In secolul 20 întreaga civilizaţie si industrie s-au bazat pe energia furnizata de petrol. Rezervale de titei au dus insa la conflicte internaţionale, iar utilizarea lui a cauzat poluare si daune mediului înconjurător. Petrolul se compune in principal din substanţe numite hidrocarbonaţi, molecule formate din doua elemente chimice, hidrogen si carbon alături de alte substante. Petrolul poate lua diferite forme, precum si titeiul lichid si gazele naturale sau o substanţa groasa, vâscoasa, numita asfalt sau bitum. Petrolul este o
substanţa organica. El s-a format din materie care odinioară era vie, respectiv din mici plante si animale.Ca urmare, titeiul si gazele naturale, ca si cărbunii, sunt consideraţi combustibili fosili.
Procesele de formare a petrolului au avut loc in urma cu milioane de ani. Cea mai mare parte a titeiului din centrul si nordul Marii Nordului s-a format din alge ( plante unicelulare ) si bacterii îngropate in mal si nămol, pe fundul marii, in perioada jurasica ( acum 144-213 milioane de ani ). Materia îngropata a putrezit si a fost transformata in titei de către căldura si presiune, care a comprimat in acelaşi timp si malul si nămolul, transformându-le in straturi de roca. Picăturile de titei s-au infiltrat in jos prin rocile permeabile, roci continand pori sau crăpături prin care pot pătrunde lichidele sau gazele.
Titeiul si-a continuat drumul pana când a întâlnit un strat impermeabil sau solid. Titeiul a început sa se acumuleze in straturile de roci permeabile din imediata apropiere numita de geologi ,,capcana”. Gazele naturale se formează la o adâncime mai mare decât titeiul.
Geologii considera ca formarea gazelor naturale in sudul Marii Nordului a început in perioada carbonifera când a început acumularea straturilor de cărbune din plantele moarte ale malstinilor. Stratul carbonifer s-a scufundat si a fost îngropat de straturi de roci. In final la 4 km sub sol, căldura Pamantului a provocat degajarea gazelor din cărbune. Gazul
s-a ridicat prin rocile permeabile pana când au întâlnit straturi impermeabile si s-au acumulat in capcane.
Titeiul este important deoarece este mai curat si mai ieftin decât cărbunele si mai uşor de transportat decât gazele naturale. El are nenumărate utilizări. Uneori numit ,,Aurul Negru” , el asigura aproape jumătate din energia utilizata in lume. Fara acesta transporturile s-ar bloca, iar maşinile si utilajele industriale sau centralele termice nu ar funcţiona.
Titeiul brut este utilizat pentru producerea combustibililor, printre care diferite tipuri de petrol, motorina sau cherosen. Petrolul este utilizat si pentru pruducerea unor lubrifianţi uleioşi si a vaselinelor necesare funcţionarii utilajelor si masinilor.Petrolul este utilizat si la producerea asfaltului necesar şoselelor si o mare varietate de produse din industria petrochimica. Din produsele petrochimice se fabrica cosmetice, medicamente, vopsele, explozibili, fertilizatori, fibre sintetice cum ar fi nylonul, cerneluri, insecticide, coloranţi, mase plastice si cauciucuri sintetice- utilizate la anvelope.
Titeiul si gazele naturale exista pe toate continentele si sub toate platformele continentale. Unele câmpuri petroliere sunt in producţie activa. Alte zăcăminte urmează sa fie explorate si exploatate.Estimarile asupra duratei pe care o mai au rezervele petroliere se bazează pe doua cifre- rezervele deja descoperite care pot fi exploatate economic, folosind tehnologiile actuale si rata producţiei dintr-un an de referinta.Rezervele totale de petrol din 1989 erau estimate sa dureze 41 de ani, la un nivel al producţiei din1988.
