Prin acţiunea în revendicare, proprietarul care a pierdut posesia
lucrului, poate cere restituirea acesteia de la cel la care se găseşte;
proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoaşterea dreptului
său de proprietate şi restituirea lucrului.
Obiectul acţiunii în revendicare îl constituie numai bunurile imobile
si cele mobile determinate individual şi de care reclamantul a fost deposedat;
obiectul revendicării nu poate fi înlocuit cu alte bunuri de valoare egală ori
prin compensaţie bănească.
Prin această acţiune se pot cere şi despăgubiri pentru repararea
prejudiciilor cauzate, capăt de cerere subsidiar revendicării, instanţa având
obligaţia să se pronunţe asupra ambelor capete de cereri.
Temeiul juridic al revendicării îl constituie dreptul de proprietate
asupra lucrului respectiv.
Caractere.
a. Acţiunea în revendicare este o acţiune peţitorie, prin care se apara
dreptul de proprietate şi se pune in discuţie coexistenţa dreptului de
proprietate, reclamantul având sarcina să dovedească titlul său de proprietate,
după dictonul "actori incumbit probatio". Prin acţiunea în
revendicare se apără dreptul de proprietate în timp ce prin acţiunile posesorii
se apără posesia.
b. Acţiunea în revendicare este o acţiune reală, ea întemeindu-se şi
apărând însuşi dreptul de proprietate care prin natura lui este un drept real,
ce imprimă acţiunii acelaşi caracter real şi se deosebeşte de acţiunile
personale, ca de exemplu acţiunea derivând din contractul de locaţie,
contractul de depozit prin care se cere restituirea lucrului şi au ca temei
dreptul de creanţă născut din contract.
c. Scopul acţiunii în revendicare este
restituirea lucrului şi deci acţiunea trebuie introdusă împotriva celui ce
deţine lucrul. Condiţii de exercitare.
Acţiunea în revendicare se poate exercita numai de către titularul
dreptului de proprietate, exclusiv asupra lucrului revendicat şi în consecinţă:
a. coproprietarul sau coindivizul nu poate introduce acţiunea împotriva
celorlalţi copărtaşi, întrucât nu au un drept exclusiv asupra părţilor ce li se
cuvin, dar ei vor putea introduce acţiunea după partaj. ¥n acest sens a statuat
instanţa noastră supremă, respectiv fostul Tribunal Suprem prin deciziile
civile nr.337/1975 şi nr.2241/1972.
În situaţia în care coproprietarul face dovada că a stăpânit bunul
distinct, exercitând o posesie ce duce la dobândirea proprietăţii prin
uzucapiune, va putea introduce acţiunea împotriva celorlalţi coproprietari
(T.S. deciziile civile 1903/1975 şi 769/1979).
b. împotriva terţilor, nu se va putea intenta o acţiune de către
coproprietari sau coindivizi, ci exercitarea acţiunii se va putea face de toţi
copărtaşii coproprietari (T.S. decizia civ. 1030/1975; 907/1969; 662/1960).
Motivaţia unei astfel de acţiuni se bazează pe împrejurarea că acţiunea în
revendicare are scopul recunoaşterii dreptului de proprietate al reclamantului
şi nu simpla recunoaştere a acestui drept asupra unei cote-părţi ideale
nedeterminate material.
c. acţiunea în revendicare asupra unui bun comun al soţilor se poate
introduce şi de către unul din soţi, în baza prezumţiei mandatului reciproc;
dacă acţiunea priveşte un bun imobil, atunci nu poate fi introdusă de un singur
soţ, în acest caz nemaiexistând prezenţa de mandat reciproc.
Reglementare
Codul civil cuprinde dispoziţii de revendicare a mobilelor în capitolul
prescripţiei, însă despre imobile nu există astfel de prevederi.
