Dumnezeu ne vorbeste prin natura si revelatie, prin providenta Sa si prin influenta Duhului Sau Sfant. Dar toate acestea nu sunt suficiente. Si noi trebuie sa deschidem inimile noastre Lui. Pentru a avea o viata spirituala si putere morala, trebuie sa avem o continua si personala legatura cu Tatal nostru ceresc. Inimile noastre pot fi atrase spre El; putem medita la lucrarile Sale, la mila Sa, la binecuvantarile Sale; dar toate acestea nu înseamna a avea comuniune cu Dumnezeu în adevaratul sens al cuvantului. Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu, noi trebuie sa avem sa-I spunem ceva cu privire la viata noastra de fiecare zi.
Rugaciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten. Aceasta nu pentru ca este necesar sa informam pe Dumnezeu cu privire la persoana noastra, cine suntem noi, ci pentru ca noi sa putem fi capabili sa-L primim. Rugaciunea nu coboara pe Dumnezeu la noi, ci ne înalta pe noi la El.
Cand Domnul Hristos a fost pe pamant, El a învatat pe ucenici cum sa se roage. El i-a sfatuit sa prezinte nevoile lor zilnice înaintea lui Dumnezeu si sa aseze toata povara lor asupra Lui. Asigurarea pe care El le-a dat-o, ca cererile lor vor fi ascultate, este de asemenea o asigurare pentru noi.
Însusi Domnul Hristos, în timp ce Se afla printre oameni, Se ruga foarte des, Mantuitorul nostru S-a identificat cu nevoile si slabiciunile noastre si, facand astfel, El a devenit un rugator, un petitionar zelos ce cauta sa primeasca de la Tatal Sau energii noi pentru împlinirea datoriei si pentru a face fata încercarilor. În toate lucrurile El este exemplul nostru. În necazurile noastre El este asemenea unui frate "care în toate lucrurile a fost ispitit ca si noi"; dar, fiind fara pacat, fiinta Sa se dadea înapoi cu dezgust de la tot ceea ce era rau. Într-o lume plina de pacat, El a trecut prin lupte si chinuri sufletesti. Natura Sa omeneasca facea ca rugaciunea sa devina o necesitate si un privilegiu. El gasea mangaiere si bucurie în comuniunea cu Tatal Sau. Daca Mantuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simtit nevoia rugaciunii, cu mult mai mult fiintele muritoare, slabe si pacatoase trebuie sa simta nevoia de rugaciune continua si staruitoare.
Tatal nostru ceresc asteapta sa-Si reverse asupra noastra plinatatea binecuvantarilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din izvorul iubirii nemarginite. Cu toate acestea este de mirare ca ne rugam prea putin. Dumnezeu este binevoitor si gata sa asculte rugaciunea pornita din sinceritatea inimii celui mai umil dintre copiii Sai; cu toate acestea, se da pe fata o mare lipsa de tragere de inima din partea noastra de a face cunoscut lui Dumnezeu nevoile noastre. Ce vor gandi îngerii cerului despre noi, sarmanele si neajutoratele fiinte omenesti, care suntem supusi ispitei si care totusi ne rugam asa de putin si avem atat de putina credinta, în timp ce inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleaca spre noi gata sa ne dea mai mult decat cerem sau gandim noi? Îngerii gasesc o mare placere sa se plece înaintea lui Dumnezeu si sa stea langa El. Ei considera comuniunea cu Dumnezeu ca fiind cea mai mare bucurie a lor; totusi, fiii acestui pamant, care au asa de multa nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, se simt parca multumiti sa umble în afara luminii Duhului Sau si fara însotirea prezentei Sale.
Întunericul celui rau învaluie pe aceia care neglijeaza rugaciunea: soaptele ispititoare ale vrajmasului îi amagesc la pacat. Si toate acestea pentru ca ei nu folosesc privilegiile rugaciunii pe care Dumnezeu li le-a dat în aceasta randuiala divina. De ce oare fiii si fiicele lui Dumnezeu sa fie atat de întarzietori în a se ruga, stiind ca rugaciunea este cheia în mana credintei care deschide tezaurul cerului, unde se gasesc depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic? Fara rugaciuni staruitoare si continua veghere, noi suntem în primejdia de a deveni din ce în ce mai nepasatori si de a devia de la calea dreapta. Vrajmasul mantuirii noastre cauta mereu sa puna piedici în calea spre tronul milei, pentru ca noi sa nu putem obtine : prin rugaciuni straruitoare si credinta : harul si puterea de a rezista ispitei.