Creşterea rezervelor ca urmare a noi descoperiri, creşterea sau diminuarea producţiei, sau utilizarea unei noi tehnologii pot modifica aceste estimări. Înainte de 1970 Marea Britanie era aproape complet dependenta de petrolul pe care-l importa. In 1969 s-au descoperit zăcăminte de petrol marin si producţia a început in 1975, făcând din Marea Britanie un producător important. In 1990 Marea Britanie a devenit al nouălea producător de titei din lume, din zăcăminte marine. Expertii preconizează un slab declin al producţiei, dar Marea Britanie va ramane unul dintre producătorii importanţi ai secolului 21. Cele mai mari rezerve de titei se afla in tarile Orientului Mijlociu, care deţin aproximativ 65% din rezervele mondiale cunoscute. La sfarsitul anilor 1980, Iranul, Irakul, Kuweitul si Emiratele Arabe Unite deţineau rezerve petroliere care urmau sa ajungă peste 100 de ani la un nivel al producţiei din 1988. La începutul anului 1989, rezervele Arabiei Saudite,
aproximativ 25% din rezervele mondiale totale, erau estimate pentru a ajunge 90 de ani la nivelul producţiei anului 1988. Descoperirea unor noi terenuri petroliere vaste in Arabia Saudita, in 1990, a mărit marja estimărilor cu peste 50 de ani.
La sfarsitul anilor 80, cele 15 republici ale fostei Uniuni Sovietice erau in fruntea producţiei de titei, producând aproape 18% din totalul mondial. Dintre acestea Rusia era producătorul principal urmata de Azerbaidjan, Kazahstan, Kirghistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina si Uzbekistan. SUA cel de-al doilea mare producător de titei împreuna cu Canada au realizat aproape 16% din totalut de titei extras, in 1990, urmate de Arabia Saudita, Iran, Mexic, China, Venezuela, Irak si Marea Britanie. Producţia variază in funcţie de cerere. Recesiunea mondiala a început in 1990 si a dus la o scădere masiva a consumului. Cei mai mari producători de gaze naturale sunt tot statele fostei Uniuni Sovietice, mai ales Rusia, urmata de SUA, Olanda si Canada. Alţi producători importanţi sunt Marea Britanie, Mexicul, Norvegia si România.
Deoarece titeiul este o materie prima atât de utila, producţia acestuia a crescut de la 10 milioane de barili pe zi in 1950, la 65 milioane de barili pe zi in 1990. In 40 de ani lumea a devenit dependenta de titei. In unele tari produsele petroliere erau atât de ieftine încât titeiul se utiliza adeseori cu mare risipa. Tarile dezvoltate si-au epuizat rezerva proprie de titei si odată cu creşterea cererii au fost nevoite sa importe cantitati din ce in ce mai mari. Sursele principale din comerţul internaţional de titei Includeau si câteva tari
in curs de dezvoltare care au beneficiat curând din extracţia si exportul titeiului câtre tari dezvoltate. Unele tari in curs de dezvoltare au utilizat veniturile din exportul titeiului pentru a finanţa proiecte de asistenta sociala, pentru a construi scoli si pentru a ridica nivelul de trai. Multe tari au făcut investiţii majore in proiectele de dezvoltare, cum ar fi instalaţiile de desalinizare din Arabia Saudita care transforma apa marina in apa potabila si Marele Râu Artificial din Libia care captează apa din rocile situate sub desertul Sahara si transporta apa pana pe coastele mediteraneene.