A. Acţiunea de revendicare a imobilelor - privesc trei aspecte:
proba dreptului de proprietate se face şi In alte situaţii, cum ar fi:
obţinerea de daune aduse imobilelor proprietatea reclamantului, precum şi la
alte drepturi reale.
Sarcina probei revine reclamantului, potrivit art.1169 Cod civil, după
care pârâtul se va apăra prin dovada contrară, potrivit regulii în exeptione reus
Există unele dificultăţi în ce priveşte dobândirea dreptului
proprietate întrucât în trecut nu s-au redactat înscrisuri referitoare
latransmiterea proprietăţii; unele înscrisuri nu sunt însoţite de planuri
topografice pentru delimitarea bunului dobândit;
În transmiterea succesivă a proprietăţii de diferite persoane, fără
titlu - aşa numite probatio diabolica este greu şi chiar imposibil de făcut de
a se dovedi că toţi au fost proprietari; principiul relativităţii actelor
juridice este acela că produc efecte numai între părţile ce le-au încheiat,
succesorii lor universali sau cu titlu universal (art.973 Cod civil) şi deci nu
sunt opozabile terţilor; asa fiind pârâtul va putea sa nu recunoască
opozabilitatea înscrisului constatator al actului translativ de proprietate.
Dovada certă se poate face în cazul dobîndirii prin uzucapiune,
reclamantul dovedind că el împreună cu autorii săi au posedat lucrul ce îl revendică,
dobândind dreptul de proprietate prin prescripţia achizitivă - deci posesia -
de 30 ani ori de 10-20 ani.
Dovada în situaţia dobîndirii prin ocupaţiune, reclamantul trebuie să
facă dovada că el a intrat în posesia lui, care nu aparţinea nimănui, dar
titlurile provin de la acelaşi autor sau de la autori diferiţi.
Dacă titlurile provin de la acelaşi autor are câştig de cauză cel care
l-a înscris mai întâi (art.712 Cod procedură civilă), acest act devenind
opozabil celor ce au dobândit ulterior: qui prior tempore, potiur iure.
În cazul în care nici unul nu a făcut transcrierea, are întâietate cel
cu titlul mai vechi, respectiv cu dată mai veche, în cazul testamentului
câştigă cel cu dată mai recentă, care revocă pe cel anterior.
În ipoteza că titlurile provin de la autori diferiţi câstigă:
1. pârâtul, întrucât el se află în posesia lucrului: in pari causa,
metior est causa possidendis:
2. câştigă cel cu dată mai veche; 3. dacă cele două titluri provin de
la autori diferiţi, are câştig de cauză cel care a dobândit de la autorul al
carui drept este preferabil, conform principiului: "nemo plus iuris ad
alium transferre protest, quam ipse habet"; dar poate câştiga şi cel cu
titlul mai vechi, dar posesia să fie mai bine caracterizată.
b. numai o parte deţine titlul, caz în care:
pârâtul are titlu, acţiunea reclamantului se respinge, iar dacă are
reclamantul titlu, acesta câştiga cu două condiţii: titlul să emane de la un
terţ, nu de la el însuşi: data titlului să fie anterioară datei pârâtului.
c. nici una din părţi nu are titlu şi nici nu poate dovedi uzucapiunea
sau ocupaţiunea, situaţie în care s-ar respinge acţiunea, însă în practică se
compară cele două posesii şi are câştig de cauză posesia cea mai bine
caracterizată; cel de bună-credinţă faţă de cel de rea-credinţă; posesie
viciată şi neviciată; posesia care are la origine un titlu faţă de cea fără
titlu la origine.
Ce se înţelege prin titlu ? atât cel translativ de proprietate
(vânzare, donaţie, etc.) cât şi cel declarativ care recunoaste numai un drept
anterior, act de partaj, tranzacţie, hotărâre judecatorească.
Acţiunea în revendicare este imprescriptibilă sub aspect extinctiv în
ceea ce priveşte bunurile imobile:
a. dreptul de proprietate are caracter perpetuum ce nu se stinge prin
neuz;
b. proprietatea reprezintă starea juridică normală si cuprinde cele mai
întinse atribute asupra lucrului.