Sunt anumite conditii de îndeplinit, în baza carora noi putem astepta ca Dumnezeu sa asculte si sa raspunda rugaciunilor noastre. Prima din aceste conditii este aceea ca noi sa simtim nevoia dupa ajutorul Sau. El ne-a fagaduit ca "va turna ape peste pamantul însetat si rauri pe pamantul uscat" (Isaia 44,3). Aceia care flamanzesc si înseteaza dupa neprihanire, care tanjesc dupa Dumnezeu, pot fi siguri ca vor fi saturati. Inima trebuie deschisa influentei Duhului Sfant, caci altfel binecuvantarea lui Dumnezeu nu poate fi primita.
Marea noastra nevoie de ajutor este ea însasi un argument care pledeaza în modul cel mai elocvent în favoarea noastra. Dar Dumnezeu trebuie cautat si rugat ca El sa faca toate aceste lucruri pentru noi. El spune: "Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi". De asemenea: "El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, împreuna cu El, toate lucrurile?" (Matei 7,7; Romani 8,32).
Daca pastram nelegiuire în inimile noastre, daca staruim într-un pacat cunoscut, Dumnezeu nu ne va auzi; dar rugaciunea inimii caite si zdrobite va fi totdeauna ascultata. Cand am îndreptat tot ceea ce stim ca a fost rau, atunci putem avea încredere ca Dumnezeu va raspunde cererilor noastre. Propriile noastre merite nu ne vor recomanda niciodata bunavointei lui Dumnezeu; ci numai meritele Domnului Hristos, numai acelea ne vor mantui; sangele Sau va fi acela care ne va curati. Totusi, noi avem o lucrare de facut, si anume aceea de a împlini conditiile ce se cer pentru a fi primiti de Dumnezeu.
Un alt element al rugaciunii cu succes este credinta. "Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta" (Evrei 11,6). Domnul Hristos a spus ucenicilor Sai: "... orice lucru veti cere, cand va rugati, sa credeti ca l-ati si primit si-l veti avea" (Marcu 11,24). Credem noi oare pe Dumnezeu pe cuvant?
Asigurarea aceasta este cuprinzatoare si nelimitata, si Cel care a dat-o este credincios în îndeplinirea ei. Daca nu primim lucrurile pe care le-am cerut chiar atunci cand ne-am rugat, trebuie totusi sa credem ca Dumnezeu aude si ca El va raspunde rugaciunilor noastre. Noi suntem asa de gresiti si îngusti la vedere, încat uneori cerem lucruri care n-ar fi o binecuvantare pentru noi; dar Tatal nostru ceresc, pentru ca ne iubeste, raspunde rugaciunilor noastre dandu-ne acele lucruri care sunt în adevar spre binele nostru si pe care noi însine am dori sa le avem daca ochii nostri, luminati fiind de Duhul Sfant, ar putea vedea lucrurile asa cum sunt în realitate. Cand ni se pare ca nu primim raspuns la rugaciunile noastre, trebuie totusi sa ne prindem tare de fagaduintele care ne sunt date, caci timpul raspunsului va veni cu siguranta, si vom primi binecuvantarea de care avem cea mai mare nevoie. Dar a pretinde ca rugaciunea sa fie totdeauna împlinita chiar în felul dorit de noi ar fi o îndrazneala necuvenita din partea noastra. Dumnezeu este prea întelept ca sa poata gresi si prea bun ca sa retina vreun bine de la cei ce umbla în neprihanire. Deci nu trebuie sa ne temem a ne încrede în El, chiar daca nu vedem imediat un raspuns la rugaciunile noastre. Sa ne bizuim pe fagaduinta Lui, care este sigura: "Cereti si vi se va da".