Producţia de titei a început curând sa afecteze relaţiile internaţionale. In 1967, tarile bogate in titei din Orientul Mijlociu au acordat un ajutor masiv aliaţilor din Egipt, Iordania si Siria, tarile afectate de războiul israeliano-arab. Tarile in curs de dezvoltare exportatoare de titei au început sa exercite o presiune politica prin Organizaţia Tarilor Exportatoare de petrol ( OPEC ). OPEC a luat fiinţa in 1960 si avea ca membre Kuweitul, Iranul, Irakul, Arabia Saudita si Venezuela. Alte tari tot in curs de dezvoltare Algeria, Ecuador, Gabon, Indonezia, Libia, Nigeria, Quatar, si Emiratele Arabe Unite au aderat mai tarziu.In 1973, anul războiului Yom-Kippur, pornit de Egipt si Siria împotriva Israelului, OPEC a mărit preţul petrolului. Mai multe tari au acceptat sa controleze exporturile de titei pentru a mari presiunea supra unor tari ca SUA, care sprijineau Israelul. La mijlocul anilor 1970 cele mai multe state din Orientul Mijlociu fie deţineau fie controlau propria industrie a petrolului si căutau ca prin intermediul OPEC sa realizeze o ,,Noua ordine economica internaţionala”
Petrolul a fost un factor important in multe alte conflicte, inclusiv in pretenţiile Irakului asupra Kuweitului. In 1990 Irakul a susţinut ca tara vecina, Kuweitul extrăgea titei care de drept ar fi aparţinut Irakului si ca prin vânzarea unei cantitati mai mari de petrol decât cea stipulata in acordul OPEC, a dus la micşorarea preţului petrolului. In August 1990, Irakul a invadat Kuweitul, dar a fost forţat de Forţele Aliate sa se retragă in 1991. In timpul războiului , Irakul a deversat titei in apele Golfului provocând imense
pete de petrol. Ei au incendiat puţuri petroliere ale Kuweitului. Luni de zile pana la stngerea incendiilor, cerul a fost acoperit de nori negri.
Poluarea cu petrol a marilor poate apărea când se curata tancurile petroliere sau când au loc accidente pe platformele de forare. Dezastre mai mari pot fi cauzate de avarierea tancurilor unor petroliere uriaşe, sau la scufundarea lor. Petele de titei duc la pierderi de vieţi printre pasări si alte vietati marine. In 1989 petrolierul Exxon Valdez a lovit un recif in Prince William Sound, din apropierea Alaskai. Au fost deversaţi in mare aproximativ 240.000 de barili de titei. In câteva saptamani pata de petrol a cuprins 1600 de kilometri de tarm, inclusiv plajele a trei parcuri naţionale si cinci rezervaţii naturale. Corporaţia Exxon a încercat o operaţiune masiva de curatare, insa poluarea mediului era deja un fapt împlinit. Asemenea dezastre ne fac sa uitam insa ca poluarea marilor cu petrol se produce in principal prin deversarea acestuia in râuri, sau direct in mare din instalaţiile de pe tarm.
Utilizarea petrolului provoacă poluări masive ale aerului in multe oraşe. Gazele de eşapament evacuate de autoturisme si de alte maşini cu combustie interna conţin gaze otrăvitoare cum ar fi monoxidul de carbon, hidrocarburi nearse, oxizi de azot si plumb. Unii dintre aceşti agenţi de poluare reactioneaza cu lumina soarelui producând acel smog neplăcut, fotochimic, care pluteşte deasupra multor oraşe, cum ar fi Los Angeles sau Mexico City. Atunci când oxizii de azot se combina cu apa din nori ia naştere ploaia acida care poluează lacurile si râurile, distrugând si pădurile. S-au făcut paşi importanţi pentru a micşora efectul dăunător al gazelor de eşapament. Se produce benzina fara plumb, iar unele maşini sunt dotate cu filtre catalice, care transforma gazele nocive in gaze inofensive. Insa eficienta acestor imbunatatiri este diminoata de creşterea cererii de petrol. Unii experţi au estimat ca rezervele descoperite reprezintă apoximativ o treime
din rezervele existente la ora actuala sub scoarţa Pamantului. Cu o noua tehnologie este posibil sa se mărească considerabil rezervele, care se pot reface. Alte resurse se refera la gudroane care sunt roci impregnate cu titei având o vâscozitate foarte mare.
