Evoluţia politicii de mediu şi schimbările înregistrate de aceasta de-a lungul timpului sunt reflectate nu numai de obiectivele şi priorităţile acesteia, ci şi de numărul - în continuă creştere - al instrumentelor sale de implementare. Astfel, se poate vorbi de dezvoltarea a trei tipuri de instrumente: legislative, tehnice şi instrumente economico-financiare, la care se adaugă un set de „instrumente ajutătoare”ce răspund mai degrabă noilor tendinţe şi strategii de protecţie a mediului.
A. Instrumentele legislative creează cadrul legal al politicii comunitare de protecţie a mediului sunt reprezentate de legislaţia existentă în acest domeniu, adică de cele peste 200 de acte normative (directive, regulamente şi decizii) adoptate începând cu anul 1970 (acestea constituie aşa numitul acquis comunitar).
B. Instrumentele tehnice asigură respectarea standardelor de calitate privind mediul ambiant şi utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile. În categoria instrumentelor tehnice pot fi incluse:
Ø Standarde şi limite de emisii etc.;
Ø Cele mai bune tehnologii disponibile (BAT)
Ø Denominarea „eco” (eco-etichetarea),
Ø Criteriile aplicabile inspecţiilor de mediu în SM.
Standardele şi limitele de emisii sunt incluse în legislaţia specifică şi au menirea de a limita nivelul poluării mediului şi de a identifica marii poluatori.
Cele mai bune tehnologii disponibile (BAT[1]); legislaţia de prevenire şi control a poluării industriale impune utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile la un moment dat.
Instituţii specializate elaborează Ghiduri BAT pentru diverse domenii industriale (energie, metalurgie, chimie etc.) şi a căror utilizare devine obligatorie.
Denominarea „eco” este un instrument ce are drept scop promovarea produselor cu un impact de mediu redus, comparativ cu alte produse din acelaşi grup. În plus, denominarea „eco” oferă consumatorilor informaţii clare şi întemeiate ştiinţific asupra naturii produselor, orientându-le astfel opţiunile. Această denominare are rolul evidenţierii produselor comunitare care îndeplinesc anumite cerinţe de mediu şi criterii „eco” specifice, criterii stabilite şi revizuite de Comitetul Uniunii Europene pentru Denominare Eco[2] – responsabil de altfel şi pentru evaluarea şi verificarea cerinţelor referitoare la acestea. Produsele care au îndeplinit criteriile de acordare a acestei denominări pot fi recunoscute prin simbolul „margaretei”(logo-ul specific). Septembrie 2005 este data până la care se va finaliza examinarea modului de funcţionare a denominării „eco” şi la care vor fi propuse amendamentele corespunzătoare.
Criteriile aplicabile inspecţiilor de mediu în SM au fost create pentru a asigura conformitatea cu legislaţia de mediu a UE şi aplicarea uniformă a acesteia. Acest lucru este posibil prin stabilirea unor criterii minime referitoare la organizarea, desfăşurarea, urmărirea şi popularizarea rezultatelor inspecţiilor de mediu în toate SM.
Alte două instrumente sunt reprezentate de reţelele de măsură şi control a poluării aerului, solului apei etc. şi de bazele de date privind nivelul poluării, pragurile de alertă, inventarul de emisii poluante etc. Acestea monitorizează permanent situaţia mediului şi oferă informaţiile necesare iniţierii de acţiuni cu scop reparatoriu şi preventiv.
Un rol important în implementarea politicii de mediu a UE îl are Sistemul financiar de management şi audit al mediului -EMAS (Eco-Management and Audit Scheme), creat în vederea îmbunătăţirii performanţei de mediu a organizaţiilor europene şi a furnizării de informaţii publicului şi părţilor interesate. Aderarea organizaţiilor la acest sistem este una voluntară şi bazată pe îndeplinirea unor criterii specifice; odată acceptate, aceste organizaţii pot folosi logo-ul EMAS în declaraţiile publice, în antet şi în reclamele publicitare ale produselor, serviciilor sau activităţilor lor (dar nu îl pot aplica pe produsele sau pe ambalajele produselor lor şi nu îl pot folosi pentru compararea cu alte produse).
C. Instrumente financiare ale politicii de mediu
Principalele instrumente sunt reprezentate de programul LIFE şi de Fondul de Coeziune.
1. Programul LIFE
Programul LIFE a fost lansat în 1992 cu scopul de a co-finanţa proiectele de protecţie a mediului în ţările UE, precum şi în ţările în curs de aderare. Programul are deja trei faze de implementare:
• prima fază: 1992 -1995, cu un buget de 400 mil.Euro;
• a doua fază: 1996- 1999, cu un buget de 450 mil.Euro;
• a treia fază: 2000-2004, cu un buget de 640 mil.Euro.
