Argumentele rationale
pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu sunt dovezi elaborate pe cale
rationala despre existenta unei Fiinte supreme. Ele se bazeaza exclusiv pe
ratiune pentru a argumenta ca notiunea de Dumnezeu nu e un produs al
imaginatiei, ci ii corespunde o REALITATE. Prin ele se inceraca a se dovedi ca
Dumnezeu exista, dar aceste argumente nu dau informatii despre El. Cunostiinte
mai bogate despre Dumnezeu primim din Revelatie, adica din felul in care
Dumnezeu Insusi ni S-a descoperit in diverse moduri de-a lungul timpului.
In principiu, aceste argumente nu sunt necesare
nici celor credinciosi, nici celor care nu cred. Credinta
este o relatie cu totul libera intre doua personae. Cei ce cred nu au nevoie de
aceste argumente, credinta presupunand tocmai lipsa dovezilor rationale. Pentru
cei care nu cred in Dumnezeu, pe de alta parte, orice fel de argumentare
rationala nu are forta necesara spre a-i face sa creada.Cu toate acestea, astfel
de de argumente rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu au fost
discutate de catre filosofi in cadrul marii teme filosofice despre Dumnezeu.Ele
arata ca existenta lui Dumnezeu poate fi demonstrata intr-o oarecare masura
prin argumente rationale.
Aceste argumente au
primit abia in epoca moderna o forma logica adecvata, pe care i-au dat-o
filosofi ca : Descartes, Leibniz, Kant, Voltaire etc. Fragmentar,
argumentele se intalnesc si la filosofii antici (Socrate, Aristotel, Cicero,
Seneca), Sfintii Parinti (Sf.Vasile cel Mare, Sf. Ioan Damaschin) si teologii
moderni (I.G.Savin).
Argumentele sunt in
numar de cinci :
1. Argumentul isoric
Argumentul
istoric arata existenta lui Dumnezeu prin universalitatea ideii de Dumnezeu.
Daca ideea de Dumnezeu a existat si exista la toate popoarele, atunci aceste
idei trebuie sa ii corespunda si o fiinta care exista in realitate.
2.
Argumentul cosmologic
Argumentul
cosmologic isi intemeiaza demonstratia pe observatiile stiintifice despre lumea
fizica si legile ei. Principiul folosit este cel al cauzalitatii. El are mai
multe variante, in functie de procedeul aplicat.
Argumentul cauzalitatii pleaca de la observatia ca existenta este o continua intrepatrundere de
cauze si efecte. Orice efect presupune o cauza, prin urmare rezulta ca si
lumea, ca intreg, trebuie sa aiba o cauza
prima, absoluta, nedeterminata de altceva. Aceasta cauza nu poate fi decat
Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu este Cauza
prima.
Argumentul contingentei afirma ca in lume exista lucruri care pot sa fie sau care pot sa nu fie.
Ele au un inceput si un sfarsit, deci si o perioada de neexistenta. Din faptul
ca intr-un timp dat ele nu existau rezulta ca ar fi putut sa nu existe
niciodata. Dar, dupa cum vedem, ele exista, prin urmare trebuie sa admitem existenta
unei fiinte necontingente care le-a creat. Aceasta fiinta este Dumnezeu.
Argumentul miscarii . In lume exista miscare. Si pentru ca orice lucru miscat presupune o cauza
care il misca, pe temeiul aceluiasi principiu al cauzalitatii, rezulta in cele din
urma un prim impuls dat de un prim miscator nemiscat (Aristotel). Acest prim
miscator este Insusi Dumnezeu.
Argumentul entropologic pleaca de la principiile termodinamicii, principii care demonstreaza faptul
ca miscarea universului va avea un sfarsit. Legea cauzalitatii insa, ne spune
ca ceea ce are un sfarsit trebuie sa fi avut si un inceput. Legea conservarii
energiei arata ca in univers nimic nu se pierde, ci totul se transforma in
energie. Legea entropiei (a deprecierii energiei) afirma ca un sistem evolueaza
catre un grad din ce in ce mai sporit de dezordine (energia care organiza
sistemul netranformandu-se toata in timpul unui proces, ci o parte din ea
pierzandu-se).