Acţiunile privind celelalte drepturi reale, ex: uzufructul se prescrie
prin 30 ani (art.1890 Cod civil)
Excepţie face imobilul adjudecat la licitaţie publică, cel ce se
pretinde proprietar nu-l mai poate revendica dacă au trecut 5 ani de la
ordonanţa de adjudecare (art.561 Cod pr.civilă).
Proprietatea se poate dobândi prin uzucapiune de 30 ani ori de 10-20
ani.
Efectele revendicării sunt cu privire la:
a. restituirea lucrului de orice sarcini cu care ar fi fost grevat de
posesor, restituire ce se face cu toate accesoriile sale; dacă restituirea nu
mai este posibilă în natură (lucrul a pierit, a fost dobândit de un terţ de
bună credinţă, expropriat) restituirea se face prin despăgubire în echivalent,
ori se va restitui indemnizaţia de expropiere;
b. restituirea fructelor, dacă posesorul a fost de rea credinţă,
restituie fructele numai după data introducerii acţiunii; c. situaţia
cheltuielilor făcute cu lucrul pe care îl restituie:
cheltuielile pentru conservare pe care posesorul de bună credinţă are
dreptul să le ceară întrucât şi proprietarul le-ar fi făcut pentru conservarea
lucrului;
cheltuieli utile, ameliorări care nu sunt necesare dar sporesc valoarea
lucrului, ce se pretind de posesorul de buna credinţă;
cheltuielile voluptuarii (de simplă plăcere personală, ce nu măresc
valoarea lucrului); la aceste cheltuieli posesorul nu are dreptul la
restituire, dar poate sa ridice lucrările făcute daca este posibil, fără însă a
deteriora lucrul;
d. situaţia lucrărilor noi şi a plantaţiilor făcute de posesor:
dreptul de retenţie pentru restituirea cheltuielilor necesare şi utile
la care are dreptul posesorul; unii autori admit numai pentru posesorul de bună
credinţă, alţii nu admit de loc.
Acţiunea în revendicare a mobilelor
Art.1909 Cod civil prevede că lucrările mişcătoare se prescriu prin
faptul posesiei lor, fără a fi trebuinţă de vreo curgere de timp, redactare
necorespunzătoare, deoarece prescripţia presupune curgere de timp, însă textul
spune că nu este nevoie de scurgere de timp.
Condiţii
1. se aplică bunurilor mobile corporale, întrucât ele pot fi posedate;
alin.1 art.1909 prevede că şi bunurile necorporale pot face obiectul posesiei
şi anume titlurile de purtător a căror valoare este încorporată în titlu,
ex:acţiunile societăţilor, certificate de proprietate, obligaţiile emise de
stat si societăţi; nu se aplică unei universalităţi (succesiunea mobiliară şi
fondului de comerţ ca universalitate ori valoarea incorporală).
Textul art.1909 Cod civil nu se aplică:
a. fac parte din domeniul public;
b. sunt accesorii ale unui imobil: mobilier din apartament, ce nu devin
mobile prin destinaţie, ci îşi păstrează caracterul lor de bunuri mobile; deci
nu ar fi posibil sa se reţină mobilierul pretinzând că se aplică art.1909
alin.1 Cod civil.
Persoanele cărora se aplică art.1909, alin.1 Cod civil.
Textul poate fi invocat de terţul dobânditor de buna credinţă ce-l
dobândeşte de la un deţinător precar căruia proprietarul i l-a încredinţat de
bună voie. Terţul a dobîndit bunul de la un deţinător precar, iar adevăratul
proprietar s-a desesizat de bună voie de lucru încredinţându-l unui detentor
precar (depozitar, chiriaş, împrumutat).