Daca ne lasam calauziti de îndoielile si temerile noastre, sau daca încercam sa rezolvam orice lucru pe care nu-l vedem asa clar înainte de a avea o credinta deplina, atunci greutatile si încurcaturile vor creste si se vor înmulti tot mai mult. Dar putem sa venim la Dumnezeu, dandu-ne seama de neputinta si dependenta noastra de El, asa cum suntem în adevar, si în credinta plina de umilinta si încredere sa facem cunoscut lui Dumnezeu dorintele noastre. Si El, a carui cunoastere este fara margini, care vede toate în creatiunea Sa si care conduce totul prin vointa si cuvantul Sau, poate si va asculta strigatele noastre si va face ca lumina sa lumineze în inimile noastre. Prin rugaciuni sincere, suntem adusi în legatura cu inima Celui Atotputernic. Poate ca nu vom avea : în momentul acela : dovada clara ca fata Mantuitorului nostru este aplecata asupra noastra în nespusa mila si dragoste. Totusi lucrurile asa stau. Poate ca nu simtim atingerea Sa vizibila, dar mana dragostei Sale este asupra noastra plina de bunatate.
Cand venim sa cerem mila si binecuvantarea lui Dumnezeu, trebuie sa avem un spirit iubitor si iertator în inimile noastre. Cum ne putem oare ruga: "si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", si totusi sa nutrim un spirit neiertator? (Matei 6,12). Daca dorim ca rugaciunile noastre sa fie ascultate, atunci noi trebuie sa iertam pe altii în acelasi fel si în aceeasi masura în care speram sa fim si noi iertati.
Staruinta în rugaciune este de asemenea o conditie a ascultarii ei. Noi trebuie sa ne rugam necurmat, daca dorim sa crestem în credinta si experienta crestina. Noi trebuie sa fim "staruitori în rugaciune", "sa staruim în rugaciune, veghind în ea cu multumiri" (Romani 12,12; Coloseni 4,2). Apostolul Petru sfatuia pe credinciosi sa fie "întelepti si sa vegheze în vederea rugaciunii" (1 Petru 4,7). Pavel sfatuia astfel: "în orice lucru duceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu prin rugaciuni si cereri, cu multumiri" (Filipeni 4,6). "Dar voi, prea iubitilor", spunea apostolul Iuda, "... rugati-va prin Duhul Sfant si tineti-va în dragostea lui Dumnezeu" (Iuda 20,21). Rugaciunea continua este legatura sufletului cu Dumnezeu, legatura ce nu poate fi rupta, astfel încat viata de la Dumnezeu se revarsa în viata noastra, apoi din viata noastra curatia si sfintenia se reîntorc la Dumnezeu.
Este necesara silinta în rugaciune; nimeni si nimic sa nu te împiedice de la aceasta. Trebuie sa depui orice efort spre a pastra deschisa comuniunea dintre Domnul Hristos si fiinta ta. Cauta sa folosesti orice ocazie de rugaciune, oriunde ti s-ar oferi ea. Aceia care cauta cu adevarat comuniunea cu Dumnezeu vor fi vazuti în adunarile de rugaciune, îndeplinindu-si cu credinciosie datoria, fiind plini de zel si dornici sa culeaga toate binecuvantarile care le sunt oferite. Ei vor folosi orice ocazie pe care o au spre a se aseza în acel loc în care pot primi razele luminii ceresti.
Noi trebuie sa ne rugam în cercul familiei si, mai presus de toate nu trebuie sa neglijam rugaciunea în taina, pentru ca aceasta este viata sufletului nostru. Este imposibil sa crestem în cele spirituale, daca rugaciunea este neglijata. Rugaciunea înaltata în familie sau numai în public nu este suficienta. În tacerea singuratatii sa deschidem întreaga noastra fiinta ochiului cercetator al lui Dumnezeu. Rugaciunea înaltata în taina trebuie sa fie auzita numai de Dumnezeu, Cel care asculta rugaciunile. Nici o ureche curioasa nu trebuie sa se încarce cu povara unor astfel de cereri ascultandu-le. În rugaciunea în taina întreaga fiinta se elibereaza de influentele înconjuratoare, se elibereaza de orice framantare. Linistita si totusi fierbinte, rugaciunea se va înalta astfel la Dumnezeu. Placuta si durabila va fi influenta care porneste de la Cel care vede în ascuns, a Carui ureche este deschisa sa auda rugaciunea care porneste dintr-o astfel de inima. Printr-o simpla si linistita credinta, sufletul pastreaza comuniunea cu Dumnezeu si îsi aduna raze de lumina dumnezeiasca ca sa-l întareasca si sa-l sustina în conflictul cu Satana. Dumnezeu este cetatuia puterii noastre.
