Planul psihic suportă la vârsta adolescenţei prefaceri profunde. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la cristalizarea şi stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului.
Deşi traseele pe care evoluează acest proces sunt sinuoase, complicate, presărate cu numeroase bariere şi dificultăţi, deşi procesul ca atare poate fi mai calm sau mai năvalnic, cu devansări spectaculoase, dar şi cu întârzieri descurajante, la sfârşitul acestui proces ne vom afla în faţa prezenţei unor structuri psihice bine închegate şi cu un grad mare de mobilitate. Acum au loc dramaticele confruntări dintre comportamentele"reciprocităţi" afective; are loc o senzualizare a individului, reapare agitaţia instinctuală, se instituie nevoia de a i se împărtăşi sentimentele. Nevoia de grupare se "sparge",se destramă pentru a lăsa loc nevoii de prietenii efective, nevoia unui cerc intim de prieteni. Relaţiile dintre sexe sunt foarte strânse, mai mult platonice, romantice, cu mare încărcătură de reverie şi fantezie; au loc furtuni afective, "ruperi" spectaculoase şi dramatice de prietenie.
împreunate de atitudinile copilăreşti şi cele solicitate de noile cadre sociale în care acţionează adolescentului şi cărora el trebuie să le facă faţă, dintre aspiraţiile sale măreţe şi posibilităţile încă limitate de care dispune pentru traducerea lor în fapt, din ceea ce doreşte societatea de la el şi ceea ce dă el sau poate să dea, dintre ceea ce cere el de la viaţă şi ceea ce îi poate oferi viaţa. Totodată, prefacerile psihice la care este supus sunt generate de nevoile şi trebuinţele pe care el le resimte, atât de nevoile apărute încă în pubertate, dar convertite acum sub alte forme, cât şi de noile nevoi apărute la acest nivel al dezvoltării. Nevoia de a şti a şcolarului mic, converită în nevoia de creaţie a puberului, devine şi mai acută la adolescent, luând forma creaţiei cu valoare socială, nu doar subiectivă. Nevoia de a fi afectuos se amplifică, luând la început forma unui nou egocentrism afectiv, pentru ca pe parcurs, acesta să lase locul unei
Nevoia de distracţie a puberului se continuă şi în adolescenţă, dar distracţiile se intelectualizează, sunt trecute prin filtrul personalităţii; alegerea distracţiilor este electivă în funcţie de propriile preferinţe. Aspectele de ordin cultural, estetic trec pe prim plan. Nevoia de independenţă şi autodeterinare a puberului se converteşte în nevoia de desăvârşire, autodepăşire, autoeducare a adolescentului care "dispune" într-o mai mare măsură de sine. Nevoia de imitaţie a şcolarului mic convertită în nevoia de a fi personal, a puberului, suportă noi metamorfozări în adolescenţă. La început , dorinţa adolescentului de a fi unic se exacerbează mult luând forma nevoii de singularizare, de izolare, tânărul fiind preocupat şi absorbit aproape în exclusivitate de propria persoană, pentru ca spre sfârşitul adolescenţei să ia forma nevoii de a se manifesta ca personalitate, ca subiect al unei activităţi socialmente recunoscută şi utilă, valoroasă. Nevoia de a fi personalitate se manifestă adeseori prin tendinţa expresă a adolescentului spre originalitate, cele două forme ale sale: creaţia, producerea a ceva nou, original, şi excentricitatea. Din dorinţa de a ieşi din comun, de a fi ca nimeni altul, adolescentul îşi întrece prietenii în comportamente sociale şi deviante.
Impulsionat de aceste nevoi, adolescentul îşi elaborează instrumentarul psihic necesar satisfacerii lor. Astfel, nevoia de cunoaştere şi de creaţie poate fi satisfăcută datorită faptului că în această etapă inteligenţa generală a copilului se apropie de încheiere. Se consolidează structurile gândirii logico-formale, capacitatea de interpretare şi evaluare, de planificare, de anticipare, de predicţii, spiritul critic şi autocritic. Gustul excesiv pentru raţionament, accesul la noţiunea de lege, reactivarea curiozităţii orientală spre explicarea raţională, cauzală a fenomenelor şi relaţiilor dintre ele, vor conduce spre abordarea mai amplă, filozofică a realităţii, la apariţia atitudinilor critice faţă de valori. Ca urmare, se dezvoltă caracterul de sistem al gândirii, dar şi unele instrumente ale activităţii intelectuale (capacitatea de argumentare şi contraargumentare, de demonstrare, de elaborare a unor ipoteze etc.).
La această vârstă se dezvoltă mult debitul verbal, fluenţa verbală, flexibilitatea verbală. Se adoptă un mod propriu de iscălitură, se elaborează algoritmi şi stereotipii verbale ce servesc în soluţionarea diferitelor situaţii (ca introduceri într-o conversaţie, ca modalităţi de încheiere a convorbirilor etc.).
Conştientizând valoarea de influenţare a cuvântului, vorbirea devine mai nuanţată, plastică, se desfăşoară în funcţie de particularităţile situaţiilor (oficiale sau intime ).