Detentorul precar nu poate să invoce împotriva proprietarului aplicarea
în favoarea sa a regulii art.1909 alin.1 Cod civil şi el are obligaţia de a
restitui lucrul; dacă lucrul a fost înstrăinat, acţiunea proprietarului este
una în despăgubire.
Poate fi acţionat detentorul precar prin acţiunea în revendicare,
dovedind proprietatea şi precaritatea detentorului.
Proprietarul este interesat sa introducă acţiunea în revendicare şi nu
acţiunea în contract, pentru că:
bunul scapă de sub concursul celorlalţi creditori ai debitorului,
detentor precar;
acţiunea în revendicare este imprescriptibilă - pe când cea din
contract, nu;
detentorul precar poate săvârşi acţiunea de abuz de încredere dacă
înstrăinează lucrul proprietarului;
terţul dobânditor de bună credinţă de la detentorul precar nu suportă
consecinţele faptei acestuia.
Condiţiile posesiei pentru a se invoca art.1909 alin.1 Cod civil
a. să fie reală şi să existe cumulativ cele două elemente ale posesiei:
corpus şi animus;
b. posesia sa fie utilă, neviciată, continuă, paşnică, publică,
neprecară;
c. posesia să fie de bună-credinţă şi să existe în momentul intrării
efective în posesie şi ea se prezumă (bona fides presumitur).
Nu se cere şi just titlu, dar acesta nu este inutil şi să existe ca
element constitutiv al bunei credinţe.
Este titlu putativ acela care nu are bază reală existând numai în
credinţa posesorului ori în imaginaţia acestuia, ex. cineva crede că este
moştenitorul defunctului şi ia în stăpânire un bun mobil din casă.
Rezultă deci că terţul dobânditor nu trebuie să dovedească nici buna
credinţă nici existenţa justului titlu, numai dacă justul titlu ar fi un
element separat de bună-credinţă. De asemenea art.1909 alin.1 Cod civil nu se
aplică bunurilor pierdute sau furate, înlăturat prin art.1909 alin2 Cod civil;
iar cel păgubit îl poate revendica în termen de 3 ani din ziua pierderii ori
furtului de la cel la care îl găseşte, acesta din urmă având acţiune în regres
împotriva celui de la care îl are.
Domeniul de aplicare al art.1909 alin.2 Cod civil:
a. să fie terţ de bună credinţă care a dobândit bunul de la hoţ ori
găsitor;
b. textul nu se aplică dacă bunul este la hoţ ori găsitor;
c. bunul să iasă din patrimoniul proprietarului fără voia lui (furt,
tâlhărie, piraterie, pierdere din neglijenţă ori forţă majoră). Nu este vorba
de înşelăciune, gestiune frauduloasă ori abuz de încredere;
d. reclamantul să dovedească că bunul a fost la el în posesie, este
identic cu cel furat ori găsit, că a ieşit din patrimoniul său fără voia lui.
Natura termenului de 3 ani, nu este de
prescripţie achizitivă ori extinctivă, el fiind un termen de decădere. Spre a
fi termen de prescripţie achizitivă ar trebui ca terţul dobânditor să fi
exercitat posesia timp de 3 ani, ce se calculează din momentul furtului ori
posesiei şi nu al intrării în posesie.
Nu este nici termen de prescripţie extinctivă pentru că dobândirea de
la terţ s-ar putea să aibă loc după 3 ani de la pierdere ori sustragere.
Reguli
speciale pentru bunurile pierdute ori furate.
Revendicarea de către proprietar al bunului său de la persoana
nelegitimă, nu este condiţionată de plata contravalorii, acesta având o acţiune
personală de despăgubire de la cel de la care a procurat bunul.
Dacă terţul dobânditor de bună credinţă
are acest lucru de la un loc public (bâlci, târguri, negustori) atunci
proprietarul care revendică este obligat să plătească terţului preţul pe care
acesta l-a plătit. Proprietarul va avea o acţiune împotriva hoţului ori
găsitorului.