Roaga-te în camaruta ta si, mergand la lucrul tau zilnic, lasa ca inima sa fie mereu înaltata la Dumnezeu. Astfel a umblat Enoh cu Dumnezeu. Aceste rugaciuni în taina se înalta la tronul harului asemenea mirosului pretios al jertfei de tamaie. Satana nu poate sa înfranga pe acela a carui inima se sprijina astfel pe Dumnezeu.
Nu exista timp sau loc care sa fie nepotrivit a înalta rugaciuni lui Dumnezeu. Nu exista nimic care sa ne poata împiedica a înalta inimile noastre în rugaciuni staruitoare. În învalmaseala strazii, în mijlocul ocupatiilor zilnice, noi putem aduce cererile noastre înaintea lui Dumnezeu, pentru ca Acesta sa ne acorde calauzirea divina, asa cum a facut Neemia atunci cand a adresat cererea sa împaratului Artaxerxe. Un loc retras pentru rugaciune poate fi gasit oriunde ne-am afla. Trebuie sa avem totdeauna usa inimii deschisa, adresand mereu invitatia ca Domnul Hristos sa vina si sa locuiasca în inima noastra ca un oaspete ceresc.
Desi în jurul nostru s-ar putea sa fie o atmosfera infectata, corupta, noi nu trebuie sa respiram miasmele ei otravitoare, ci putem sa traim respirand aerul curat al cerului. Putem închide orice intrare închipuirilor necurate si gandurilor nesfinte, înaltand inima, fiinta noastra în prezenta lui Dumnezeu prin rugaciuni sincere. Cei ale caror inimi sunt deschise ca sa primeasca sprijinul si binecuvantarea lui Dumnezeu vor umbla într-o atmosfera mai sfanta decat aceea a pamantului si vor avea o continua comuniune cu cerul.
Noi trebuie sa ajungem sa avem convingeri mai clare despre Domnul Hristos si o întelegere mai buna a valorii realitatilor vesnice. Frumusetea sfinteniei trebuie sa umple inimile copiilor lui Dumnezeu; iar ca lucrul acesta sa se realizeze, trebuie sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne descopere lucrurile ceresti.
Sa ne înaltam fiinta spre cer, pentru ca Dumnezeu sa ne poata da posibilitatea sa respiram atmosfera cerului. Ne putem tine asa de aproape de Dumnezeu încat în fiecare din încercarile neasteptate, cugetele noastre se vor întoarce spre El tot asa de natural dupa cum se întorc florile spre soare.
Adu înaintea lui Dumnezeu nevoile tale, bucuriile, necazurile, grijile si temerile tale. Poverile tale nu-L vor împovara si nici nu-L vor obosi. El, care tine socoteala pana si de perii capului tau, nu ramane indiferent fata de nevoile copiilor Sai. "Domnul este plin de mila si de îndurare" (Iacob 5,11). Inima Sa iubitoare este miscata de necazurile noastre si chiar de strigatul nostru de durere. Sa aducem înaintea Lui tot ceea ce ne apasa. Nimic nu este prea greu pentru El, pentru ca este Cel care tine lumile si guverneaza întregul Univers. Nimic din ceea ce, într-un fel oarecare, are legatura cu pacea noastra nu este prea neînsemnat pentru ca El sa nu-l ia în seama. În experienta noastra nu exista un capitol prea întunecat pentru ca El sa nu-l poata citi si nici încurcaturi asa de dificile pe care El sa nu le poata rezolva. Nici o nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Sai, nici o îngrijorare nu-i poate chinui sufletul, nici o bucurie nu-l poate încanta si nici o rugaciune sincera nu-i iese de pe buze fara ca Tatal nostru ceresc sa nu observe, fara ca El sa nu manifeste un interes viu pentru toate acestea. Caci El "tamaduieste pe cei cu inima zdrobita, si le leaga ranile" (Psalmul 147,3). Legaturile dintre Dumnezeu si fiecare fiinta sunt asa de intime si profunde ca si cand n-ar mai fi alt om pe pamant de care El sa Se îngrijeasca si pentru care El sa fi dat pe Fiul Sau mult iubit.
