K'ung Fu-tzu(K'ung = maestrul,
latinizat ca Confucius) s-a născut în ţara Lu în
551 î.C. şi a murit în 479 î.C.Ca membru al unei familii aristocrate Confucius a oportunitatea s-ă
studieze manuscrise clasice şi s-ă înveţe muzică s-ă practice sport ca:
pescuitul şi tragerea cu arcul. Faptul că el învăţa bunele maniere a unui domn
ne indică declaraţia: "Confucius
pescuia, dar nu cu plasa; el trăgea, dar
nu în păsările ce se odihneau."
Totuşi, el a avut ocazia s-ă
înveţe realizări practice, care-l eludă pe aristocratul bogat: "Când eu
eram tânăr, eu trăiam in condiţii modeste, şi respectiv mi-am cultivat mult
abilitatea de a face lucruri modeste. Are nevoie oare un domn s-ă posede atâtea
abilităţi? Nu." A răspuns Confucius la întrebările unui mare oficial, care
aparent avea dubii dacă un om cu puţine realizări putea fi o persoană profund
înţeleaptă. Discipolul Tzu-K'ung a replicat că Cerul i-a împuternicit maestrul,
într-atât încât el urma s-ă devină înţelept, cu toate că el avea abilităţi
practice.
După conversaţia cu Confucius , ucenicul său Lao s-a întors cu răspunsul
său oficialului: "Maestrul a spus că eu nu am fost angajat oficial, şi
respectiv am obţinut abilitatea p-u arte
simple. "
Este posibil că aceste experienţe l-au ajutat pe Confucius s-ă dezvolte
învăţături mai practice, şi mai utile p-u mai mulţi oameni.
Totuşi, doar experienţa practică nu este suficientă p-u a deveni
înţelept; ea trebuie s-ă fie mânuită corect.
În ciuda reputaţiei sale p-u înţelepciune şi abilităţilor sale
practice, Confucius întâlnea dificultăţi
în găsirea unei funcţii favorabile în guvernământ de-a lungul vieţii
sale, chiar dacă era ambiţios p-u aşa o
ocazie.
El era dispus s-ă
lucreze oriunde, atât timp cât era moral, iar dacă nu dispunea de o muncă cinstită, el era fericit sa-şi continue
studiile.
Se pare ca el s-a preocupat cu studiile de la o vârstă foarte fragedă.
Reflectând asupra
vieţii sale cu puţin timp înainte de a muri, el ne spune că la vârsta de 15 ani
şi-a pus inima (mintea) pe învăţat. Nu este menţionat nici un profesor care s-ă
fi avut vreo influenţă particulară asupra lui. Se crede că el ar fi fost cel
mai mult inspirat de către anticii descrişi în clasică.
Când unul din discipolii săi a fost întrebat de unde provin
cunoştinţele lui Confucius, el a menţionat "Calea primilor regi Chou Wen
şi Wu" (1111 î.C.). Şi a conclus: "De la cine intr-adevăr Maestrul
nostru nu a învăţat? Dar în acelaşi timp, ce nevoie avea el de un profesor
regular "
Aşa cum vom vedea, o parte a geniului
Confuciusian era s-ă ie orice situaţie şi s-ă facă din ea o valoare
educaţională. El se străduia perseverent şi di greu ca s-ă înveţe, şi anticii
aveau p-u dânsul o fascinare exclusiva:
"Eu nu sunt singur, care s-a născut cu cunoştinţe. Eu iubesc
învăţăturile străvechi şi le caut intenţionat. " Nedeclarând că ştie deja,
el exemplifică căutarea cunoştinţelor.
Atunci erau puţine cărţi, şi-n acel timp făcute din
bambuc, strânse cu nişte sfori, dar se
pare că Confucius a executat fără neglijenţă studierea clasicilor din istorie,
poeziilor, ritualelor, şi Oracolului schimbării. Atît de des cita din ele,
încât e posibil s-ă fi învăţat majoritatea sau toate din cele aproape 300 de
poeme din timpurile străvechi. El ar fi trebuit s-ă continue s-ă le fi studiat
în decursul vieţii, pentru că el ar fi dorit s-ă aibă mai mult timp ca s-ă
înveţe din “ Cartea schimbării ” (I Chin): “ Dă-mi mai mult timp ca să-mi pot
dedica 50 de ani studierii Cărţii schimbării, şi aş putea s-ă fiu liber de mari
greşeli.”