Art.1909 Cod civil nu se aplica în cazul acţiunii în revendicare a
adevăratului proprietar împotriva posesorului de rea credinţă, adică a celui
care a cunoscut că nu a dobândit lucrul de la adevaratul proprietar. Posesor de
rea credinţă este si hoţul şi găsitorul. Deci, acţiunea în revendicare a
bunurilor mobile este posibilă şi în termenul general de prescripţie pentru
acţiunile reale (art.1890 Cod civil de 30 ani), deoarece dreptul de
proprietate, atât pentru imobile cât şi pentru mobile nu se stinge prin neuz.
Regula prevăzută de art.1909 alin.1 Cod civil se justifică
a. Proprietarul nu are acţiune în revendicare împotriva persoanei de
buna credinţă, pe considerent de echitate. Terţul dobânditor a fost de
bună-credinţă, iar adevăratul proprietar a dat dovadă de rea alegere a
persoanei căreia i-a încredinţat lucrul şi trebuie să suporte riscul acestei
alegeri.
Interesul circuitului civil justifică soluţia, întrucât bunurile mobile
circulă de regulă fără întocmirea de înscrisuri, ci se predau lucrurile,
posesia valorând titlul de proprietate. ¥n marea majoritate, posesorul este şi
proprietarul lucrului.
b. În ce priveşte explicaţia teoretică a art.1909 alin.1 Cod civil
exista teoriile:
textul se întemeiază pe o prescripţie instantanee şi crează un mod de
dobândire a proprietăţii prin efectul legii; se mai instituie de text şi o
prezumţie absolută (juris et de jure), care paralizează acţiunea în
revendicare.
În ce priveşte uzufructul, dacă uzufructuarul se deposedează de
bunăvoie de un bun mobil corporal asupra căruia el are un uzufruct, nu mai
poate urmări prin acţiune confesorie restituirea, aplicându-se art.1909 alin.1
Cod civil.
Revendicarea bunurilor proprietate publică
A. Bunurile din domeniul public (mobile şi imobile) se prezumă dreptul
de proprietate:
1. sunt imprescriptibile extinctiv, conform art.135 pct.4 şi 5 din
Constituţie şi aşa este dreptul comun pentru mobile şi imobile.
Apoi art.1844 Cod civil, art.5 alin.ultim din Legea nr.18/1991 a
fondului funciar; art.53 din Legea nr.15/1990 care prevede ca organul competent
să emită actul de decizie.
2. bunurile domeniului public sunt imprescriptibile şi sub aspect
achizitiv: art.1844 Cod civil; art.5 alin.ultim din Legea 18/1991; art.135
pct.4 şi 5 din Constituţie.
B. Bunurile din domeniul privat sunt ocrotite prin art.41 pct.2 din
Constituţie, în mod legal, indiferent de titularul ei şi sunt supuse dreptului
comun, dacă legea nu prevede altfel.
Revendicarea bunurilor proprietate cooperatistă, ce se consideră
proprietate privată, dar imprescriptibile extinctiv, potrivit decretelor-legi
66/1990 privind cooperaţia meştşugărească şi 67/1990 privind cooperaţia de
consum si credit -şi indiferent dacă sunt imobile şi mobile, mijloace fixe,
imobile şi mobile mijloace circulante, produsele necesare executarii
contractelor încheiate şi sunt de asemenea imprescriptibile sub aspect
achizitiv ca la imprescriptibilitatea extinctivă; prescripţia achizitivă nu
poate fi invocată nici de posesorul de bună-credinţă.
Totuşi bunurile proprietate cooperatistă sunt supuse dreptului comun
privind proprietatea privată în ce priveşte prescripţia extinctivă şi
achizitivă cu distincţiile şi precizările făcute (art.41 pct.2, art.135 pct.2
şi art.150 din Constituţie). Reclamantul trebuie să dovedească dreptul de
proprietate.
