CE MARTURIE DEPUNE PAGANUL LENTULLUS DESPRE HRISTOS ?

Cuprinsul scrisorii trimisa de Publius Lentullus proconsul, functionar roman in regiunea Tirului si a Sidonului, Imparatului roman Tiberiu.

       “Maiestatii voastre si stimatului Senat al Romei, din partea senatorului Lentullus Publius, proconsul, salutare ! Am aflat ca doriti sa stiti cele ce acum va comunic prin aceasta scrisoare: Traieste aici un om ce se bucura de mare faima, anume Iisus Hristos. Poporul il numeste profet al adevarului, iar ucenicii zic ca este Fiul lui Dumnezeu, cel care a facut cerul si pamantul si toate cele ce au fost si vor mai fi in univers ! Si-n adevar o, Imparate, in fiecare zi se aud minuni din partea acestui Iisus Hristos. Printr-unul si singurul lui cuvant el da viata mortilor si sanatate bolnavilor.

          Este de o statura mijlocie si de o frumusete fara seaman, uimitoare, si seamana cu mama Lui, care este cea mai frumoasa femeie din lume. Parul lui este ca aluna coapta si ii cade pana la umeri, se imparte in doua prin mijlocul capului, dupa obiceiul locuitorilor din Nazaret. Fruntea Lui este lata, exprimand inocenta si liniste. Nici o pata sau zbarcitura nu se vede pe fata Lui rumena. Nasul drept, buzele subtiri, expresia nobila, nu arata nici un argument pentru vreo critica logica, iar barba Lui bogata si de aceeasi culoare cu parul sau, este lunga si se desparte in doua prin mijloc. Ochii sunt albastri vineti, blanzi si senini. Privirea lui este insa mareata incat insufla respect la toti oamenii care ii privesc si care se vad siliti sa-L iubeasca si sa se teama de el. Lumina ce revarsa fata Lui ca lumina soarelui, asa incat este cu neputinta a o privi cineva mai indelung. Inspira spaima acea lucire. Cand insa povatuieste si sfatuieste, face aceasta plangand si atrage iubirea si respectul ascultatorilor. Se asigura ca niciodata nu a ras, dar ochii Lui vesnic lacrimeaza. Bratele si mainile Lui sunt foarte frumoase.

          Este foarte placut cand vorbeste, dar foarte rar iese in lume. Cat despre invatatura, El atrage atentia intregului Ierusalim. Cunoaste perfect toate stiintele, fara sa fi studiat vreuna. Calatoreste descult si cu capul descoperit. Se vorbeste pe aici ca asemenea om nu s-a mai vazut pana acum prin partile acestea. Multi iudei il considera chiar ca Dumnezeu, iar altii il denunta ca lucreaza contra legilor Maiestatii Voastre. Ma revolt foarte impotriva acestor iudei foarte pizmasi. Omul acesta nu a cauzat nici o nemultumire la nici un om niciodata. Daca Maiestatea Voastra doreste insa sa-l vada, precum mi-ati scris mai deunazi, faceti-mi cunoscut aceasta si eu imediat il voi trimite, caci sunt gata sa indeplinesc cu smerenie si supunere, tot ce Maiestatea Voastra imi va ordona.

Scrisa in Ierusalim, Grupul X, luna a IX-a.

Al Maiestatii Voastre prea smerit si supus servitor Publius Lentullus proconsul.

           NOTA: Acest document s-a gasit in Anglia intr-o biblioteca particulara, cam pe la anul 1865. A fost apoi publicat intr-un cotidian englez, apoi intr-o revista bulgara, cu titlul “Nova Sfetilna izaraveslovie” prin anul 1885 si de aici in romaneste. Originalul s-a depus la Biblioteca nationala, fiind apoi revendicat de Biserica.

           OBSERVATII: Declaratia de mai sus coincide intocmai cu raportul Scripturii. In ce priveste fizionomia lui, pare a se contrazice cu profetia facuta de Isaia unde se zice: “N-avea nici frumusete, nici stralucire…” (Is.5,3). Isaia vrea sa spuna ca El n-avea nici podoabe ale bogatiei si nici slava lumeasca. Totusi El a fost o fiinta desavarsita ca fizic, dar asemenea noua la chip. El nu poseda stralucire pamanteasca, caci marirea lui Dumnezeu odihnea peste El.