Domnul Hristos a spus: "În ziua aceea, veti cere în Numele Meu, si nu va zic ca voi ruga pe Tatal pentru voi. Caci Tatal însusi va iubeste, pentru ca M-ati iubit si ati crezut ca am iesit de la Dumnezeu". "... Eu v-am ales pe voi" pentru ca orice veti cere de la Tatal, în Numele Meu, sa va dea" (Ioan 16,26.27; 16,16). Dar a te ruga în numele Domnului Hristos înseamna ceva mai mult decat simpla rostire a numelui Sau la începutul unei rugaciuni. A te ruga în numele Domnului Hristos înseamna a te ruga în spiritul si puterea lui Hristos, ca unii care credem în fagaduintele Sale, ne bizuim pe harul Sau si înfaptuim lucrarile Sale.
Dumnezeu nu doreste ca vreunul dintre noi sa se faca pustnic sau calugar si sa se retraga din lume pentru a face numai rugaciuni. Viata noastra trebuie sa se asemene vietii Domnului Hristos, si anume pe munte în rugaciune si apoi în mijlocul multimii. Cel care nu va face altceva decat sa se roage va înceta curand sa se mai roage, sau rugaciunile lui vor deveni o simpla forma. Cand oamenii se retrag din viata sociala, departe de sfera îndatoririlor crestine si de purtarea crucii, cand înceteaza sa mai lucreze cu zel pentru Domnul, care a lucrat cu zel pentru ei, atunci nu mai au pentru ce sa se roage si pierd simtamantul nevoii de rugaciune. Rugaciunile lor devin personale si egoiste. Ei nu se pot ruga pentru nevoile omenirii sau pentru înaltarea edificiului împaratiei lui Dumnezeu, cerand putere pentru aceasta lucrare.
Noi suferim pierderi atunci cand neglijam privilegiul de a ne aduna laolalta spre a ne întari si încuraja unul pe altul si a sluji lui Dumnezeu. Adevarurile Cuvantului Sau îsi pierd atunci din însufletire si importanta pentru noi. Inimile noastre înceteaza sa mai fie iluminate si trezite prin influenta lor sfintitoare si puterea noastra spirituala scade. În legaturile noastre, ca crestini, noi pierdem foarte mult prin lipsa de simpatie unul fata de altul. Cine se închide în sine ca sa traiasca numai pentru el nu se afla în pozitia pe care Dumnezeu a dorit ca el s-o ocupe. Cultivarea simtamintelor sociale din fiinta noastra ne face în stare sa simtim cu altii si constituie mijlocul de dezvoltare si de întarire a noastra în serviciul lui Dumnezeu.
Daca crestinii s-ar aduna unii cu altii, vorbind unul altuia despre iubirea lui Dumnezeu si despre pretioasele adevaruri ale mantuirii, atunci inimile lor s-ar reînviora si ei s-ar întari unul pe altul. Noi putem zilnic sa învatam din ce în ce mai mult despre Tatal nostru ceresc, capatand o noua experienta a harului Sau; atunci vom dori sa vorbim despre iubirea Lui si facand astfel inimile noastre vor fi încalzite si încurajate. Daca vom gandi si vom vorbi mai mult despre Domnul Hristos si mai putin despre noi însine, vom simti mai mult prezenta Sa.
