ROgift.ro(magazin de cadouri)

Agramatul Igaș



Gramatica limbii române nu este chiar atât de uşoară, iar faptul că limba unui popor este un organism viu, unele cuvinte nu mai sunt folositoare, apar altele noi ca urmare a dezvoltării social-economice, politice, culturale, nu numai a ţării ci şi a Mapamondului, nu este uşor să fii mereu la curent cu tot ce se întâmplă în domeniul exprimării, atât scrise cât şi orale.


Domnul Igaș era beștelit nu numai că o ia pe arătură cu exprimarea lui, ci și pentru faptul că nu a avut un parcurs școlar cursiv, că și-a susținut bacalaureatul la vârsta de 24 de ani. Nu îi iau apărarea fiindcă n-am pentru ce. Problema lui și a altora ca el, și Doamne Dumnezeule sunt destui, aduce în discuție, chiar de pare surprinzător, chestiuni mult mai complexe, de dezvoltare a personalităţii umane, de învăţământ, de conducere, administrare a treburilor unei ţări

 Jean Piaget în Introducere în epistemologia genetică afirmă că există o ordine a apariției și dezvoltării structurilor mentale. În baza acestei teorii nu ar trebui să forţăm copiii în însuşirea cunoştinţelor peste posibilităţile ce le sunt oferite. Dar, orice individ observă şi se miră de marea diversitate din care este alcătuită lumea, iar omul este partea, se presupune, se consideră, cea mai evoluată a acestei lumi. Până la proba contrarie, acest adevăr este considerat absolut, deşi, filosofic vorbind, nu există nimic absolut. Doar Dumnezeu, pentru credincioşi.

 Să revenim la diversitate, la diversitatea omului. Fiecare individ reprezintă ceva aparte şi oricât de asemănători suntem între noi, fiecare este identic numai cu sine însuşiși și deosebit de ceilalți în cadrul unor coordonate de timp, mediu, bine definite. Această realitate implică nu numai structurile fizice ci şi cele mentale care, de fapt, constituie obiectul discuției prezente.

Am citit recent într-o carte a profesorului pietrean Mihai Mancaş că Lucian Blaga ar fi început să vorbească pe la vârsta de cinci ani. Se spune că nici Albert Einstein nu a avut o dezvoltare impresionantă încă din leagăn. Ce au devenit nu mai este cazul să vorbim. George Enescu la vârsta de cinci ani, după unele informaţii, începuse să compună, Şi Mozart a fost un talent precoce, foarte productiv, a scris zeci de opere, o personalitate greu de egalat din acest punct de vedere. Giuseppe Tomasi di Lampedusa a rămas în istoria culturii lumi printr-un singur roman, Il Gottapardo (Ghepardul), scris la o vârstă înaintată. împlinea șaizeci de ani și nu și-a văzut opera publicată, fiind refuzat de un editor. Poate pe motiv de vârstă.

Din activitatea de profesor am multe exemple când unii elevi foarte buni la carte nu au avut realizări profesionale deosibite, au rămas la nivel mediu, în timp ce alţii, cu rezultate mediocre în şcoala generală sau liceu, au urcat destul de sus pe scara ierarhiilor profesionale. Sunt şi din cei care promisiunile s-au confirmat.

Mai recent, navigând pe Net am descoperit un articol despre mintea umană. Se afirmă în acest material, „Viaţa secretă a creierului adulţilor: descoperiţi talentele surprinzătoare ale minţii de la vârsta mijlocie”, de Barbara Strauch, jurnalist la „The New York Times”, că după vârsta de 50 de ani se obţin rezultate remarcabile în conducerea unor firme, în luarea deciziilor.