            Ioan Botezatorul l-a cunoscut tocmai dupa acea fata luminata de Duhul Sfant, care era lipsita de orice urma sau zbarcitura a pacatului si L-a recomandat gloatelor ca pe “Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii”. Ca El plangea adesea ne vorbeste si Evanghelia. El a plans asuprea Ierusalimului, a plans pentru Lazar cand era mort si in alte dati, dar nu citim sa fi ras vreodata. Despre invatatura si intelepciunea Lui, Evanghelia ne spune ca gloatele ramaneau uimite la auzirea cuvintelor Lui. De remarcat insa ca Lentullus nu declara cum ca Iisus ar fi studiat in Egipt sau in India, necromantia sau fachirismul, dupa cum sustin unii oculisti si filozofi atei din zilele noastre. Declaratia romanului pagan, rastoarna deci sustinerea neintemeiata a necredinciosilor din vremea noastra. Evanghelia ne spune ca “Multi se minunau de invatatura lui Iisus si motivele care i-au determinat sa zica: Cum de stie Acesta carte neinvatand ? “

         Urmeaza un alt document de o foarte mare importanta istorica si religioasa care ne arata mustrarile de constiinta pe care le avea Pilat, dupa osandirea si executarea lui Iisus si motivele care l-au determinat ca sa dea aceasta sentinta nedreapta. Iata si modul cum s-a ajuns in posesia acestui document de mare pret, pe care un crestin englez l-a publicat – G. D. Nahan.

         Acest barbat crestin auzise despre acest document, mai intai de la un student german, care fiind la Roma pentru studii teologice si cautand cu multa curiozitate si staruinta in imensele Biblioteci ale Romei, a dat si peste raportul lui Pilat catre Cezarul din Roma, dar la inceput, el nu l-a socotit atat de important ca sa-l copieze. Dupa cativa ani insa, intr-o discutie purtata cu englezul W. D. Nahan, el a amintit acestuia despre document si cum englezul a simtit o mare dorinta de a intra in posesia raportului, l-a rugat pe fostul student german, care intre timp se intoarse in Westfalia, ca professor, ca sa intervina prin cunosctuii de la Vatican, ca sa-I trimita o copie de pe acest document. Profesorul german a intervenit prin preotul Preilingheusen, seful de gala al Vaticanului, care i-a procurat o copie de pe acest document, ce a fost tradus apoi din limba latina in care era scris originalul, in limba enlgeza si publicat apoi intr-un cotidian. Iata continutul:

Raportul lui Pilat, Guvernatorul roman al iudeii.

Catre Cezarul Tiberiu;

Nobile Suverane, Salutare!

Cauzele care au provocat acea tulburare in Ierusalim, au fost in legatura cu moartea lui Iisus din Nazaret si evenimentele ce au avut loc in provincial mea, acum cateva zile, au fost de un astfel de character, care ma fac sa vi le raportez cu de-amanuntul, pentru ca eu nu voi fi deloc surprins, daca in curgerea timpului acestuia nu se va schimba cu totul soarta natiunii noastre, ca se pare ca in zilele din urma zeii au incetat de a mai putea fi ispasiti. Eu din partea mea, sunt gata sa spun; blestemata sa fie ziua aceea in care am urmat pe Valerius Gratus la guvernarea Iudeii! La sosirea mea in Ierusalim, am luat in primire sala de judecata si am poruncit sa se faca un ospat mare, la care am invitat pe Tetrarhul Galileii, dimpreuna cu Arhiereul si pe toti oficiantii lui. La ora anuntata, niciunul din oaspeti nu s-a aratat. Aceasta a fost o insulta pentru onoarea mea personala! … Mai tariu, dupa cateva zile a venit la mine arhiereul, ca sa-si scuze. Imbracamintea si purtarea sa era grav de vicleana. El pretinde ca religiunea s ail opreste pe el si pe supusii lui de a sta la masa cu romanii si sa se inchine libatiunii (ciocniri de pahare) cu ei. Eu am crezut de bine ca sa primesc aceasta scuza, dar tot cu acea ocazie m-am convins ca, cuceritii se declara dusmani ai cuceritorilor si mi se pare ca dintre toate orasele cucerite, Ierusalimul este cel mai greu de carmuit. Atat de turbulent era acest popor incat eu traiam mereu cu frica, ca va izbucni in orice moment o rascoala. Pentru reprimarea ei nu aveam insa decat o mana de soldati si un singur sutas. Am cerut intarituri de la Guvernatorul Sirie, dar acesta m-a informat ca si el abia are trupe indeajuns pentru a-si apara provincial sa. O dorinta nestapanita de cucerire, adica de a ne intinde imparatia dincolo de mijloacele noastre de aparare, ma tem sa fie cauza de rasturnare a nobilului nostrum guvernamant. Printre mai multe vest ice mi-au sosit, una m-a interest in mod deosebit : un tanar se zice a aparut in Galileea predicand pe un ton bland si nobil, o alta lege, in numele lui Dumnezeu ce L-a trimis. La inceput ma temeam ca nu cumva acesta sa fie vreun agitator, care sa atate poporul in contra romanilor, dar nu dupa mult timp temerile mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret, a vorbit mai mult ca un prieten al romanilor decat al evreilor.