Despre familia lui Confucius se
menţionează foarte rar. Istoria ne indică că el a devenit orfan la o vârstă
foarte fragedă, şi că fratele lui mai mare era uneori ofensiv. S-a căsătorit, a
avut un fiu şi o fiică. A ales soţ fiicei sale şi de asemenea fiicei fratelui
său. Se presupune contrar condiţiilor fratelui său, obligaţiile lui cădeau pe
Confucius.
După ce a muncit în guvern în careva
funcţii minore, şi între rarele oportunităţi de a da sfaturi politice, ce a
făcut Confucius?
Aparent cu mărirea
cunoştinţelor şi înţelepciunii el a început s-ă atragă studenţi şi discipoli.
El era probabil în întregime întreţinut de studenţi, cu toate că el mai primea
nişe salarii de la guvern. El a spus că nu va refuza niciodată s-ă înveţe pe
cineva care-i va aduce ceva, fără importanţă
cât de sărac.
Confucius este primul profesor profesional din China.
El se uita înapoi la
progresele vieţii sale şi o măsura în termenii dezvoltării
sale interioare şi nu
altor funcţii sau realizări. “La 15 ani mintea mea era pusă pe învăţat. La 30
mi s-a format caracterul. La 40 nu mai aveam
perplexităţi.
La 50 am ştiut “
Voinţa din Ceruri ”. La 60 eram la învoială cu orice. Iar la 70 am putut să-mi
urmez dorinţele inimii, însă fără a depăşi principiile morale ”
La vârsta de 50 ani, ar fi trebuit s-ă aibă loc o schimbare radicală în
viaţa sa. În scurt timp el a fost numit într-o funcţiune înaltă în guvernământ,
în care urma s-ă fie consultat în privinţa unor decizii importante. Cu toate că
un incident ne sugerează faptul că sfatul lui nu a fost real căutat.
În mod ironic câţiva din discipolii lui au fost numiţi în funcţii cheie
în guvern. Chi K'ang-tzu care a devenit Capul a trei familii care conduceau în
ţara Lu,
care era personal sfătuit de către Confucius, p-u
câţiva ani, ca s-ă promoveze o bună guvernare.
La sfârşitul vîrstei de 50 de ani
Confucius părăseşte ţara Lu pentru a călători în alte state cu scopul de a
sfătui alţi conducători ca să-şi pună principiile în practică. În timp
călătorea prin Sung, Huan T'ui ministrul de război a ţării Sung a încercat să-l
intercepteze şi să-l asasineze. La care Confucius a răspuns cu calmitate: “Cerul
a creat virtutea care este din mine.
De ce trebuie să mă
tem de unul ca Huan Tui?”
În loc ca s-ă încerce
iraţional s-ă îmbunătăţească un conducător împotriva voinţei sale, el mergea
mai departe. Unicul conducător care părea s-ă considere virtutea ca importantă
era ducele She, din mica ţărişoara Ts’ai.
Călătorind timp de 17 ani se întoarce în ţara sa natală Lu, la vârsta
de 67 de ani. Unde rareori îl sfătuia cu diferite ocazii pe Chi K’ang-tzu, până când acesta fusese
asasinat in 481 î.C. Atunci a meditat mult înainte să se ducă la curte ca să-l
sfătuie pe ducele Ai ca el să pedepsească usurpatorul.
Totuşi, cele trei
familii nu doreau s-ă întreprindă ceva. Maestrul ar fi trebuit
s-ă fie într-adevăr
tare dezamăgit la vârsta sa înaintată ca el niciodată nu avut oportunitatea s-ă
participe total în guvernământ. “Cu ajutorul discuţiei neplăcerile dispar, eu
nu consider că compar greşit cu alţi oameni.
Dar cu privire la
îndeplinirea îndatoriilor unui domn în
viaţa reală, n-am avut niciodată şansa ca s-ă arăt de ce sunt capabil.”
