Gramatica limbii române nu este chiar atât de
uşoară, iar faptul că limba unui popor este un organism viu, unele cuvinte nu
mai sunt folositoare, apar altele noi ca urmare a dezvoltării social-economice,
politice, culturale, nu numai a ţării ci şi a Mapamondului, nu este uşor să fii
mereu la curent cu tot ce se întâmplă în domeniul exprimării, atât scrise cât
şi orale.
Domnul Igaș era beștelit nu
numai că o ia pe arătură cu exprimarea lui, ci și pentru faptul că nu a avut un
parcurs școlar cursiv, că și-a susținut bacalaureatul la vârsta de 24 de ani. Nu îi iau
apărarea fiindcă n-am pentru ce. Problema lui și a altora ca el, și Doamne
Dumnezeule sunt destui, aduce în discuție, chiar de pare surprinzător, chestiuni mult mai
complexe, de dezvoltare a personalităţii umane, de învăţământ, de conducere,
administrare a treburilor unei ţări
Jean Piaget în Introducere în epistemologia genetică afirmă că există o ordine a
apariției și dezvoltării structurilor mentale. În baza acestei teorii nu ar trebui să
forţăm copiii în însuşirea cunoştinţelor peste posibilităţile ce le sunt
oferite. Dar, orice individ observă şi se miră de marea diversitate din care
este alcătuită lumea, iar omul este partea, se presupune, se consideră, cea mai
evoluată a acestei lumi. Până la proba contrarie, acest adevăr este considerat
absolut, deşi, filosofic vorbind, nu există nimic absolut. Doar Dumnezeu,
pentru credincioşi.
Să revenim la diversitate, la diversitatea
omului. Fiecare individ reprezintă ceva aparte şi oricât de asemănători suntem
între noi, fiecare este identic numai cu sine însuşiși și deosebit
de ceilalți în cadrul unor coordonate de timp, mediu, bine definite. Această
realitate implică nu numai structurile fizice ci şi cele mentale care, de fapt,
constituie obiectul discuției prezente.
Am citit
recent într-o carte a profesorului pietrean Mihai Mancaş că Lucian Blaga ar fi
început să vorbească pe la vârsta de cinci ani. Se spune că nici Albert
Einstein nu a avut o dezvoltare impresionantă încă din leagăn. Ce au devenit nu
mai este cazul să vorbim. George Enescu la vârsta de cinci ani, după unele
informaţii, începuse să compună, Şi Mozart a fost un talent precoce, foarte
productiv, a scris zeci de opere, o personalitate greu de egalat din acest
punct de vedere. Giuseppe Tomasi di Lampedusa a rămas în istoria culturii lumi
printr-un singur roman, Il Gottapardo (Ghepardul), scris la o vârstă înaintată.
împlinea șaizeci de ani și nu și-a văzut opera publicată, fiind refuzat de un editor.
Poate pe motiv de vârstă.
Din
activitatea de profesor am multe exemple când unii elevi foarte buni la carte
nu au avut realizări profesionale deosibite, au rămas la nivel mediu, în timp
ce alţii, cu rezultate mediocre în şcoala generală sau liceu, au urcat destul
de sus pe scara ierarhiilor profesionale. Sunt şi din cei care promisiunile
s-au confirmat.
Mai recent,
navigând pe Net am descoperit un articol despre mintea umană. Se afirmă în
acest material, „Viaţa secretă a
creierului adulţilor: descoperiţi talentele surprinzătoare ale minţii de la
vârsta mijlocie”, de Barbara Strauch, jurnalist la „The New York Times”, că
după vârsta de 50 de ani se obţin rezultate remarcabile în conducerea unor
firme, în luarea deciziilor.
Nu îl
asociez pe ex-ministrul nostru de la Interne şi Administraţie cu
personalităţile amintite, ar fi o gravă ofensă adusă memoriei acestora.