        Trecand intr-o zi pe langa lacul ce se cheama Siloam am vazut acolo mare multime de popor, iar in mijlocul ei pe un tanar care statea rezemat de un copac si in toata seninatatea si calmul predica multimii. Mi s-a spus ca este Iisus. Era tocmai ceea ce putin ma asteptam sa vad, ata de mare era deosebirea dintre El si ascultatorii lui.

          Parul si barba sa aurie ii dadea o infatisare cereasca. El parea a fi cam de vreo 30 de ani. N-am vazut in viata mea o privirea atat de senina si de dulce, un contrast izbitor intre el si ascultatorii lui, cu barbiile lor negre si fetele incruntate. Nevoind sa-l intrerup prin prezenta mea, mi-am continuat drumul inainte, dar am facut semn secretarului meu sa se asocieze multimii sis a asculte ce vorbeste. Numele Secretarului meu este Naulius. El este stranepotul sefului de spionaj si de conspiratie, care s-a ascuns in Eturia, asteptand pe Catalina. Naulius este un vechi bastinas din Iudeea, astfel ca cunoaste bine limba ebraica. Imi este foarte devotat si vrednic de orice incredere. Cand am sosit si am intrat in sala de judecata am gasit pe Nauluis, care mi-a istorisit cuvintele auzite de la Iisus, la Siloam. El mi-a zis: niciodata n-am citit in carti sau in lucrarile filozofilor ceva ce s-ar asemana predicilor lui Iisus. Unul dintre evreii rasculatori, dintre care sunt atatia in Ierusalim, l-a intrebat daca este cu cale a da tribute Cezarului. Iisus i-a raspuns: “Dati Cezarului cele ce se cuvin Cezarului si lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui Dumnezeu”. Tocmai din cauza intelepciunii lui, eu am ingaduit Nazarineanului libertate, pentru ca era in puterea mea sa-l arestez sis a-l trimit la Pretoriu, dar aceasta ar fi fost impotriva dreptatii ce a caracterizat intotdeauna pe romani. Omul acesta nu era nici tendentious si nici rasculator si eu l-am ocrotit cu protectia mea, poate necunoscuta Lui. El avea libertatea sa lucreze, sa vorbeasca sis a faca adunari, sa tina predici poporului si sa-si aleaga ucenici, neimpiedicat de nici un mandate praetorian. Daca s-ar intampla insa, fereasca-ne zeii, aceasta este, doar o presupunere, daca s-ar intampla zic eu, ca religia stramosilor nostril sa fie inlocuita cu religia lui Iisus, lucrul acesta s-ar datora acestei nobile tolerante si prea mari indulgente, pe care le ingaduie Roma. Pe cand eu mizerabilui nenorocit, voi fi poate instrumental cretinilor pe care ei in numesc “providneta”, prin care sa vina peste noi aceasta soarta si acest destin. Dar liberate aceasta nemarginita data lui Iisus a indignat tare pe evrei, dar nu pe cei saraci, ci pe cei bogati si puternici. Intr-adevar Iisus era foarte aspru cu cei din urma (bogatii) si aceasta a fost pentru mine un motiv bun de a nu tulbura linistea Nazarineanului.