Argumentul entropologic se bazeaza deci pe incetarea oricaror procese de miscare si tranformare din
univers, ceea ce inseamna ca el are ca ipoteza faptul ca energia din univers va
avea un sfarsit. Daca va avea un sfarsit, inseamna ca trebuie sa fi avut si un
inceput. Dar de unde provine aceasta energie, daca ea a avut un inceput ?
E clar ca de la ceva diferit de lume, in afara ei, ceva fara inceput si
sfarsit. Si acest ceva nu poate fi decat Dumnezeu.
3. Argumentul teleologic (sau fizico-teologic)
„De
ce”-ul oamenilor din toate timpurile are doua directii: 1. care este cauza a
ceea ce se intampla ? (adica se intreaba despre inceputul lumii) si 2. in
ce scop se intampla ? (adica se intreaba despre scopul/finalitatea lumii).
Daca
argumentele de pana acum vorbeau despre cauza care a produs universul,
argumentul teleologic are in vedere scopul (teleos=scop, finalitate) catre care tinde universul. Acesta
postuleaza existenta lui Dumnezeu plecand de la ordinea, armonia si finalitatea
care exista in cosmos. Toate lucrurile din univers functioneaza perfect si se
ajuta in implinirea scopului lor , astfel incat e imposibil ca in spatele
acestei functionari perfecte sa nu existe o fiinta inteligenta, atotperfecta,
care a organizat si randuit toate spre care tind lucrurile.
4.
Argumentul moral
Argumentul moral a
fost formulat de Kant. El afirma ca legea morala si constiinta morala fac parte
din structura intima a tuturor oamenilor (fie ei credinciosi sau nu). Acestea,
fiind prezente in om inainte de orice experienta binelui si a raului, demonstreaza existent
unei Fiinte care a pus in lume si in om aceasta ordine morala.
5.
Argumentul ontologic
In
argumentul ontologic se deduce existenta lui Dumnezeu din insusi conceptul de
Dumnezeu prezent in mintea noastra.
Daca
ideile de perfectiune si absolut sunt atat de proprii fiintei mele, inseamna ca
lor trebuie sa le corespunda cu necesitate o REALITATE perfecta si absoluta,
Dumnezeu.
Iata
logica argumentului elaborat de Anselm, arhiepiscop de Canterbury
(1033-1109) :
„In
mintea mea exista ideea unei fiinte atotperfecte, fata de care nu poate fi
cugetata o alta fiinta mai perfecta, mai desavarsita. Dar pe langa toate
insusirile pe care le are ca fiinta atotperfecta, trebuie sa aiba si insusirea
existentei reale, pentru ca daca ea nu ar exista in realitate, ar insemna ca e
lipsita de una din insusirile care ii determina perfectiunea, ceea ce inseamna
ca atunci poate fi cugetata o fiinta mai perfecta decat ea, ceea ce ar fi un
nonsens. Asadar, pentru ca fiinta cugetata in mintea mea sa fie atotperfecta,
existenta ei reala, si nu numai in minte, este conditia absolut necesara in
acst scop. Deci
fiinta suprema a carei idee exista in mintea mea, pentru a fi atotperfecta,
trebuie sa existe in realitate.”
CONTINGENT care poate sa fie sau san u fie, sa se intample sau san u se
intample;intamplator, accidental
ENTROPIE masura care indica gradul de dezordine al unui sistem
LEGE MORALA ansamblu de reguli nescrise sau scrie lasate de Dumnezeu, care
determina un anume mod de convietuire al oamenilor
CONSTIINTA MORALA capacitatea sufletului omenesc de a-si analiza faptele,
raportandu-le la legea morala pusa de Dumnezeu in om
ONTOLOGIC care tine de fiinta. De la grecescul on- ceea ce este, fiinta
