Limbajul este un fenomen deosebit de complex care a preocupat de multa vreme pe oamenii de stiinta din cele mai variate domenii. Fiind prin natura sa un proces prin excelenta psihologic, limbajul este în primul rând obiectul de cercetare al psihologiei.
Constituind una din manifestarile esentiale ale viatii psihice ale omului, limbajul este totodata una din trasaturile sale caracteristice, distinctive, în raport cu celelalte vietuitoare. Omul este singura fiinta vorbitoare. Fara limbaj nu poate fi conceputa nici existenta omului ca fiinta sociala, nici existenta societatii însasi.
În procesul comunicarii, oamenii folosesc variate mijloace de comunicare, dintre care sunt neverbale (actiuni concrete cu obiectele, gesturile si mimica), iar altele verbale (sonore, grafice). Mijloacele verbale (si în primul rând cele sonore) au dobândit un rol fundamental în comunicarea interumana. Ansamblul mijloacelor verbale de comunicare constituie fenomenul limba care este prezent numai în societatea umana.
Limbajul este o forma specifica de activitate umana prin care se realizeaza comunicarea dintre oameni. Nu orice proces de comunicare între oameni poate fi considerat limbaj în sensul propriu al cuvântului. În acceptia sa stricta, termenul de limbaj se refera la comunicarea verbala.
În terminologia stiintifica, acest termen desemneaza capacitatea cu care este înzestrata orice fiinta umana normala, constituita de a învata si de a folosi unul sau mai multe sisteme de semne verbale pentru a comunica cu semenii sai, de a-si reprezenta lumea. În conceptia lui Jacques Piaget (1946) fiinta umana este înzestrata cu puternice capacitati functionale ce fac posibila emergenta unei functii simbolice generale, din care limbajul nu ar fi decât un aspect.
Limabajul este o activitate umana de comunicare prin intermediul limbii. Dar natura limbajului, respectiv a limbii, nu poate fi elucidata fara sa se precizeze care este continutul comunicarii verbale. Desi limbajul se afla în relatii strânse cu toate procesele si însusirile psihice ale omului, inclusiv cu cele mai simple (senzatiile si perceptiile), totusi cercetarile psihologice au stabilit de multa vreme ca principalul continut al comunicarii verbale îl formeaza gândirea.
Tulburari ale limbajului (afazia) oral sau scris ca urmare a unor leziuni a emisferei cerebrale dominante
Laturizarea caracteristica anatomofunctionala rezultând din asimetria celor doua emisfere cerebrale, numita si dominnta cerebrala sau specializare emisferica desi asimetrica a fost gasita în regini ale diencefaluilui si mezencefalului. Punerea în legatura a unei tulburari a limbajului fara tulburarea comprehensiunii, cu o leziune care afecteaza la baza celei de-a treia circumvolutiuni frontale, apoi punerea în legatura a unei tulburari ale comprehensiunii fara tulburari circulatorii, cu o leziune catre partea posterioara a primei circumvolutiuni temporale, urma sa conduca la o concetie asociationosta a diferitelor forme de afazie, dupa un model produs de L. Lichtein (1885). Acest model, criticat sau criticabil, propune o reperare semiologica eficace si o terminologie general acceptata.
Ariile lui Broca si Wernicke sunt considerate sediul imaginilor motrice si auditive ale cuvintelor; aria lui Wenicke este legata printr-un fascicol asociativ de aria lui Broca, pe care o controleaza. O leziune care afecteaza una sau alta din cele doua arii se afla la originea uneia sau alteia din cele doua forme cronice de afazie.
· Afazia lui Broca : definita prin tulburari ale producerii limbajului (perturbari articulatorii, stereotipuri, reduceri si chair suprimari ale discursului) caracterizata si printr-o comprehensiune verbala prezervata sau cel putin alterata numit initial afemie si afazie motorie. ; e legata de o leziune a portii postero-inferioare (sau baza) a celei de-a treia circumvolutiuni frontale, numita aria lui Broca. Sediul acestei leziuni la nivelul emistefei stânga l-a condus pe P. Broca la descoperirea laterizarii cerebrale, descoperire atribuita lui M. Dax.
· Afazia lui Wernicke.: definita printr-o tulburare a comprehensiunii limbajului, caracterizata si de absenta tulburarilor articulatorii si de prezenta parafaziilor, chiar a unui jargozofazii, numita si afazie senzoriala; legata de o leziune a partii posterioare a primei circumvolutiuni temporale, numita aria lui Wernicke. Pornind de la aceste tulburari afazice, Wernicke a propus un model al functionarii cerebrale, pe baza anatomica, sursa a tuturor interpretarilor asociationiste în neuropsihologie.
O leziune care afecteaza ambele arii se afla la originea unei afazii globale, definta prin tulburari articulatorii, si de comprehensiune majora; o leziune care afecteaza fascicolul de legatura dintre cele doua arii produce o afazie de conditie în care tulburarea de repetitie nu se asociaza cu tulburarea de comprehensiune. Fiecare dintre cele doua arii trebuie legate de un centru al ideilor, ipotetic din punctul de vedere anatomic, dar necesar din punct de vedere functional pentru elaborarea si comprehensiunea discursului. O leziune între acest centru si aria lui Broca produce afazia transcorticalamotorie, marcata printr-o productie verbala redusa, fara tulburari de repetitii; o leziune între centru si aria lui Wernicke produce afazia transcorticalasenzoriala, marcata printr-un discurs parafrazic, tulburari de comprehensiune fara tulburari de repetitii. Fiecare dintre cele doua arii este legata de un sistem motor-efector pentru aria lui Broca, de un sistem auditiv receptor pentru aria lui Wernicke; o leziune poate afecta fiecare dintre aceste legaturi responsabile rerespectiv de o anarhie pura sau de o surditate verbala, fara ca vreuna sa afecteze limbajul.
La acesta schema trebuie adaugate ariile considerate ca sediu al imaginilor vizuale si grafice ale cuvintelor care permit explicarea agrafiilor. Un asemenea model nu permite luarea în considerare a afaziilor rezultate din leziuni ale structurilor anatomice subcorticale (talamus, capsula interna, striatum) si numite afazii subcorticale. Ele nu pemit nici explicarea sau localizarea unei forme frecvente de afazie caracterizata prin dificultatea de a denumi (lipsa cuvântului ) si calificata afazie amnezica. Un asemenea tip de afazie, precum si conditiile de producere a tulburarilor afazice au justificat alte interpretari: modelul functional si ierarhic care deosebeste limbajul automat si limbajul propozitional sau voluntar; modelul global, care încearca sa izoleze o tulburare centrala, comuna tuturor formelor de afazie. Totusi este periculos ca afazia sa fie considerata o singura unitate; singura acopera de fapt diversele alteratii care pot afecta procesele multiple aflate la originea producerii si comprehensiunii limbajului oral si scris.