          Fariseilor si Carturarilor le zicea: “Voi sunteti pui de vipera, va aemanati cu mormintele varuite” alteori indignat de ingamfatele lor postiri si daruiri ale bogatilor, le spunea ca: “Doi bani ai vaduvei sarace sunt mai pretuiti inaintea lui Dumenzeu, decat darurile lor bogate”. In fiecare zi se faceau plangeri in sala judecatii contra abuzurilor evreilor. Eram informat ca vreo nenorocire o sa I se intample acestui om, caci nu va fi fost intaia oara cand Ierusalimul sa-si omoae cu pietre pe cei care erau numiti de ei profeti. Si daca Pretoriul le va refuza plangerea, ci vor face apel la Cezarul ! Conduita mea a fost aprobata de Senat si mi s-a promis intarire de soldati, dupa terminarea razboiului cu Partii, fiindca altfel eu nu eram in stare sa preintampin o rascoala. M-am hotarat apoi sa iau o masura care fagaduia mai mult pentru a stabili linistea in oras, fara a supune Pretoriul la concesiuni umilitoare.

          Am scris lui IIsus, invitandu-l la o convorbire cu mine in sala de judecata si el a venit. Precum stiti nobile imparate, in vinele mele curge sange de spaniel, amestecat cu sange de roman, care nu cunoaste frica si este nesupus emotiilor; ma plimbam prin curtea palatului meu cand Nazarineanul aparu sic and am dat ochii cu el, mi s-a parut ca sic and o mana de fier mi-ar fi legat picioarele de pamant si tremuram fara voia mea ca un vinovat, desi Nazarineanul era calm si linistit ca un nevinovat. Cand a venit la mine, s-a oprit deodata si ca printr-un semn, parea ca-mi zice: Iata-ma, am sosit! Catva timp eu am ramas ca incremenit si supranatural, o forma de om necunoscuta numerosilor nostril pictori si sculptori care au dat forme la tot felul de figure de zei si eroi.

            “Iisuse i-am zis in cele din urma si limba mea gangavea, Iisuse din Nazaret, eu ti-am dat timp de trei ani de zile o mare libertate de vorbire sir au nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui intelept, ale unui om invatat. Nu stiu daca tu ai citit pe Socrate sau pe Platon, dar un lucru iti spu, ca in predicile tale se afla o simplitate maiestuoasa, care te ridica mult mai presus de acesti filozofi. Imparatul este informat despre tine (se refera la scrisoarea raport, scrisa de Publius Lenullus) si eu umilul sau reprezentant in aceasta comunitate sunt foarte fericit ca ti-am ingaduit aceasta libertate, de care te bucuri sit u atat de vrednic. Totusi nu pot ascunde dt tine ca predicile tale au starnit mari si puternice dusmanii contra ta. Nici aceasta nu este de mirat, Socrate si-a avut dusmanii sai si a cazut victim lor. Ai tai sunt fara indoiala aprinsi impotriva ta, din pricina libertatii pe care ti-o dau. Ma invinuiesc de a fi in directa legatura si unire cu tine cu scopul de a dezbraca pe evrei de mica putere ce o mai au de la romani. Rugamintea deci – nu zic puterea mea este ca tu sa fi pe viitor mai cu bagare de seama sis a eviti de a jigni madria dusmanilor tai, ca snu se rascoale populatia stupida in contra ta sis a ma sileasca pe mine sa intrebuintez mijloacele justitiei.”

            Nazarineanul insa a raspuns linistit: “Prin al pamantului, cuvintele nu ies din adevarata intelepciune. Spune furtunii: stai in mijlocul muntelui, caci astfel ve dezradacina copacii din vale. Furtuna iti va raspunde: numai singurul Dumnezeu cunoaste incotro merge furtuna … Adevar zic tie, inainte de a inflori rozele Saronului, sangele Celui Drept va fi varsat … continua el ca emotie. Eu i-am zis: “Tu esti mai pretios mie pentru intelepciunea ta decattoti tulburatorii acestia si ingamfatii de farisei care abuzeaza de libertatea data lor de Roma, comploteaza contra Cezarului si ne tin intr-o frica continua, acesti mizerabili nelinistiti. Ei nu cunosc ca lupul din padure se imbraca uneori in lana si piei de oaie. Eu te voi apara fata de ei. Palatul meu de justitie este deschis tie pentru scapare. Cu nepasare si clatinandu-si capul, cu un har si un zambet dumnezeiesc, Iisus imi riposta: “Cand ziua aceia va fi sosit, nu va fi loc de scapare pentru Fiul Omului, nici sub pamant. Salasul Celui drept zise El, este acolo, aratand cu degetul spre cer – ceea ce este scris in cartile profetilor, trebuie sa se implineasca !