În ultimii ani din viaţa Maestrului ar fi trebuit s-ă fie dezagreabilă
considerând numărul
de decesuri printre asociaţii săi
apropiaţi.
Mai întâi şi-a
pierdut feciorul, apoi favoritul său discipol Zen Hui, cei mai înalţi
aristocraţi printre discipoli, Ssu-ma Niu, a suferit o moarte tragică în 481,
şi în 480 Tzu-lu era ucis când el eroic încerca s-ă salveze conducătorul său
din Wei. Confucius părea să-şi întâlnească propriul sfârşit cu calmitate.
Odată când era grav îmbolnăvit, Tzu-lu l-a întrebat dacă poate să se
roage pentru el, în conformitate cu Elogiile, spiritelor din lumile superioară
şi inferioară. Maestrul răspunse:
"Rugăciunile mele au fost pentru
mult timp.” Confucius la trăit pe Tzu-lu cu aproape un an , şi s-a stins
la vârsta de a72 de ani. Realizările vieţii lui au fost rugăciunile lui către
Ceruri.
Cum
a gândit Confucius?
Confucius a recunoscut că oamenii învaţă în mod diferit, cu abilităţi
variabile, şi că cea mai înaltă clasă era chiar înaintea lui. ”Cei mai buni sunt
cei care se nasc înţelepţi. Următorii sunt cei care devin înţelepţi prin
învăţătură. Apoi urmează cei care trebuie s-ă muncească din greu ca s-ă obţină
cunoştinţe. Şi în sfârşit celui mai jos nivel al omului obişnuit care lucrează
din greu dar nu reuşeşte s-ă înveţe nimic.” Maestrul grijuliu a remarcat
fiecărui student să-şi studieze puterile şi slăbiciunile propriului caracter.
Când Tzu-kung la întrebat pe Confucius cine era mai bun între Shih şi
Shang, el promt i-a replicat, “Shih merge prea departe, iar Shang nu merge
destul”. Tzu-kung a presupus că aceasta însemna că Shih este excelent,
dar maestrul la
corectat: “A merge prea departe este mai rău decât a nu merge destul.”
Multe din întrebările la care
răspundea Confucius erau in legătură cu virtutea, caracterul şi buna conduită.
El era dornic s-ă răspundă la acestea
dacă ele ajutau la înţelegerea de către studenţi. Fan Ch'ih a întrebat
mai întîi despre înţlepciune şi apoi despre zeităţi. La care Confucius a
răspuns: “Devotă-te mai întîi datoriilor ce ţin de om, şi respectă creaturile
spirituale, dar ţinele la distanţă; aceasta poate fi numită înţelepciune… Omul
bun mai întîi consideră că e dificil şi numai apoi se gândeşte la succes.
Astfel de om poate fi numit bun. … Omul înţelept este încântat în apă, cel bun
este încântat în munţi. Cei înţelepţi sunt activi, iar cei buni linştiţi. Cel
înţelept savurează fericirea, iar cel bun viaţa lungă. … Crescându-i pe cei
drepţi şi punându-i deasupra celor strâmbi vom obţine un adevăr strâmb.”
Uneori Confucius le dădea întrebări
studenţilor. Deseori ele erau deschise şi personale, aşa încât s-ă nu aibă un
singur răspuns corect. Ba chiar fiecărui îi era permis să-şi exprime
preferinţele personale, şi puteau s-ă înveţe din ea cât şi unul despre altul.
O altă calitate
personală, care părea să-l ajute pe Confucius s-ă înveţe şi s-ă predeie mai
bine era comportarea lui modestă. El nu era în dificultate s-ă accepte ideile
studenţilor săi, chiar când aceştea îl corectau.
Sinceritatea şi încrederea erau
foarte importante pentru Confucius, deoarece cuvintele deseori erau deşarte şi
nu erau întărite cu echivalentul lor în
acţiuni. Limba are un atribut distinctiv având posibilitatea s-ă fie
adevărată sau falsă situaţiilor actuale, trecutului sau acţiunilor viitoare.
