ca Iadul e plin de foc,dar merita notat ca el este cel mai bine celebrat in infernul lui Dante,el nu este invapaiat in centrul sau;e rece ca gheata pentru ca pacatele cele mai mari de care este raspunzator si Spanul,sunt impasibile.
Cei doi se unesc si vor trai fericiti pana la adanci batraneti dupa ce Harap-Alb este binecuvantat cu o a treia viata(prima este nasterea lui de drept,a doua este botezul Spanului, a treia este readucerea la viata.
Cand scriitorii de oriunde din lume sunt preocupati de simboluri asemeni focului se nasc capodopere asemeni „Povestii lui Harap-Alb” de Ion Creanga cu o continua preocupare pentru prezervarea unor motive care tin de traditie,folclor dar si de viata contemporana cu care ne confruntam zi de zi.
Semnificatiile simbolice ale focului in literatura sunt la fel de numeroase ca si formele pe care le ia o flacara,mereu schimbatoare.Focul este interpretat si perceput ca substanta fundamentala a lumii,”focul heraclic”.Alimentat de sute de de mii de ani focul naturii continua sa arda in divagatiile unui foc sacru.Focurile se gasesc pe pamant ,in Rai, in Iad si in Purgatoriu;ele aduc viata si moartea; limbile focului pot ucide prin arderea definitiva.