              “Tanarule, i-am raspuns eu, pe un ton moale, tu ma obligi ca simpla mea cerinta sa o preschimb in porunca. Siguranta provinciilor mele, care este incredintatata ingrijirii mele, cere aceasta. Trebuie sa arati mai multa moderatie in predicile tale. Nu vatama pe altii aceasta iti poruncesc. Fericirea ta sa te insoteasca, mergi in pace”.

               “Print al pamantului, a raspuns Iisus, n-am venit sa aduc in lume razboi ci pace, iubire si bunavointa. Eu m-am nascut in aceiasi zi in care Cezar a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o astept de la altii si o voi intampina cu supunere fata de vointa Tatalui meu, care mi-a raatat calea. De aceea restrangeti putin intelepciunea ta cea lumeasca. Nu este in puterea ta lumeasca de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispasesc”. Dupa aceea el a disparut, ca un nor luminous dupa perdelele pretoriului. Dusmanii lui Iisus, s-au adresat in cele din urma lui Irod, sa se razbune asupra Nazarineanului. Daca Irod ar fi urmat propriu sa inclinare in aceasta privinta, el ar fi ordonat imediat osanda la moarte a lui Iisus. Insa el desi era mandru de cinstea domniei sale, se temea de Senatul Roman, de a nu comite vreo fapta care ar fi putut sa-i nimiceasca influenta sa in fata Senatului. Intr-o zi Irod veni la mine in pretoriu; cand s-a ridicat sa plece dupa cateva cuvinte neinsemnate, m-a intrebat ce parere am eu despre Iisus Nazarineanul.

               Eu i-am spus ca dupa parerea mea, Iisus este un mare filozof, dupa cum unele natiuni adesea produc, si ca invataturile sale, cu nici un chip nu pot si socotite ereteice sau primejdioase, iar Roma este dispusa a-I ingadui toata libertatea de a vorbi si la acestea este indreptatit prin faptele sale. Irod a suras cu ironie si salutandu-ma cu respect prefacut s-a indepartat. Se apropia marea sarbatoare a Iudeilor. Conducatori religiosi planuiau sa se foloseasca de aceasta ocazie si de exercitarea populara care are loc totdeauna la sarbatoarea Pastilor. Orasul era arhiplin de o populatie turbulent care dorea moartea Nazarineanului. Spionii mei mi-au raportat ca Arhiereii si Fariseii, intrebuinteaza tezaurul Templului, ca sa mituiasca, in acest scop pe popor. Primejdia crestea cu fiecare ora. AM scris la prefectul Siriei sa-mi trimita o suta desoldati de infanterie si tot atatia de cavalerie, dar el a refuzat sa-mi trimita. M-am vazut atunci ramas numai cu o mana de soldati, niste pazitori imbatraniti, in mijlocul unui oras rasculat, neputinciosi de a reprima o rascoala si fiind deci nevoit sa o tolerez. Rasculatorii au pus man ape Iisus si cu toate ca ei simteau ca n-au de ce sa se teama de pretoriu, crezandu-ma alaturi de conducatorii lor; in privinta aceasta au continuat sa strige: rastigneste-l. Tre partied se unira impotriva lui Iisus si doreau sa scape de jugul roman. Irodienii, Saducheii si Fariseii. Saducheii a caror conduita era sprijinita pe doua motive : ei urau pe Iisus si doreau sa scpae de jugul roman. Acestia n-au putut uita niciodata intrearea mea in sfantul lor oras, cu steaguri care purtau chipul Imparatului roman, desi eu cu aceasta ocazie am facut o mare greseala din necunoasterea legii lor – totusi in ochii lor profanarea pe care o purtau ei insisi, era propunerea mea de aintrebuinta o parte din tezaurul templului, pentru ridicarea de cladiri publice. Din cauza acestei propuneri ei erau plini de amaraciune. Fariseii erau de fata dusmanii lui Iisus si nu le pasa de guvernul nostrum. Ei au fost nevoiti sa inghita, timp de trei ani si jumatate pilulele amare, pe care Nazarineanul le arunca in fatal or in public, oriunde se ducea si fiind prea slbai si fiosi si neavand curajul de a lua singuri masurile dorite, ei au fost bucurosi de a se uni cu irodienii si Fariseii. Pe langa cele trei partide, eu mai aveam de luptat impotriva unei populatii indarjite si totdeauna gata a se uni la rascoala si a se folosi de confuzia si de neintelegerea ce rezulta din acestea.