Nu îl asociez pe ex-ministrul nostru de la Interne şi Administraţie cu personalităţile amintite, ar fi o gravă ofensă adusă memoriei acestora. Folosesc numele domnului Igaş doar pentru exemplificare, pentru demonstrarea unui principiu, ale unor realităţi, pentru a arăta că cineva, un individ, oarecare ar fi el, nu poate fi calificat ca pregătit sau nu pentru o funcţie dacă luăm în seamă doar vârsta la care a terminat şcoala sau după folosirea greşită a unui cuvânt. Intră în discuţie mulţi alţi factori. Fizic şi mintal, omul, în totalitatea indivizilor, nu are o dezvoltare liniară, fiecare reprezintă un caz în parte. Doar felul corect, bine sau rău, de care se achită în îndeplinirea atribuţiilor contează. În dezvoltarea oamenilor nu există un pat a lui Procust, sau, pe înţelesul tuturor, un singur calapod de cizmar. Lumea oamenilor este mult mai complexă şi mai complicată, oferindu-ne la tot pasul fel de fel de surprize. De altfel, în aceasta constă şi frumuseţea vieţii. Dacă toţi oamenii ar fi frumoşi nu ar exista nici un om frumos, dacă toţi ar fi deştepţi nu ar exista nici un deştept. Diversitatea face posibilă viaţa

Platon, marile filosof al antichității ajuns la curtea tiranului Dionysios din sudul Italiei, împreună cu Dion, cumnatul tiranului, a încercat să pună în practică concepția sa despre cetatea ideală. Rezultatul: Dion este exilat iar Platon a fost vândut ca sclav. Noroc că a fost răscumpărat de filosoful Annikeris şi eliberat. A mai mers de două ori în Sicilia la Siracuza pentru a-şi pune în operă ideile lui politice, dar rezultatul a fost nul. Părerea lui Platon era că filosofii trebuie să conducă societatea.

Câţi din conducători de state au fost sau sunt deţinători ai premiilor Nobel?, deşi şi acestea sunt discutabile. Savanţii, de regulă, au alte gânduri, nu se implică în politică, iar când se abat de la regulă, o dau greş. Cazul Iorga de la noi. Apoi deşteptăciunea, mă refer la domeniul conducerii, nu depinde numai de anii de şcoală, mai trebuie înclinaţii şi îndrăzneală, tupeu, voinţă de putere, cum ar zice Nietzsche. Să-mi fie iertată expresia, sunt destui proşti cu şcoală. Am văzut ţărani cu patru clase primare care-şi conduceau foarte bine gospodăria colectivă şi ingineri care erau nişte târâie ogheală.

Din cele spuse până aici nu înseamnă că  sunt împotriva pregătirii şcolare temeinice, doar că vreau să arat că evoluţia individului şi rolul lui în societate nu se conduc după legi dinamice, ci îmbracă fel de fel de particularităţi, nu sunt liniare, sunt destul de sinuoase. În lume nu există numai  necesitate ci şi întâmplare. Şi mai trebuie şi noroc, dar norocul şi-l face omul, zic unii. Românul mai spune: „prost să fii, noroc să ai”. Noroc ca să dai peste unii mai proşti ca tine. De altfel, Dumnezeu n-a dat oamenilor deştepţi şi noroc, căci nu ştia ce se va întâmpla dacă aveau ambele calităţi, i-a lăsat să se mulţumească doar cu minte. Problema care se mai pune este a examinatorului, a celui care apreciază calităţile, meritele. În binomul examinat şi examinator există o relaţie biunivocă. Dacă examinatorul, în cazul nostru, poporul, este slab şi examinatul nu se poate detaşa într-un om superior iar rezultatele sunt pe măsură. De insuccese nu poate fi acuzat numai conducătorul, ci şi cei care sunt conduşi. Trebuie să-i dăm dreptate lui Marx, Karl Marx, chiar dacă este repudiate, că unui popor, ca şi unei femei, nu i se iartă momentele de slăbiciune când primul aventurier îl siluieşte. Nu Igaş şi cei de teapa lui sunt de vină că ajung în fruntea ţării ci cei care acceptă acest lucru.

Vanzari icoane ortodoxe

 
 
 
eXTReMe Tracker