Folosesc numele domnului Igaş doar pentru exemplificare, pentru demonstrarea
unui principiu, ale unor realităţi, pentru a arăta că cineva, un individ,
oarecare ar fi el, nu poate fi calificat ca pregătit sau nu pentru o funcţie
dacă luăm în seamă doar vârsta la care a terminat şcoala sau după folosirea
greşită a unui cuvânt. Intră în discuţie mulţi alţi factori. Fizic şi mintal,
omul, în totalitatea indivizilor, nu are o dezvoltare liniară, fiecare
reprezintă un caz în parte. Doar felul corect, bine sau rău, de care se achită
în îndeplinirea atribuţiilor contează. În dezvoltarea oamenilor nu există un
pat a lui Procust, sau, pe înţelesul tuturor, un singur calapod de cizmar.
Lumea oamenilor este mult mai complexă şi mai complicată, oferindu-ne la tot
pasul fel de fel de surprize. De altfel, în aceasta constă şi frumuseţea
vieţii. Dacă toţi oamenii ar fi frumoşi nu ar exista nici un om frumos, dacă
toţi ar fi deştepţi nu ar exista nici un deştept. Diversitatea face posibilă
viaţa
Platon,
marile filosof al antichității ajuns la curtea tiranului Dionysios din sudul Italiei,
împreună cu Dion, cumnatul tiranului, a încercat să pună în practică concepția sa despre
cetatea ideală. Rezultatul: Dion este exilat iar Platon a fost vândut ca sclav.
Noroc că a fost răscumpărat de filosoful Annikeris şi eliberat. A mai mers de
două ori în Sicilia la Siracuza pentru a-şi pune în operă ideile lui politice,
dar rezultatul a fost nul. Părerea lui Platon era că filosofii trebuie să
conducă societatea.
Câţi din
conducători de state au fost sau sunt deţinători ai premiilor Nobel?, deşi şi
acestea sunt discutabile. Savanţii, de regulă, au alte gânduri, nu se implică
în politică, iar când se abat de la regulă, o dau greş. Cazul Iorga de la noi.
Apoi deşteptăciunea, mă refer la domeniul conducerii, nu depinde numai de anii
de şcoală, mai trebuie înclinaţii şi îndrăzneală, tupeu, voinţă de putere, cum
ar zice Nietzsche. Să-mi fie iertată expresia, sunt destui proşti cu şcoală. Am
văzut ţărani cu patru clase primare care-şi conduceau foarte bine gospodăria
colectivă şi ingineri care erau nişte târâie ogheală.
Din cele
spuse până aici nu înseamnă că sunt
împotriva pregătirii şcolare temeinice, doar că vreau să arat că evoluţia
individului şi rolul lui în societate nu se conduc după legi dinamice, ci
îmbracă fel de fel de particularităţi, nu sunt liniare, sunt destul de
sinuoase. În lume nu există numai
necesitate ci şi întâmplare. Şi mai trebuie şi noroc, dar norocul şi-l
face omul, zic unii. Românul mai spune: „prost să fii, noroc să ai”. Noroc ca
să dai peste unii mai proşti ca tine. De altfel, Dumnezeu n-a dat oamenilor
deştepţi şi noroc, căci nu ştia ce se va întâmpla dacă aveau ambele calităţi,
i-a lăsat să se mulţumească doar cu minte. Problema care se mai pune este a
examinatorului, a celui care apreciază calităţile, meritele. În binomul
examinat şi examinator există o relaţie biunivocă. Dacă examinatorul, în cazul
nostru, poporul, este slab şi examinatul nu se poate detaşa într-un om superior
iar rezultatele sunt pe măsură. De insuccese nu poate fi acuzat numai
conducătorul, ci şi cei care sunt conduşi. Trebuie să-i dăm dreptate lui Marx,
Karl Marx, chiar dacă este repudiate, că unui popor, ca şi unei femei, nu i se
iartă momentele de slăbiciune când primul aventurier îl siluieşte. Nu Igaş şi
cei de teapa lui sunt de vină că ajung în fruntea ţării ci cei care acceptă
acest lucru.