               In felul acesta Iisus a fost tarat inaintea Arhiereului si condamnat la moarte. Cu aceasta ocazie Caiafa Arhiereul, a savarsit umilul fapt de supunere, el si-a trimis prizonierul la mine, ca sa pronunt eu osanda definitive asupra lui. Eu i-am raspuns ca deoarece Iisus este Galilean, afacerea cade jurisdictia lui Irod si am poruncit sa-l trimita la el. Acel tetrarch viclean si-a marturisit insa umilinta si pretextand a avea respect fata de mine, prin sutasul Cezarului, mi-a incredintat mie soarta acestui om. Indata palatal meu a luat infatisarea unei cetati ocupate. Fiecare moment ce trecea, sporea numarul tulburarilor. Ierusalimul era inundat de populatia adunata de prin muntii Nazaretului. Se parea ca toata lumea Iudeea se afla in Ierusalim. Eu imi luasem de femeie, o domnisoara dintre gali, care avusese niste descoperiri pentru viitor. Plangand ea s-a aruncat la picioarele mele si mi-a zis: “Pazeste-te! Sa nu te atingi de omul acesta, pentru ca el este Sfant! Noaptea trecuta, l-am vazut in vis. El umbla deasupra apelor. El zbura pe aripile vantului, vorbea furtunilor si pestilor marii si toate erau supuse vointei lui. Chiar raul de pe muntele Kedron curgea plin de sange. Statuile Cezarului erau pline de murdaria Golgotei. Catapetesemele dinauntrul templului s-a udaramat si soarele s-a intunecat, ca imbracat in doliu. O, Pilate, rau mare te asteapta daca nu vei asculta sfatul femeii tale. Blestemele Senatului Roman ! Teme-te de puterea cerului!”. Pe timpul acela treptele de marmura gemeau sub greutatea multimii, iar Nazarineanul era adus iarasi la mine. Eu am pornit spre sala de judecata, urmat de garda mea. Intr-un ton aspru am intrebat pe popor ce vrea! .. “Moartea Nazarineanului” fu raspunsul – “Pentru care crima?” am intrebat eu. – “El a hulit pe Dumnezeu si a profetit daramarea templului. El se numeste pe sine Fiul lui Dumnezeu, Mesia, regele Iudeilor”, Eu le-am raspuns ca justitia Romana nu pedepseste astfel de fapte cu moartea. “Rastigneste-l, Rastigneste-l” izbucni insa strigatul de la gloata infuriate. Strigatele gloatei infuriate zguduiau palatul din temelie. In mijlocul acestei zarve nemaipomenite nu era decat un singur om linistit si calm. Acesta era Iisus din Nazaret. Dupa mai multe sfortari, fara rezultat de a-l scapa de furia acestor persecutori inversunati, eu am luat o masura care pentru moment mi se paru ca servi ca sa-I scap viata; am dat porunca, ca el sa fie biciuit, apoi cerand un lighean cu apa, eu m-am spalat pe maini in fata multimii, aratand prin aceasta dezaprobarea mea fata de acest fapt. Dar in zadar, acesti mizerabili nu s-au multumit decat cu viata lui. In desele noastre tulburari civile, eu am fost de mai multe ori martor al furiei populare, dar din cate am vazut nimic nu se poate asemana cu aceasta. In adevar s-ar putea spune ca, cu aceasta ocazie, toate spiritele rele din tinutul infernului s-au strans in Ierusalim. Multimea parea ca nu umbla pe picioare ci se purta pe sus, urland ca valurile unei mari infuriate. O mare neastamparata era de la portile Pretoriului si pana la muntele Siou, cu strigate cu fluieraturi, de care nu s-a mai auzit niciodata in istoria romanilor. Ziua s-a intunecat ca un amurg, asemenea celui vazut la moartea lui Iuluis Cezar cel Mare, care s-a intamplat tot asa pe la mijlocul lui martie. Eu guvernatorul provinciei rasculate, stam rezemat de o coloana a palatului meu gandindu-ma la infricosatul fapt al acestor oameni cruzi, tarau spre executie pe nevinovatul Nazarinean. Toti disparura apoi in jurul meu. Ierusalimul scosese afara pe toti locuitorii sai care se insirasera pe partile funebre ce conduce spre Golgota (Geonica). Un aer de jale si de instrainare ma acoperea. Garda mea insotise pe cavaleri, iar sutasul pentru a arata o umbra de putere, se straduia sa faca ordine. Eram lasta singur si cu inima szrobita si ma gandeam ca ceea ce s-a petrecut in momentul acela statuse mai mult in puterea zeilor, decat a omului.