Daca ne-am gandi la Dumnezeu ori de cate ori vedem dovezile grijii Sale pentru noi, L-am pastra totdeauna în cugetele noastre si am simti o placere deosebita sa-I vorbim si sa-I aducem lauda. Noi vorbim despre lucrurile trecatoare, pentru ca ne intereseaza. Vorbim despre prietenii nostri, pentru ca îi iubim si împartim bucuriile si necazurile cu ei. Totusi avem infinit mai multe si mai mari motive sa iubim pe Domnul Dumnezeu decat pe prietenii nostri pamantesti. Trebuie sa fie lucrul cel mai natural din lume acela de a-L face pe El obiectul principal al gandurilor noastre, de a vorbi despre bunatatea Lui si de a spune altora despre puterea Sa. Darurile Sale bogate pe care le-a revarsat asupra noastra n-au fost date cu scopul de a absorbi atat de mult gandurile si iubirea noastra încat sa nu mai ramana nimic pentru Dumnezeu; dimpotriva, ele ar trebui sa ne reaminteasca totdeauna de El si sa ne lege cu legaturile iubirii si multumirii de Binefacatorul nostru ceresc. Noi ne ocupam prea mult de cele de jos. Sa ne ridicam ochii spre usa deschisa a Sanctuarului de sus, unde lumina slavei lui Dumnezeu straluceste pe fata Domnului Hristos care "poate sa mantuiasca în chip desavarsit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El" (Evrei 7,25).
Noi trebuie sa laudam mai mult pe Dumnezeu pentru "bunatatea Lui si pentru minunile Lui fata de fiii oamenilor" (Psalmul 107,8). Rugaciunile noastre sa nu constea numai în a cere si a primi. Sa nu ne gandim numai la nevoile noastre si niciodata la binecuvantarile pe care le primim. Niciodata nu putem spune ca ne-am rugat prea mult, dar suntem prea zgarciti atunci cand trebuie sa multumim. Noi suntem continuu primitori ai darului lui Dumnezeu si, cu toate acestea, cat de putina recunostinta îi aratam, cat de putin îi aducem lauda pentru ceea ce a facut si face pentru noi.
În vremurile de demult, Dumnezeu a poruncit poporului Israel atunci cand se aduna pentru serviciul divin: "Sa mancati înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, si sa va bucurati împreuna cu familiile voastre de toate lucrurile cu care va va fi binecuvantat Domnul Dumnezeul vostru" (Deuteronomul 12,7). Ceea ce este facut pentru slava lui Dumnezeu trebuie facut cu bucurie, cu cantece de lauda si multumire si nu cu tristete si posomorare.
Dumnezeul nostru este un Tata bun si milostiv; serviciul pe care I-l aducem sa nu fie privit ca o activitate împovaratoare si chinuitoare. Trebuie sa fie o placere sa ne închinam lui Dumnezeu si sa luam parte la lucrarea Sa. Dumnezeu nu doreste ca poporul Sau, pentru care a lucrat o mantuire atat de mare, sa se comporte ca si cand El ar fi un supraveghetor aspru si neînduplecat. El este cel mai bun prieten al lor si cand ei se închina înaintea Lui, El vrea ca sa fie cu el, sa-i binecuvinteze si sa-i mangaie, umplandu-le inimile cu bucurie si dragoste. Dumnezeu doreste ca fiii si fiicele Sale sa gaseasca mangaiere în serviciul Sau, ca ei sa aiba mai mult bucurii decat necazuri în lucrarea Sa. El doreste ca aceia care vin sa I se închine sa aduca cu ei gandurile pretioase ale Iubirii si purtarii Sale de grija, pentru ca sa fie astfel întariti în toate problemele vietii de fiecare zi, pentru ca sa primeasca har si sa îndeplineasca în mod cinstit si cu credinciosie toate lucrurile.
Trebuie sa venim la crucea Domnului Hristos. Domnul Hristos, si El rastignit, sa fie obiectul cugetarii, al conversatiei si al simtamintelor celor mai pline de o sfanta bucurie. Noi trebuie sa pastram aducerea aminte a fiecarei binecuvantari pe care o primim de la Dumnezeu si atunci cand vom ajunge constienti de marea Lui iubire fata de noi, vom fi gata sa ne încredem cu totul în mana care a fost pironita pe cruce pentru noi.
Fiinta noastra poate fi mai aproape de cer pe aripile imnurilor de lauda. În curtile ceresti, Dumnezeu este adorat cu cantari de lauda, si atunci cand îi aducem multumirile noastre, serviciul nostru divin se aseamana cu adorarea ostilor ceresti. "Cine aduce multumiri ca jertfa, acela proslaveste pe Dumnezeu" (Psalmul 50,23). Sa venim deci înaintea Creatorului nostru cu bucurie si adanca închinare, cu "multumiri si cantari de lauda" (Isaia 51,3).
