Legendele Parisului

Istoria Parisului ar putea sa inceapa ca intr-o poveste foarte obisnuita: a fost odata ca niciodata o insula …. In realitate insa au fost mai multe insule. Chiar cateva sute de insule, daca este sa credem in pofta de vorba a pergamentelor vremii. Cateva sute de insule care se insirau de-a lungul Senei – mai larga decat acum si mai adanca, desigur – asemenea unei flotile. Erau insule tinere, sanatoase si insorite, dar cu toate acestea numai una din ele, cea mai mare, era locuita cu adevarat. Aceasta insula se numea Lutetia. Locuitorii ei erau mai ales pescari. La razboi cu alte neamuri nu-i prea ducea gandul pentru ca insula lor era bogata si ceea ce nu se gasea pe ea se gasea prin imprejurimi, apele Marnei si ale Oisei urcind pana la granele si viile vecinilor care le schimbau cu draga inima pentru legume si peste. Aparati in caz de nevoie de bratele Senei, care ii ocroteau cu apele lor, punanad in calea celor cu ganduri potrivnice de pe mal o stavila greu de trecut si usor de aparat, locuitorii acestei corabii de pamant au ajuns fara prea multe impotriviri ale vremii in pragul anului 53 dinaintea erei noastre cand Cezar a supus intreaga Galie, locotenentului sau Labienus revenindu-i menirea de a-l umili pe localnicul Camulogene, un fel de Decebal al parizienilor.

         Latinizata, asemenea celorlalte semintii dimprejur, populatia Lutetiei, fara spaima altor navaliri, cu straja romana pe cheiurile Senei, isi leaga tot mai mult “corabia” de destinul pamantului de dincolo de apa, construind prima oara un pod mai inalt (Grand-Pont), apoi altul mai mic (Petit-Pont), apoi un drum pietruit catre nord – bulevardul Saint-Martin de astazi – altul catre Orleans – strada Saint Jacques – si case inalte si albe pe langa poduri, mai ales pe malul stang al Senei, in partea orasului care are atatea motive sa se numeasca inca de atunci Cartierul Latin.

         Din anii acestia se mai pastreaza inca vechile Arene romane scoase la lumina in secolul trecut cand s-au construit actuala strada Monge si impunatorul Palat al Thermelor, sprijinit cu umerii sai bolovanosi si inalti pe fragila delicatete a manastirii Cluny.

         In afara de aceasta legenda se mai pastreaza si altele.

         Una dintre acestea este legenda calugarului atenian Denis, martir si protector al Parisului, trimis de papa Clement sa-i crestineze pe gali si care a fost intemnitat in catacombele orasului de catre prefectul roman pana in ziua decapitarii pe colina care se numeste de atunci Mons Martirium sau Montmartre, in locul pe care s-au inaltat mai tarziu manastirea si bazilica Saint-Denis – capela si loc pentru odihna de veci a regilor Frantei.

         Alta legenda este aceea a primei eliberatoere a orasului, Sfanta Genoveva, pastorita din actuala suburbie a Parisului – Nanterre – un fel de Ioana d’Arc din perioada incursiunilor pradalnice ale “hoardei de aur” a lui Attila – fata curajoasa care s-a impotrivit hunilor si protejeaza in continuare orasul de pe inaltimea colinei care-i poarta numele. Zambetul ei iluminat de frumusete si indrazneala este cunoscut in istorie mai ales prin celebrele fresce ale lui Puvis de Cantacuzino, sotia si modelul preferat al ilustrului pictor. In afara Pantheonului, Puvis de Chavannes a mai acoperit cu gloria culorilor sale si peretii de la Sorbona si Hotel de Ville – acesta din urma socotit pe buna dreptate printre cele mai frumoase primarii din lume.

         Cartierul Marais de astazi pastreaza la randul sau amintirea Sfantului Laurentiu, intr-o manastire care – alaturi de celelalte doua din aceeasi parte a orasului – Saint Gervais si Saint Protais – egala in frumusete cu impozantul templu Saint-Germain-des-Pres, aflat la marginea dinspre Sena a Cartierului Latin, construit pe ruinele anticei Catedrale Saint-Vincent, din ale carei vestigii de acum mai bine de patru sute de ani au mai ramas trei colonade sub cupola inalta a altarului.

         Se mai pastreaza, apoi, amintirea lui Maurice de Sully, marele parinte al Capitalei, incrustrata in portretele solemne din zidurile Catedralei Notre-Dame cu lungimea ei de 130 de metri, latimea de 48 si inaltimea de 35, care o fac, inca de la 1163 cand a fost inceputa, cea mai impunatoare dintre marturiile de piatra ale insulei Cite, insula cu nu mai putin de cincisprezece monumente arhitectonice de rara si neinvechita frumusete, printre care Palatul Justitieide astazi, Sainte-Chapelle si la Conciergerie.

         Parisul isi cauta chipul mai vechi, din legende, si chipul cel nou, mereu conturat, alergand cat e ziua de mare cu toate milioanele sale de oameni si cu toate luminile lui aprinse, nelinistit si nervos, de la un capat la altul al largilor bulevarde recente, uitind tot mai des de istoria risipita prin ziduri.