            Deodata se auzi un strigat mare ce venea de pe Golgot a care parea ca este adus de vant si care anunta o agonie pe care urechea omeneasca n-a mai auzit-o vreodata. Nori mari, intunecosi s-au coborat si au acoperit aripa templului si asezandu-se asupra orasului, l-au acoperit ca un val, zguduindu-l puternic. Atat de infricosatoare au fost semnele ce s-au vazut atat in ceruri cat sip e pamant, incat se zice, ca Dionisie Ereopagitul, ar fi exclamat:”sau ca Autorul naturii sufera, sau universal se sfarseste”. Catre oceanul intai al noptii, mi-am luat mantaua pe mine si am pornit pe jos in oras spre portile Golgotei. Jertfa era consumata, multimea se intorcea in cetate, dar de fapt, tot agitate, posomorata si cu fetele lor intunecate si mohorate de disperare. Multi erau cuprinsi de frica si de remuscare pentru cele ce vazusera.

              De asemenea am vazut pe mica trupa de ostasi trecant mahniti iar purtatorii stegului isi invaluisera capul in semn de intristare. AM auzit pe un ostas murmurand cuvinte straine, pe care eu nu le-am inteles. Ici si colo se vedeau grupe de oameni si femei adunati si cand aruncau privirea spre muntele Calvarului, ramaneau nemiscati, ca in asteptarea vreunei minuni a naturii. M-am intors la Pretoriu intristat si plin de ganduri care ma framantau. Urcandu-ma pe trepte, se putea vedea inca stropii de sange care cursera de la nazarinea. Dupa un timpa a venit al mine un batran, cu un grup de femei plangand, care ramasera la poarta, iar el s-a aruncat la picioarele  mele plangand cu amar. Este foarte miscator sa vezi pe un batran plangand. L-am intrebat ce vrea si el mi-a zis: “Eu sunt Iosif din Arimateia si am venit sa cer de la tine ingaduinta sa ingrop pe Iisus din Nazaret”, I-am zis “cerinta ta se va indeplini”. Atunci primind raportul ca este mort, am poruncit lui Naulius sa ia cu sine ostasi sis a supravegheze inmormantarea, sa nu fie impiedicata. Mai tarziu cateva zile, mormantul a fost gasit gol. Ucenicii sai au vestit in toata lumea, provincia, ca Iisus s-a sculat din morti, dupa cum prezise el. Imi ramase numai aceasta datorie ca sa fac cunoscut imparatului aceasta intamplare dezgustatoare si neobisnuita

            Chiar in noaptea ce a urmat catastrofei neasteptate,am inceput a face acest raport si de catre ziua s-a auzit un sunet de pe calvar intonand aria Dianei,care a venit la urechile mele.Aruncandu-mi privirea sptre poarta Cezarului,am vazut apropiindu-se o trupa de soldati si am auzit sunetul trambitei care intona marsul Cezaruli.Erau intariturile ce mi se fagaduisera,cele doua mii de ostasi alesi pentru a gati sosirea lor,au calarit noaptea intreaga.A hotarat  fost de soarta,am strigat cu amaraciune,frecandu-mi plamele,ca marea nelegiuire sa fie indeplinita si ca pentru a impiedica rascoala de ieri,trupele sa soseasca astazi!...Soarta cruda cum iti bati joc de soarta muritorilor.Era prea adevarat ce a strigat Nazarineanul de pe cruce         ‘’S-a savarsit’’.Acesta este cuprinsul raportului si raman al Maiestatii Voastre supus,cu respect si smerenie.