LIFE este structurat în trei componente tematice: LIFE - Natură, LIFE – Mediu şi LIFE – Ţări terţe, toate trei urmărind îmbunătăţirea situaţia mediului înconjurător dar fiecare dintre ele având buget şi priorităţi specifice. Componenta Măsuri însoţitoare funcţionează ca o subcategorie a acestora şi are rolul de a asista cu materiale, studii şi informaţii implementarea celor trei componente tematice, precum şi de a finanţa acţiuni de diseminare şi schimb de bune practici. Toate componentele sunt supuse condiţiei co-finanţării de către statele eligibile, cu excepţia componentei Măsuri însoţitoare - care beneficiază de finanţare 100% din partea UE.
LIFE-Natura | LIFE-Mediu | LIFE-Ţări terţe | Măsuri însoţitoare | |
Buget | 47% din bugetul total LIFE | 47% din bugetul total LIFE | 6% din bugetul total LIFE | 5% din fondurile disponibile |
Proiectele finanţate prin programul LIFE trebuie să îndeplinească un set de criterii ce reflectă relevanţa şi seriozitatea acestora şi care cer ca proiectele:
• să fie de interes comunitar şi să contribuie la realizarea obiectivelor LIFE;
• să fie implementate de parteneri serioşi din punct de vedere financiar şi tehnic;
• să fie fezabile în termeni de propuneri tehnice, planificarea acţiunilor, buget şi costeficacitate.
Componenta LIFE - Natură finanţează – în proporţie de 50%-70% din cheltuielile eligibile -
proiecte de conservare a habitatului natural şi a faunei şi florei sălbatice (conform directivelor păsărilor şi habitatelor), sprijinind astfel politica de conservare a naturii şi reţeaua Natura 2000 a Uniunii Europene.
Componenta LIFE – Mediu finanţează – în proporţie de 30%-50% din cheltuielile eligibile - acţiuni ce au drept scop implementarea politicii şi legislaţiei comunitare referitoare la protecţia mediului, atât în SM cât şi în ţările candidate. Obiectivul specific al acestei componente este de a contribui la dezvoltarea de metode şi tehnici inovatoare de protecţie a mediului, prin cofinanţarea proiectelor demonstrative cu rezultate a căror diseminare are importanţă deosebită în promovarea aspectelor inovatoare. LIFE - Mediu are definite cinci domenii eligibile pentru finanţare:
1) dezvoltarea şi planificarea utilizării terenurilor;
2) managementul apelor;
3) reducerea impactului activităţilor economice asupra mediului;
4) gestionarea deşeurilor;
5) reducerea impactului produselor asupra mediului printr-o abordare integrată a procesului de producţie.
Componenta LIFE – Ţări terţe finanţează proiecte de asistenţă tehnică (70% din cheltuielile eligibile) ce contribuie la promovarea dezvoltării durabile în ţările terţe. Altfel spus, această componentă are în vedere crearea capacităţilor şi structurilor administrative necesare dezvoltării politicii de mediu şi a programelor de acţiune în SM, în unele ţări candidate (Estonia, Letonia, Ungaria, România, Republica Slovacă şi Slovenia) şi în unele ţări terţe din jurul Mării Mediterane şi Mării Baltice. Pentru a fi finanţate în cadrul acestei componente, proiectele propuse trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
• să fie de interes comunitar;
• să promoveze dezvoltarea durabilă, la nivel internaţional, naţional sau regional;
• să propună soluţii de rezolvare a problemelor majore de mediu.
2. Fondul de Coeziune
Înfiinţarea Fondului de Coeziune a fost hotărâtă prin Tratatul de la Maastrich, acesta devenind operaţional în anul 1994. Acest fond are următoarele caracteristici:
1. Sfera limitată de acţiune, din acest fond urmând a se acorda sprijin financiar numai Statelor Membre care au un PIB/locuitor mai mic de 90% din media comunitară. Aceasta înseamnă că ajutorul este direcţionat către statele mai puţin prospere luate în întregime (este vorba doar de Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda);
2. Sprijinul financiar este limitat la co-finanţarea proiectelor din domeniile protejării mediului şi dezvoltării reţelelor de transport trans-europene;
3. Suportul financiar este acordat acelor state care au elaborat programe, prin care se acceptă condiţiile referitoare la limitele deficitului bugetar, deoarece se are în vedere legătura dintre acest fond şi obiectivul realizării uniunii economice şi monetare.
Repartizarea pe ţări a Fondului de Coeziune, în perioada 2000 – 2006, se realizează astfel:
• Grecia – 3060 milioane € (16,77%);
• Irlanda - 720 milioane € (3,94%);
• Spania – 11160 milioane € (61,18%);
• Portugalia – 3300 milioane € (18,09%).
Bibliografie:
[1] Best Available Technologies – BAT
[2] European Union Eco-Labelling Board (EUEB)