Pentru bunele relaţii umane Confucius credea că sinceritatea este esenţială.
“Eu nu ştiu cum un om fără adevăr, se
poate înţelege.” Confucius ne spune că el a învăţat că unii oameni nu fac ce
spun; respectiv înţelepciunea ne cere ca nu doar să ascultăm vorbele oamenilor
dar şi să le urmărim acţiunile de
asemenea.
Confucius utiliza foarte mute exemple
umane pentru a ilustra varioasele lecţii. El tindea în special să se refere la
legendarii împăraţi ai anticei ere de aur (înaintea anilor 2000 î.C.). Din
cauza marii lor antichităţi el putea să-i utilizeze ca modele a perfecţiunii,
şi nimeni nu putea să nege aceasta.
Totuşi dacă ei erau
cei mai buni peste o perioadă de o sută de ani, atunci probabil ei erau buni
într-adevăr. Confucius spunea: “Cel mai bun ca suveran era Yao. Cât de magnific
era el: ’ Nu este aşa o măreţie decât ca măreţia Cerurilor’, şi totuşi Yao o
putea emula. Întru-atât de nemărginită era încât oamenii nu-i găseau un nume
p-u ea; totuşi cât de magnifice erau realizările lui, ce strălucită era
expresia culturii lui!” Aici el ne indică cum cel mai bun conducător urmează
“Calea Cerurilor”. Aproape atît de măreţi erau şi ceilalţi doi împăraţi ai
antichităţii despre care Confucius iubea s-ă menţioneze.
“Cât de măreţi erau marii lui Shun şi Yu! Tot ce era sub ceruri era a lor, şi
totuşi ei au rămas indeferenţi la aceasta.” Ei erau acei care n-au început s-ă
conducă, până când poporul n-a venit la ei, şi ei erau asiguraţi că ei au
mandatul cerurilor.
În acest fel Confucius îi utiliza ca
modele a detaşării perfecte.
Yu era cunoscut ca un
bun inginer care a irigat pământurile
p-u ca ele să poată fi utilizate în agricultură, înainte de a fi ales împărat
din cauza abilităţilor sale.
Nam-K’ung Kuo i-a indicat lui Confucius că:
“Yi era un viteaz şi
Ao a răsturnat o barcă, totuşi amândoi au terminat-o rău. Însă cum Yu şi Chi,
care s-au devotat agriculturii, au devenit mai apoi în posesia a tot ce era sub
Ceruri.” Confucius n-a răspuns nimic până
Nan-K’ung n-a plecat,
apoi la slăvit ca pe un adevărat domn, care ştia s-ă evalueze puterea virtuţii.
În acest fel maestrul putea clarifica lecţia studenţilor fără al face pe
Nan-K’ung egoistic, slăvindu-l în faţă.
Probabil Confucius este cel mai
cunoscut p-u vorbele sale aforistice, multe din care deveniseră ca bine
cunoscutele proverbe ale maestrului. Se consideră că el avea un fel de a face o
declaraţie morală care putea inspira virtutea fără ca să se creadă că el le
ordonă sau le spune lor ce s-ă facă.
El îşi exprima
înţelepciunea ca pe o instrucţie p-u oricine care dorea s-ă aibă un avantaj din
ea, şi nu ca pe comandă directă.
Una din calităţile cele mai deosebite
era ţelul de a învăţa. El recunoştea că iubirea lui faţa de cunoştinţe era
lucrul cheie care-l făcea diferit de majoritatea oamenilor: “ În fiecare
adunătură de zece familii, există câţiva oameni la fel de loiali şi de cinstiţi
ca mine, dar nici unul care ar iubi învăţătura le fel ca mine.” El în continuu
tindea să-şi perfecţioneze propriul caracter şi profita de orice ocazie ca s-o
facă.
