Bolivia are o suprafaţă de 1 098 580 kilometri pătraţi, o populaţie de 7,6 milioane de locuitori, având conducerea administrativă împărţită în 2 oraşe importante: La Paz (sediul guvernului) şi Sucre (capitala legală şi sediul puterii judiciare).
Aşezare. Situată în centrul Americii de Sud, fiind una dintre singurele două ţări ale Americii Latine fără ieşire directă la mare. Se învecinează cu Brazilia la nord şi est, Paraguay în sud-est, Argentina în sud, iar
Chile şi Peru la vest.
Din 1884, de când a pierdut zona Atacama (luată de Chile), Bolivia a câştigat în schimb suveranitatea coridorului către Oceanul Pacific de Sud. Altă neînţelegere cu Chile priveşte drepturile asupra apelor lui Rio Lauca.
Cadrul natural. Principala formă de relief a Boliviei este şirul munţilor Anzi, care se întind de la nord la sud, ocupând partea apuseană a ţării. La vest, lângă graniţa cu Chile, se află Cordillera Occidental, sau şirul de vest, iar în nord-est este Cordillera Real, principalul şir al Anzilor. Bolivia este împărţită în trei regiuni distincte: Altiplano, sau regiunea de platou , "yungas", o serie de văi împădurite şi străbătute de numeroase cursuri de apă, situate pe pantele montane estice şi "llanos", sau zona joasă Amazon – Gran Chaco. Altiplano se întinde între Cordillera Occidental şi Cordillera Central. Partea sa nordică are, la capăt, lacul Titicaca, cel mai mare lac, navigabil, din lume. Partea sudică a platoului este aridă. Întinzându-se în estul şi nord-estul munţilor se află marea "Amazonian llanos", conţinând vaste întinderi cu iarbă şi, de-a lungul râurilor, dense păduri tropicale. Multe din aceste regiuni devin mlaştini în timpul anotimpului umed (decembrie, ianuarie, februarie); totuşi, zone întinse zac sub linia inundaţiilor şi ajung păşuni bogate. În sud-est, separate de câmpiile Amazoniene prin înălţimile Chiquitos, sunt uscatele câmpii subtropicale Gran Chaco.
Principalele râuri şi lacuri. Patru râuri compun sistemul de drenaj al Boliviei în nordul şi nord-estul văilor şi câmpiilor: Rio Beni şi principalul său afluent, Rio Madre de Dios; Rio Guapore, care formează o parte a graniţei cu Brazilia şi Rio Mamore. În sud-est, cel mai important râu este Rio Pilcomayo, care curge prin regiunea Gran Chaco, ca să alimenteze Rio Paraguay. Rio Desaguedo, izvorând din lacul Titicaca, alimentează Lacul Poopo. Bolivia împarte controlulul lacului Titicaca cu vecinul său din vest, Peru.
Clima. Bolivia este în întregime situată între tropice, dar înălţimile variate determină variaţii considerabile ale climatului. Pe marile înălţimi clima este rece şi uscată, dar în general sănătoasă, în ciuda vânturilor tăioase, uscăciunii atmosferei şi a extremelor temperaturilor zilnice. În regiunile mai joase climatul este mai cald. Temperatura medie anuală variază de la aproximativ 8 grade Celsius în Altiplano până la 26 de grade Celsius în regiunile estice joase.
Resurse naturale. Cum Bolivia are resurse naturale abundente şi resurse de minereuri bogate, care se exploatează tot mai mult, trebuie avută grijă să nu se ajungă la distrugerea acestor bogăţii ale mediului. Aproximativ 8 % din teritoriu este protejat, 800 000 de ha, majoritatea acoperit cu păduri tropicale. Aproape aceeaşi suprafaţă este pierdută anual datorită defrişărilor. Pădurile tropicale ale Boliviei sunt bogate în diversitate biologică şi conţin un număr neobişnuit de mare de specii de plante.
Există de asemenea o mare varietate de animale, începând de la rozătoare, mamifere ierbivore: lama, căprioara, alpaca, vicuna pe platourile andine, până la cele ale pădurii ecuatoriale: tapirul, puma, jaguarul, leneşul , furnicarul, maimuţe, diverse specii de păsări şi reptile (iguane) şi şerpi (boa, anaconda).
Populaţia şi aşezările umane. Bolivia are 7,6 milioane de locuitori, cu o densitate a populaţiei de 7 persoane pe km pătrat, din care 60,8 % populaţie urbană şi 39,2 % populaţie rurală. Sporul natural este de 2,4 %.
Aproape 70 % din populaţia Boliviei e compusă din nativi americani, dintre care Quechua 30 % şi Aymara 25 %. Alte grupuri de indigeni cuprind Guarani, Mojeno şi Chimane. Aproximativ 25 % din locuitori sunt metişi (moştenitorii amestecului rasei europene cu indigenii), iar 5 % din populaţie îl reprezintă urmaşii europenilor.
Principalele oraşe (cu numărul de locuitori) sunt: La Paz (1 200 000 locuitori), Santa Cruz (694 616), Cochabamba (404 102), Oruro (183 194), Sucre (120 000 ) şi Potosi (112 291).
Există trei limbi oficiale: spaniola (folosită în administraţie, învăţământ şi afaceri şi vorbită ca primă limbă de 30 % din locuitori), Quechua şi Aymara.
Economia. Bolivia e una din cele mai sărace naţiuni din America de Sud, cu o adâncă prăpastie între elita bogată şi miile de ţărani care practică o agricultură de subzistenţă pe majoritatea ţinuturilor înalte, sterile, din jurul La Pazului. Începând cu 1985 s-au luat măsuri de reducere a cheltuielilor guvernamentale şi de liberalizare a comerţului, astfel că a început o perioadă dificilă de restructurări. Creşterea economică actuală este încurajatoare.
Bolivia are suficiente resurse de petrol şi gaze naturale pentru necesităţile proprii şi exportă chiar gaze în Argentina. Alte resurse includ: cositor, zinc, argint, aur, plumb, antimoniu şi tungsten. Industria minieră este una dintre cele mai importante. Alte ramuri includ industria alimentară şi în special pe cea producătoare de cafea, industria textilă şi a lemnului, a confecţiilor, tutunului şi artizanatul. Industria ilicită de droguri (există plantaţii de coca din care se obţine cocaina) furnizează 15 % din venituri.
Agricultura (inclusiv fondul forestier şi piscicol) furnizează 21 % din PIB. Principalele culturi sunt: cafeaua, coca, bumbacul, porumbul, trestia de zahăr, orezul, cartoful, lemnul. Resursele provenite din agricultură sunt suficiente pentru asigurarea hranei populaţiei.
Bolivia exportă metale, hidrocarburi, cafea, soia, zahăr şi lemn, în principal în Argentina, SUA, Anglia, Peru şi Brazilia, importând alimente, petrol şi bunuri de consum din SUA, Brazilia, Japonia, Argentina, Germania şi Chile.
Dezvoltarea modernă a Boliviei a fost împiedicată de frontierele sale terestre şi slaba reţea de transporturi interne şi de legături de comunicaţii. Dificultăţile transportului la mare distanţă au fost uşurate de dezvoltarea serviciilor aeriene şi pe căi ferate. Autobuzele, taxiurile şi trenurile sunt cele mai comune forme de transport şi autobuzele sunt deseori supraaglomerate. Microbuzele sunt mai rapide şi mai scumpe. Doar puţine străzi principale sunt pavate. Din punctul de vedere al comunicaţiilor, există câteva staţii de radio şi de televiziune.
Bibliografie: Encarta 97 – World Atlas