“Chiar şi când te duci la o petrecere cu nu mai mult de trei persoane,
eu pot fi sigur că întotdeauna voi învăţa ceva de al cei cu care sunt. Acolo
vor fi calităţile bune pe care le pot selecta p-u a le emula şi cele rele care
mă vor învăţa ce trebuie să fac p-u a mă corecta.” Cu toate că oricine şi toţi
îi puteau fi profesori, probabil această atitudine de deschidere faţă de
învăţătură i-a dat posibilitatea lui Confucius de a ajunge foarte aproape de
potenţialul său maxim. El credea în valorile educaţiei ca în cel mai important
factor în ce devine o persoană – nu e necesară învăţătura din cărţi, dar
dezvoltarea practică. El a sumarizat aceasta concis când a spus:
“După natura, aproape împreună; după practică, mult prea despărţiţi”
Ce a gândit Confucius?
De când Confucius era probabil primul profesor profesional al
adulţilor, ori ce numim noi educaţie superioară, atunci n-ar fi trebuit să se
fi organizat un curriculum la acel moment. Cu toate că Confucius ţinea
discursuri pe subiecte diferite în mod repetat şi totodată recomanda ca
studenţii lui să studieze în baza unor scopuri specifice, se pare că aceste
subiecte erau categorizate şi izolate unele faţă de altele oriunde, aproape ca
în zilele noastre. Scopurile continui ale lui Confucius erau practice şi făcute
ca fiecare persoană să-şi îmbunătăţească caracterul şi conduita, şi probabil
s-ă devină pregătită pentru o funcţie oficială în guvern.
În conformitate cu una din “Analetecele” Confucius reflecta asupra
patru lucruri: cultura, conduita, loialitatea, şi încrederea în adevăr;
Cultura consista din:
literatură, muzică şi probabil din regulile de bună-cuviinţă. Confucius a
indicat valoarea fiecărei: “Lasă omul
s-ă fie stimulat de poezie, stabilită-n caracter cu normele de comportament, şi
perfectată de muzică ” Aceste scopuri erau sensuri cu care cineva putea ajunge
un ideal mai înalt al urmării “Călii”.
“Un domn studiază
extensiv literatură, şi se restrânge cu regulile de comportament, în aşa fel el
nu va viola ‘Calea’. Suportă-te pe baza virtuţii ei. Bazează-te pe bunăvoinţă.
Găseşte recreere în arte.” De fapt îndatorările morale erau considerate
esenţiale şi veneau înaintea artelor care erau aproape activităţi
extra-curriculare.
“Datoria unui tânăr
este de a se purta frumos cu părinţii săi acasă şi cu cei mai vârstnici, în
afara uşilor, de a se revărsa cu iubire tuturor, şi s-ă cultive prietenia a ce
este bun. Şi dacă toate-s făcute, şi el mai are energie, atunci lăsaţi-l s-ă
studieze artele culturale.”
Unul dintre conceptele fundamentale
pentru cei amândoi Lao-Tzu şi Confucius era ‘teh’, ce în traducere înseamnă
‘virtute’, în antichitate sensul unei puteri
sau abilităţi a zeităţilor. Termenul chinez are conotarea unei puteri
spirituale sau a unei puteri morale pe care oamenii o pot dezvolta în sine.
Confucius spunea că a luat iubirea şi
dorinţa şi şi-a creat virtutea, dar totuşi era conştient de puterea atracţiei
sexuale. “Eu nu am văzut pe nimeni
s-a iubească virtutea
aşa cum iubeşte frumuseţea.” O altă translaţie citează: “Eu nu am văzut
deocamdată pe nimeni a cărui dorinţă de a-şi construi puterea morală s-ă fie
măcar atît de puternică ca dorinţa sexuală.”
Virtutea, p-u Confucius atunci, este
dezvoltarea prin iubire şi dorinţă p-u
bunătate, dar trebuie s-ă concureze cu mult mai puternicele stimulente sexuale.
Ca rezultat virtutea devenind o sarcină nu prea uşoară.
Odată Tzu-Chang a întrebat despre un
cuplet rimat menţionând ‘pilonizarea virtuţii’ şi ‘a decide în două minţi’. La
care maestrul a răspuns: “Prin ‘pilonizarea virtuţii’ se înţelege a vorbi cu
încredere şi sinceritate, ca şi cu principiile îndrumătoare ale cuiva, şi
mişcându-se în continuu spre adevăr;
şi iarăşi a iubi
lucruri înseamnă a le dori să trăiască; A urî nişte lucruri înseamnă a le dori
s-ă dispară; astfel se înţelege ‘a fi în două minţi’ ”.
O cheie în practica virtuţii este
mijlocul de aur. “Doctrina mijloacelor”, una dintre marile clasice
Confuciusiene, care era scrisă timp de patru generaţii de-a lui Confucius, şi
ea este o frumoasă tratare a acestui subiect. Cu toate că mijlocul nu este
elaborat pe baza Analetecelor, este menţionat de către Confucius: “Cât de
transcendentă este virtutea în mijlocul conduitei! Rar, dar de mult timp practicată printre oameni.” Virtutea
pentru Confucius, era o acţiune, ceva ce se practică. Cel mai mare pericol p-u
ea fiind vorbirea greşită!
Dintre toate calităţile şi virtuţile
oamenilor Confucius o estima ca pe cea mai mare aceea pe care el o numea ‘jen’,
translată aici ca bunătate, dar şi interpretată ca umanitate şi bunăvoinţă. P-u
Confucius acest termen repre-
zenta esenţa de a fi
o persoană bună.
“Este bunătatea foarte departe? Dacă noi am dori foarte tare bunătate,
noi ar trebui s-ă găsim că ea este chiar aici.”
“Dacă un om nu este bun, ce are el de făcut cu regulile de conduită?
Dacă el nu este bun ce are el de făcut cu muzica?”
Termenul chun-tzu originar însemna ‘fiu de conducător’ şi până în
timpul lui Confucius era utilizat p-u a se referi la un membru al clasei
înalte.
Confucius putea
probabil să fi fost primul care utiliza termenul extensiv cu sensul unui om cu
virtute şi principii.
Cho-yun Hsu intr-o
recentă istorie a Chinei antice scria: “Analetecele par a fi prima lucrare în
care termenul ‘chun-tzu’ era utilizat p-u a indica în mod implicit înaltele
standarde morale intr-o persoană; aici denotă omul ideal de la care toţi
oamenii ar trebui să-şi cultive caracterele lor, s-ă imiteze …
Aşa un om, nobil în
virtute, care nu era necesar să fie nobil în statutul său social.” Asta este o
indicaţie asupra marii influenţe pe care ar fi trebuit să o aibă Confucius,
că în minţile discipolilor săi s-ă
schimbe sensul termenului din social-încărcat, să-l elibereze de noţiunea de
clasă, p-u ai aplica unul de principii morale. Noi utilizăm cuv. ‘domn’ ca
echivalent în limba română, cu toate că comuna translare ‘om superior’ este cu
certitudine validată.
Totuşi noi găsim modelul pe care
Confucius îl plasează în faţa studenţilor săi, p-u ca ei s-ă studieze şi s-ă
înveţe s-ă emuleze. Curriculum-ul lui este cu totul afectat de dezvoltarea subiectivă a fiinţei umane. Cu
toate că unele obiecte umanitare ca: literatura, istoria, şi filosofia erau
utilizate ca mijloace auxiliare, întreaga subliniere constă-n îmbunătăţirea
caracterului fiecărei persoane astfel încât el s-ă poată fi un ‘om superior
bun’. Dacă el ar fi reuşit s-ă obţină o înlesnire în politică, aşa cum mulţi au
făcut, aceasta ar fi fost o consecinţă incidentală, pe cât l-ar fi privit pe
Confucius.
Scopul lui era s-ă ajute oamenii s-ă
devină buni.
Bilbliografie:
Adrese pe
web:
Confucius & Socrates-The
Teaching of Wisdom by Sanderson Beck.
http://www.san.beck.org/index.html
http://www.qilingong.ro/romana/izvoare_de_intelepciune_ro.html
http://www.chinapage.com/confucius/confucius.html
http://classics.mit.edu//Confucius/analects.html http://biserica.org/Publicatii/2000/NoVII/04_index.html
http://luana.vipnet.ro/ii.htm
http://poezia.home.ro/VOICUpr3.html
http://thor.info.uaic.ro/~dcristea/cursuri/cursfestiv2002final.ppt
